Incident BIZAR la un CREMATORIU după ce a fost ars un CADAVRU de un SFERT de TONĂ. Ce s-a întâmplat VIDEO

13 10. 2014, 10:07

Incidentul a avut loc în oraşul Henrico, din Virginia, unde trupul unui bărbat care cântărea 225 de kilograme a provocat un dezastru după ce, din cauza greutăţii persoanei, crematoriul a fost solicitat suplimentar în timpul procesului de incinerare. Astfel, clădirea a luat foc, provocând un incendiu de proporţii.

Citeşte şi De INFARCT: Ajungea la CREMATORIU de VIU. Totul s-a petrecut sub ochii unui reporter VIDEO

Directorul unităţii, Jerry Hendrix, spune că a fost prima oară în cei 20 de ani de funcţionare a crematoriului când au fost obligaţi să ardă un corp atât de mare.

Cand cadavrul este prea gras, cel care se ocupă de incinerare trebuie să nu direcţioneze în mod constant focul către cadavru. Altfel, acesta ar putea să se incingă prea tare, lucru care de altfel s-a şi întâmplat”, a declarat un angajat al unui crematoriu aflat în zonă.

Citeşte şi Cum a găsit o mamă RĂMĂŞIŢELE pământeşti ale fiului său. Amintirea aceasta o va bântui toată viaţa FOTO

Pompierii au intervenit pentru stingerea focului. Cu toate acestea, cazul a intrat si in atentia politiei locale şi a fost deschisă o anchetă. Astfel, se pare că stratul de cauciuc al acoperişului s-a incins din cauza temperaturilor care depăşeau limitele admise şi întreaga clădire a fost cuprinsă de flăcări. De obicei, în condiţii normale, incinerarea unui corp de dimensiuni medii durează între două şi trei ore, la o temperatură de peste 1.200 de grade Celsius.