Incident grav în Marea Neagră: Ruşii au atacat o navă a Chinei, chiar înaintea întâlnirii dintre Putin și Xi Jinping

Până în acest moment, nu există informații oficiale privind eventuale victime sau pagube produse în urma atacului.
Viorel Dobran
18 mai 2026, 11:46
Incident grav în Marea Neagră: Ruşii au atacat o navă a Chinei, chiar înaintea întâlnirii dintre Putin și Xi Jinping

O navă comercială a Chinei ar fi fost atacată de armata rusă în Marea Neagră, potrivit informațiilor publicate de NEXTA. Incidentul ar fi avut loc în apele teritoriale ale Ucrainei, conform Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al forțelor navale ucrainene, Dmitri Pletenchuk, a anunțat că nava a fost vizată într-un atac cu drone. Până în acest moment, nu există informații oficiale privind eventuale victime sau pagube produse în urma atacului.

Momentul incidentului este unul sensibil, având loc cu puțin timp înaintea întâlnirii dintre președintele Rusiei, Vladimir Putin, și liderul Chinei, Xi Jinping.

Rusia a atacat din nou foarte aproape de graniţa cu România. Odesa și Dnipro, lovite cu drone și rachete VIDEO

Kremlinul a anunțat sâmbătă că Vladimir Putin va efectua o vizită oficială în China în zilele de 19 și 20 mai. Vizita are loc la doar câteva zile după deplasarea președintelui american Donald Trump la Beijing.

Potrivit Kremlinului, Putin și Xi Jinping vor discuta despre modalitățile de „consolidare suplimentară a parteneriatului global și a cooperării strategice” dintre Rusia și China.

Cei doi lideri s-au întâlnit cel mai recent în septembrie 2025, când Vladimir Putin a efectuat o vizită de patru zile în China. În timpul acelei deplasări, liderul rus a participat la summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai și a asistat la parada militară organizată la Beijing pe 3 septembrie, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la „victoria” împotriva Japoniei la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

La întâlnirile anterioare, Vladimir Putin și Xi Jinping au subliniat în repetate rânduri puterea „parteneriatului fără limite” dintre Rusia și China.

Incidentul din Marea Neagră reaprinde acum întrebările privind relațiile dintre cele două state și contextul tensionat în care are loc noua vizită a liderului rus la Beijing.

Iranul amenință SUA cu represalii: „Golful Oman se va transforma într-un cimitir pentru navele americane”

Probleme cu navele sunt şi în Orientzul Mijlociu. Tensiunile dintre Iran și Statele Unite continuă să escaladeze în Golful Oman, după ce un important oficial militar iranian a avertizat că zona ar putea deveni „un cimitir pentru navele americane” dacă Washingtonul își menține blocada navală împotriva Teheranului, potrivit Mediafax.

Mohsen Rezaei, membru al Consiliului pentru Discernământ al Iranului și consilier apropiat al liderului suprem iranian, a declarat la televiziunea de stat că Iranul consideră blocada navală impusă de SUA drept „un act de război” și că răspunsul militar este „un drept natural” al republicii islamice.

Cutremur cu magnitudine 5.2, pământul s-a zguduit puternic luni dimineaţă VIDEO

„Sfatul meu militar pentru SUA este să se retragă înainte ca Golful Oman să se transforme într-un cimitir pentru navele voastre”, a transmis oficialul iranian.

Declarațiile vin în contextul în care Statele Unite au impus, începând cu 13 aprilie, o blocadă navală asupra traficului maritim iranian din Strâmtoarea Ormuz și Golful Oman, una dintre cele mai importante rute comerciale pentru transportul mondial de petrol.

Rezaei a subliniat că răbdarea Iranului nu trebuie interpretată drept slăbiciune sau acceptare a presiunilor americane. „Dacă am avut răbdare până acum, asta nu înseamnă că am acceptat situația”, a afirmat acesta.

Oficialul iranian a pus sub semnul întrebării și prezența militară americană în regiune, susținând că motivele invocate în trecut de Washington nu mai sunt valabile.

„America vine aici cu navele sale de război. Cine este inamicul său? La un moment dat spuneau că au venit împotriva Uniunii Sovietice. Uniunea Sovietică nu mai există”, a declarat Rezaei.

Iranul a transmis că Strâmtoarea Hormuz va rămâne deschisă comerțului internațional, însă a avertizat că nu va tolera consolidarea militară străină sau acțiuni care ar destabiliza securitatea regională.

Escaladarea actuală a început după atacurile lansate de SUA și Israel asupra unor ținte iraniene pe 28 februarie, urmate de represalii din partea Teheranului și incidente maritime în Strâmtoarea Ormuz.

Deși un armistițiu mediat de Pakistan a intrat în vigoare pe 8 aprilie, negocierile ulterioare desfășurate la Islamabad nu au reușit să producă un acord permanent. Ulterior, președintele american Donald Trump a anunțat prelungirea armistițiului fără stabilirea unui termen limită.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Răzvan Sava a luat decizia finală: vine la U Craiova? Anunțul făcut de tatăl său
Capital.ro
Salarii de până la 3.600 de euro pentru românii care vor să lucreze în străinătate. Domeniile în care se fac angajări
Playtech.ro
Românii care pot circula fără centură în 2026. Lista completă a bolilor acceptate prin lege, aşa nu primesc amendă
Adevarul
O bacterie „devoratoare de carne” se înmulțește rapid în Marea Neagră. Și turiștii de pe plajele din România se pot infecta
wowbiz.ro
„Folosea medicamente antidepresive puternice” Mărturia explozivă a mamei lui Ece Irtem. Prin ce trecea celebra actriță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine e Vozinha, portarul echipei Capul Verde care a devenit viral după meciul cu Spania. Mama lui nu a putut fi alături de el, deoarece nu a avut bani de viză
iamsport.ro
Boateng ar putea fi înlocuit la Dinamo de ”achiziția excelentă” realizată de club: ”Singurul care poate face asta! Vine dintr-o altă lume”
MediaFlux
Scad facturile la gaze naturale. Noile tarife aprobate de la 1 iulie 2026
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Din ce sunt fabricate brichetele de foc și cât de eficiente sunt în sezonul rece