INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat în iulie la 1,4%, nivel maxim al ultimilor doi ani şi nouă luni

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna iulie la 1,4%, cel mai înalt nivel din octombrie 2014, în condiţiile în care energia electrică s-a scumpit 6,8%, iar preţurile alimentelor au scăzut faţă de luna anterioară, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Filip Stan
11 aug. 2017, 08:03
INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat în iulie la 1,4%, nivel maxim al ultimilor doi ani şi nouă luni

În luna iunie, rata anuală a inflaţiei a fost de 0,85%. Datele INS arată că preţurile de consum au crescut în iulie, în medie, cu 0,32% comparativ cu luna iunie.

Mărfurile alimentare s-au ieftinit cu 0,39%, în medie, faţă de luna iunie, în timp ce preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 0,93%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 0,14%.

Comparativ cu iulie 2016, preţurile alimentelor au crescut în a şaptea lună a acestui an cu 2,4%, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 1,7%, iar preţurile serviciilor au coborât cu 0,8%.

De la 1 ianuarie 2017, cota generală a TVA s-a redus de la 20% la 19%, iar supraacciza de 7 eurocenţi pe litrul de carburanţi a fost eliminată, ceea ce a redus preţul la pompă cu circa 40 de bani pe litrul de benzină şi motorină, scrie News.ro.

Faţă de luna iunie, cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat, în a şaptea lună a acestui an, la energia electrică (6,8%) şi unt (1,2%).

La polul opus, cele mai mari ieftiniri s-au înregistrat în iulie la cartofi (-9,3%), citrice (-2,7%) şi alte legume (-2%), celelalte preţuri având fluctuaţii mult mai mici.

Alimentele au o pondere de 34,65% în coşul de consum pe baza căruia INS calculează inflaţia în România, în timp ce mărfurile nealimentare reprezintă 45,45%, iar serviciile – 19,9%.

La finalul anului 2016, rata anuală a inflaţiei a fost de -0,5%, fiind al doilea an la rând în care rata anuală a inflaţiei a înregistrat valori negative.

În ultima prognoză, publicată săptămâna aceasta, Banca Naţională a României (BNR) estimează că rata anuală a inflaţiei va ajunge la 1,9% la finalul acestui an, în intervalul ţintit de banca centrală, de 2,5%, plus/minus 1% (1,5%-3,5%).

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT