India cheltuie un miliard de euro pe două statui. Una dintre ele va fi cea mai mare din lume

Aproximativ un miliard de dolari sunt cheltuiţi în India pentru realizarea a două figuri gigant - cea mai mare statuie din lume pentru a onora un erou al independenţei şi un monument dedicat unui rege luptător hindus -, parte a campaniei pentru alegerile de anul viitor.
Ionela Marcu
03 sept. 2018, 09:19
India cheltuie un miliard de euro pe două statui. Una dintre ele va fi cea mai mare din lume

Fiecare dintre cele două este de două ori mai înaltă decât Statuia Libertăţii.

Statuia-tribut a eroului independenţei Sardar Vallabhbhai Patel are 182 de metri înălţime şi este montată în statul Gujarat. Ea va depăşi cu 54 de metri Spring Temple Buddha din China, care deţine în prezent titlul de cea mai mare statuie din lume.

Pe coasta Mumbaiului, în 2021, va fi finalizată statuia regelui Chhatrapati Shivaji (secolul XVII), prezentat pe calul său, iar monumentul va avea înălţimea de 212 metri.

Pentru statuia lui Patel lucrează 2.500 de oameni, între care şi câteva sute de chinezi. Aceasta urmează să fie inaugurată pe 31 octombrie, potrivit prim-ministrului Narendra Modi.

Valoarea monumentului intitulat Statuia Unităţii este de 430 de milioane de dolari. Prim-ministrul preconizează că ea va atrage „hoarde” de turişti, aşa cum face Statuia Libertăţii din New York.

Vizitatorii vor avea acces la o terasă aflată la 153 de metri înălţime pe statuia care se află la 250 de kilometri de principalul oraş al statului, Allahabad.

Jurnaliştii scriu că ridicarea acestor două megaproiecte reprezintă parte din campania pentru alegerile de anul viitor.

Patel a fost adjunct al primului prim-ministru indian de după câştigarea independenţei în 1947, Jawaharlal Nehru, iar partidul Bharatiya Janata al lui Modi este de părere că numele lui a fost umbrit de dinastia Nehru.

Patel a devenit cunoscut ca „Bărbatul de Fier al Indiei”, după ce a convins 550 de state princiare să devină parte a Indiei după câştigarea independenţei faţă de Marea Britanie, în 1947. El a murit trei ani mai târziu.

În 2016, Modi a pus piatra de temelie în statul Maharashtra pentru statuia lui Shivaji, erou pentru cei 80 de milioane de membri ai comunităţii Marathi.

Criticii sunt de părere că statuia în valoare de 515 milioane de dolari este un mod de a câştiga voturile Marathi la alegerile de anul viitor.

Lucrul la controversatul proiect a început. El cuprinde un muzeu şi un parc, amplasate la 2 kilometri de coastă, ceea ce a dus la un val de nemulţumiri din partea ecologiştilor şi a lucrătorilor din industria pescuitului.

Costurile pentru acest proiect vor creşte cu siguranţă, spun analiştii, iar guvernul a modificat deja designul pentru a reduce cheltuielile.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Șoc în lumea mondenă! Mădălina Apostol a murit! S-a întâmplat azi noapte la 2:00
Fanatik.ro
Oltenii, imperiali: „Laurențiu Popescu merită să joace la echipa națională!”. Cheia victoriei Universității Craiova la Corvinul fără gol primit
Capital.ro
Amendă de până la 1.081 de lei și 3 puncte de penalizare pentru șoferi. Noua regulă pentru parcare pregătită în Codul Rutier
Playtech.ro
Compania care nu a dat afară niciun angajat de aproape 100 de ani. Proprietarul promite să păstreze tradiția și în era AI
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Monica Gabor, adevărul dureros despre moartea Mădălinei Apostol! A dezvăluit ce probleme de sănătate avea partenera lui Nick Rădoi: „O bătălie pe care a purtat-o în secret”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ea este femeia care și-a pierdut viața în timp ce își conducea mama pe ultimul drum. Maria a fost strivită de un bolovan
iamsport.ro
Stadionul care se întoarce în SuperLiga după aproape 20 ani. Echipa care va juca acolo
MediaFlux
Horoscop 14 septembrie 2026. Săptămâna începe cu surprize mari! Unele zodii primesc o veste excelentă, iar altele trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte