Infrastructura școlară din București: între deficitul cronic și primul semn al schimbării

Un nou an școlar stă să înceapă, iar pentru mii de părinți din București întrebarea nu este doar cine le va preda copiilor, ci și unde. Capitala, cu peste 250.000 de elevi înscriși în învățământul primar și gimnazial, se confruntă de ani buni cu o realitate dureroasă: lipsa școlilor moderne, supraaglomerarea claselor și dependența de programul de „after school” ca soluție de compromis.

În acest context, inaugurarea Școlii „Victor Brauner” din Sectorul 3, prima unitate de învățământ construită de la zero în București după 1989, poate fi și un semn că problema infrastructurii școlare poate fi abordată prin investiții concrete.

Cum arată astăzi infrastructura școlară din București

De la Revoluție și până recent, Bucureștiul nu a adăugat practic nici o școală nouă în rețeaua sa. Generații întregi de elevi au învățat în aceleași clădiri construite în anii ’60–’80, adaptate pe alocuri, consolidate sau reabilitate termic, dar rareori modernizate în sens real.

În multe cartiere, Titan, Militari, Berceni, Colentina, densitatea locuitorilor a crescut, dar infrastructura s-a schimbat prea puțin, rezultând clase cu peste 30 de elevi și școli care funcționează în două sau chiar trei schimburi.

Alte articole

Robert Negoiță, declarații după ieșirea de la vot: „Am votat cu gândul la Sectorul 3!”

Andrei Baciu, despre proiectul prin care câinii din Sectorul 3 vor putea fi sterilizați și microcipați gratuit: „Asta înseamnă civilizație, să respectăm oamenii, dar să avem grijă și de animale”

Citește și : Demisie în bloc la cea mai mare școală din București, după revolta părinților. Tinerii ar putea să învețe în trei schimburi din cauza spațiilor insuficiente

Raportările Inspectoratului Școlar arată că aproape jumătate din unitățile de învățământ din Capitală funcționează la capacitate maximă sau chiar peste. Chiar și acolo unde s-au făcut investiții în renovări, acestea au vizat eficiența energetică (fațade, izolație, tâmplărie) și mai puțin extinderea numărului de săli de clasă, cu mici excepții, în Sectoarele 3 și 4.

Școala „Victor Brauner”, un precedent

Apariția Școlii „Victor Brauner” în Sectorul 3, inaugurată anul acesta, este o noutate absolută. Școala reprezintă prima unitate de învățământ ridicată după Revoluție în Capitală.

Clădirea este gândită la standarde moderne: săli de clasă spațioase, laboratoare, sală de sport, bibliotecă și dotări tehnologice care corespund cerințelor educației actuale. Importanța ei nu este doar practică, acoperirea unei nevoi reale dintr-un cartier cu populație tânără, ci și simbolică: arată că se poate construi o școală de la zero și într-un oraș sufocat de proceduri birocratice și proiecte întârziate.

Tot în Sectorul 3 au fost construite mai multe corpuri noi de clădire, iar altele sunt în construcție, fapt ce duce chiar la dublarea, în unele cazuri triplarea, capacităților actuale ale mai multor unități de învățământ. Inițiative mai există și alte sectoare, dar extrem de limitate, comparând cu nevoia reală a orașului.

Lecția comparativă: ce fac alte orașe

Bucureștiul nu este singurul oraș european cu o presiune demografică ridicată. În Varșovia, de exemplu, municipalitatea a construit 15 școli noi în ultimul deceniu, cu accent pe cartierele emergente. În Berlin, fiecare nou ansamblu rezidențial mare include prin lege teren pentru o unitate de învățământ. La Madrid, Consiliul Regional a investit constant în extinderea rețelei școlare, ridicând în fiecare an între 5 și 10 unități noi.

Infrastructura școlară a Bucureștiului rămâne unul dintre punctele sale nevralgice. În timp ce sondajele arată că bucureștenii pun pe primul loc traficul și infrastructura rutieră, pentru familiile tinere la fel de presantă este întrebarea „unde va învăța copilul meu?”.

Citește și : Din anul școlar 2025-2026, profesorii vor trebui să aloce 25% din numărul total de ore al disciplinei predate pentru activități remediale

Școala „Victor Brauner” din Sectorul 3 nu rezolvă problema, dar oferă un precedent important: arată că se pot construi școli moderne și că administrația locală poate livra proiecte de la zero. Provocarea reală este să nu rămână o excepție. Dacă orașul își dorește să rămână atractiv pentru familii tinere, infrastructura educațională nu mai poate fi lăsată la marginea agendei publice.