Incident la protestul medicilor. O asistentă medicală a fost preluată de o ambulanţă SMURD

O asistentă medicală de la Spitalul de Pneumoftiziologie Iaşi a leşinat, vineri, la scurt timp după declanşarea unui protest organizat de Sanitas în faţa sediului Prefecturii Iaşi.
Filip Stan
13 apr. 2018, 09:35
Incident la protestul medicilor. O asistentă medicală a fost preluată de o ambulanţă SMURD

Peste 200 de membri ai Sindicatului Sanitas de la mai multe spitale din Iaşi participă vineri la un protest organizat în faţa sediului Prefecturii Iaşi. Unei asistente i s-a făcut rău şi mai mulţi colegi au sărit în ajutor. La faţa locului a ajuns şi un echipaj SMURD pentru a-i acorda primul ajutor asistentei.

Sindicaliştii din cadrul Sanitas au declanşat o serie de proteste, fiind nemulţumiţi de nivelul veniturilor nete încasate după majorările salariale şi aplicarea unei noi grile de sporuri.

Liderul Sanitas Iaşi, Iulian Cozianu, a declarat că, începând de vineri şi până la sfârşitul săptămânii viitoare, sindicaliştii din sănătate vor picheta, timp de trei ore, Prefectura judeţului Iaşi.

„Dorim majorarea plafonului de sporuri de peste 30% pentru unităţile sanitare publice şi garantarea plăţii sporurilor la acelaşi nivel pentru toate unităţile sanitare. Cerem, totodată, asigurarea pentru toţi angajaţii din sistemul sanitar cel puţin a veniturilor salariale plătite în primele două luni ale anului. Prin limitarea sporurilor la 30% sunt sute de angajaţi care înregistrează diminuări de venituri cu 300 – 1.300 de lei”, a precizat, joi, Iulian Cozianu.

Vezi şi: Sorina Pintea face precizări în legătură cu salariile din sistemul sanitar. Ce se va întâmpla cu veniturile personalului auxiliar

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cum și-a surprins Adrian Mutu colegii de la Dinamo: ”Venise cu Mercedes. Noi, săracii, aveam Dacia”
Capital.ro
Taxă suplimentară pentru proprietarii de mașini și locuințe. ANAF a stabilit termenul-limită pentru plată. Cine intră pe lista contribuabililor vizați
Playtech.ro
Partea toxică a socului pe care mulți o pun din greșeală în socată. Ce trebuie îndepărtat înainte de preparare
Adevarul
Lubenița din Grecia pune în pericol profitul fermierilor români. „Primii pepeni de Dăbuleni vor fi după 20 iunie”
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, mesaj dur despre oamenii care l-au dezamăgit: „Nu mai am încredere nici în cei care merită”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Mutu, negocieri cu un club uriaș din Serie A: ”Ar putea să ajungă acolo”
MediaFlux
Se renunță complet la numerar. Țara care își ia adio de la banii cash începând cu 2027
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți