INS: România a înregistrat în 10 ani o scădere de circa două milioane a populaţiei

Populaţia României a scăzut cu aproape două milioane de locuitori din 2007 până în prezent, în contextul în care sunt analizate doar domiciilile rezidente, nu cele permanente, şi fiind luate în calcul aici doar persoanele care lipsesc mai mult de 12 luni, a declarat directorul cabinetului preşedintelui Institutului Naţional de Statistică (INS), Ilie Dumitrescu, în cadrul conferinţei Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), organizată de ELEC România şi Finmedia, cu sprijinul Guvernului României şi a Băncii Naţionale a României (BNR).
Filip Stan
18 mai 2017, 10:04
INS: România a înregistrat în 10 ani o scădere de circa două milioane a populaţiei

Dumitrescu a explicat joi metoda de calcul a INS referitor la estimările privind scăderea populaţiei României, în contextul în care acestea sunt diferite de altele.

”Estimăm o scădere de circa 2 milioane a populaţiei din 2007 până în prezent, dacă analizăm domicie rezidente, nu cele permanente. Luăm aici în calcul cei care lipsesc din România mai mult de 12 luni, restul nu”, a afirmat Dumitrescu.

Alte estimări indică o scădere o scădere mai importantă a populaţiei României în ultimii zece ani, de 3-4 milioane de locuitori. Dumitrescu a afirmat că este foarte dificil de estimat scăderea populaţiei, în contextul în care, în unele localităţi, populaţiei a dispărut cu totul şi este foarte greu de aflat cine lipseşte şi cât.

”Sunt sate întregi care au dispărut, acolo nici nu ai pe cine să întrebi câţi au plecat şi cât lipsesc”, a spus Dumitrescu, scrie News.ro.

Cele mai recente date ale INS arată că populaţia României a continuat declinul din cauze demografice, pierzând şi în luna martie 7.420 locuitori – echivalentul a două comune medii din ţară -, cu aproape 1% mai mulţi decât în a treia lună a anului trecut, chiar dacă natalitatea a crescut, iar mortalitatea s-a redus.

Cumulat, în primele trei luni din acest an, sporul natural negativ a fost de 30.817 persoane, în creştere cu 26,3% faţă de perioada similară a anului trecut. În 2016, populaţia României a scăzut cu 66.718 de locuitori din cauza declinului demografic.

INS a revizuit semnificativ datele demografice pentru 2015 comparativ cu datele preliminare publicate anterior. Astfel, datele revizuite arată că, în 2015, sporul natural negativ a fost de 60.674 persoane, comparativ cu 73.625 persoane în tabelele publicate anterior.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Antrenorul care a deschis Mondialul în fața unui miliard de oameni, antrenor pentru o noapte la Vaslui! Cum a fost posibil
Capital.ro
Schimbare majoră pentru șoferi din iulie 2026. Toate mașinile vor fi obligate să aibă aceste sisteme
Playtech.ro
Cât costă un plin după ultima ieftinire a carburanților. Prețurile din București, Cluj, Iași și Constanța
Adevarul
Alertă în spațiul aerian al Ungariei. Avion de pasageri interceptat la solicitarea NATO, după ce a întrerupt comunicațiile
wowbiz.ro
Emil Gânj, condamnat definitiv la închisoare pe viață! Avocatul familiei victimei: „Despăgubirile vor fi imputate statului roman”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS O mașină a fost cuprinsă de foc în parcarea unui bloc din Iași. Pompierii intervin de urgență
iamsport.ro
Un fost antrenor din SuperLiga, bătut în vestiar după ce i-a făcut avansuri unui jucător: 'Mi-a zis că este adevărat'
MediaFlux
Se dau pensiile pe card. La ce oră sunt alimentate conturile pensionarilor
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți