INS: Salariul mediu pe economie a fost mai mare în noiembrie decât în luna octombrie

În luna noiembrie 2017, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 3.430 de lei, cu 3,1% mai mare decât în octombrie. Câştigul salarial net a fost de 2.464 de lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 72 de lei (+3%), arată datele comunicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Alina Costache
12 ian. 2018, 08:01
INS: Salariul mediu pe economie a fost mai mare în noiembrie decât în luna octombrie

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat, potrivit INS, în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (6.157 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.409 lei).

Comparativ cu luna noiembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,4%. Indicele câştigului salarial real (evoluţia în raport cu rata inflaţiei) faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 109,9%.

Indicele câştigului salarial real a fost de 102,3% pentru luna noiembrie 2017 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 181,4%, cu 4,1 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna octombrie 2017.

Datele INS mai arată că în luna noiembrie 2017, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare faţă de luna octombrie 2017.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat, în noiembrie faţă de octombrie 2017 după cum urmează:

– cu 14% în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, respectiv cu 10,2% în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor;

– între 7% şi 10% în fabricarea echipamentelor electrice, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea produselor din tutun, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), cercetare-dezvoltare, extracţia cărbunelui superior şi inferior, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a., fabricarea altor mijloace de transport.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:

– cu 3,6% în industria metalurgică;

– între 1% şi 2,5% activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură).

„În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (+3%), ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice, în administraţia publică (+2,7%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (+0,6%)”, a mai comunicat INS.

Citeşte şi Indemnizaţie creştere copil 2018: Ce modificări sunt anul acesta. Cât este stimulentul de inserţie

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT