INS: Spor natural negativ în aprilie

Un număr de 15.332 copii s-au născut în luna aprilie a acestui an, cu 28 mai puţini decât în luna anterioară, iar numărul persoanelor decedate a fost 21.965, cu 1.125 mai puţine decât în luna martie a.c, arată datele provizorii ale Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate marţi.
Iulian Tudor
10 iun. 2014, 08:19
INS: Spor natural negativ în aprilie

În aprilie, sporul natural a fost negativ, de 6.633 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), la fel ca în luna martie (7.730 persoane).

Totodată, numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna aprilie, a fost de 119, în scădere faţă de luna martie (134 decedaţi sub un an).

În ceea ce priveşte căsătoriile, datele INS relevă faptul că la oficiile de stare civilă s-au înregistrat în luna aprilie un număr de 5.465 astfel de evenimente, cu 1.340 mai multe decât în luna martie.

Pe de altă parte, numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.508, mai multe cu 170 decât în luna precedentă.

La nivel anual, numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu 500 în luna aprilie 2014 faţă de aceeaşi lună din 2013, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 360 mai mare.

De asemenea, sporul natural a fost negativ (-6.633 persoane, în aprilie a.c.), la fel ca în luna aprilie 2013 (-6.773 persoane).

Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu 25 mai mic decât în luna aprilie 2013, iar numărul căsătoriilor a fost, în luna aprilie 2014, cu 1.885 mai mare decât în aceeaşi lună din anul precedent.

Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 228 mai puţine divorţuri în luna aprilie 2014 decât în luna aprilie 2013.

Datele privind fenomenele demografice s-au obţinut prin prelucrarea informaţiilor cuprinse în buletinele statistice de născuţi-vii, decese, căsătorii şi divorţuri întocmite de primăriile municipale, orăşeneşti şi comunale, odată cu înregistrarea fenomenelor în actele de stare civilă.

Citeşte şi Populaţia României a scăzut, în martie, cu 7.730 de persoane

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Dinamo l-a ofertat pe Ionuț Chirilă! Ce i-a transmis tehnicianul lui Andrei Nicolescu
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT