Înmormântarea lui Ciprian Pian a fost amânată. Când va fi condus pe ultimul drum

Înmormântarea lui Ciprian Pian a fost amânată. Familia a decis când va avea loc înmormântarea, iar noi venim cu detalii de ultim moment.
Alina Costache
14 iun. 2025, 12:40
Înmormântarea lui Ciprian Pian a fost amânată. Când va fi condus pe ultimul drum

Inițial, Gabriela Lucuțar, cea care se ocupă de funeralii, a anunțat că înmormântarea nu va avea loc duminică, cum se știa, pentru că familia are nevoie de timp să se organizeze. Ulterior, oamenii s-au răzgândit și au decis ca funeraliile să fie azi.

Iată că și astăzi s-a produs o modificare și, anume, în privința orei. Înmormântarea s-a amânat cu două ore. Deși preoții trebuia să vină la familia Duduianu acasă la ora 12.00, ei vor sosi la ora 14.00, potrivit Cancan. Nu știm motivul, dar cu siguranță aceasta a fost decizia familiei.

Înmormântarea nu a mai avut loc duminică

”Familia nu face scandal. Nu sunt agresivi. Vor doar să-și îngroape ruda decent și să afle ce s-a întâmplat.

Au împodobit în casă foarte frumos cu flori, are un tablou specific cu poza lui și a soției, un capac frigorific special, ca să-l mențină până își organizează lucrurile. Nu se va desfășura înmormântarea duminică doar pentru că vor ei să-l țină cât mai mult, ci pentru că au nevoie să se organizeze în liniște și frumos. Categoric este grea și despărțirea și au nevoie să îl privegheze, dar în principiu pentru simplul fapt că trebuie să organizeze locul de veci.

O să fie o înmormântare decentă, frumoasă, cu țipetele de rigoare că oamenii sunt supărați, își strigă durerea”, a declarat „Regina Întunericului” pentru WOWbiz, în urmă cu câteva zile.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Câți bani are Oana Lis să cumpere mâncare pentru ea și Viorel. Suma este foarte mică
Fanatik.ro
Cum arată gazonul sintetic pe care se joacă Universitatea Craiova – KuPS! Premieră pentru olteni
Capital.ro
Sistemul energetic național, sub o presiune uriașă. Marius Budăi avertizează că România riscă o criză energetică gravă: Cei care au adus-o în această situație se opun soluțiilor
Playtech.ro
La ce oră este cel mai ieftin să pornești mașina de spălat. Cât poți economisi într-un an
Adevarul
Criza cerealelor din Ucraina. Rutele alternative nu pot suplini blocada porturilor din Marea Neagră
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Alertă pe litoral! Turiștii au fost scoși de urgență din apă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România