Inspecţia Judiciară s-a sesizat în legătură cu ancheta procurorilor din 2016 care îl viza pe poliţistul acuzat de pedofilie

Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu în legătură cu modul în care procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 au instrumentat un dosar deschis în 2016, după ce o femeie a reclamat faptul că a fost agresată sexual de poliţistul Eugen Stan, au declarat oficiali din IJ.
Filip Stan
11 ian. 2018, 13:53
Inspecţia Judiciară s-a sesizat în legătură cu ancheta procurorilor din 2016 care îl viza pe poliţistul acuzat de pedofilie

Inspecţia Judiciară s-a sesizat ca urmare a informaţiilor apărute în presă privind tergiversarea de către procurori a anchetei în acest dosar.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 a anunţat miercuri că la data de 10 decembrie 2016, la Secţia 18 Poliţie a fost înregistrată o plângere formulată de o femeie, care reclama faptul că a fost agresată sexual de Eugen Stan. În aceeaşi zi, poliţiştii au dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală.

În cursul urmăririi penale, poliţiştii de la Secţia 18 au solicitat să le fie transmise imaginile surprinse de camerele de supraveghere video de la locul comiterii infracţiunii.

Procurorii susţin că, în procesul-verbal încheiat de Secţia 18 Poliţie, a reieşit că sistemul de supraveghere este instalat defectuos şi nefuncţional, aspect confirmat de administratorul blocului, persoană care a mai precizat că nu ştie să-l folosească, întrucât a fost instalat de către un vecin.

Parchetul mai arăta că agenţii de la Secţia 18 au propus clasarea dosarului, însă în referatul de clasare trimis procurorilor nu au dezvăluit calitatea de poliţist pe care o avea Eugen Stan.

Ulterior, după repartizarea dosarului la procuror cu propunere de clasare, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 s-a înregistrat adresa emisă de către DGPMB – Brigada Rutieră prin care s-a solicitat stadiul cercetărilor privindu-l pe Eugen Stan.

„Procurorul de caz a dispus emiterea unei adrese către DGPMB – Brigada Rutieră din care să rezulte dacă persoana bănuită de comiterea faptei face parte din structurile poliţiei judiciare, pentru a se stabili competenţa personală a organului de urmărire penală, conform dispoziţiilor legale. În urma răspunsului înaintat de Serviciul Resurse Umane din cadrul DGPMB, s-a dispus de îndată, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti din 21.07.2016, trimiterea cauzei de la Secţia 18 Poliţie la DGPMB – Brigada Rutieră, Biroul Control Intern, organ de cercetare penală competent după calitatea persoanei să efectueze cercetările în cauză”, mai spune Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

Parchetul General a decis miercuri să preia ancheta în acest dosar, concomitent cu preluarea anchetei şi în dosarul în care Eugen Stan este acuzat că a agresat sexual doi copii şi pentru care a fost arestat preventiv.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
ANM a emis cod galben de furtuni. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe zone
Fanatik.ro
Scandal uriaș sub ochii lui Florin Tănase în Cipru! Antrenorul său a fost eliminat, iar fanii au aruncat cu sticle spre arbitri. Video
Capital.ro
Este proprietatea ta, dar nu poți face orice. Ce spune legea despre copacii din curte
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Becali l-a ofertat pe componentul Generației de Aur, dar acesta a refuzat să vină la FCSB
MediaFlux
1.200 de lei în plus la pensie. Casa de Pensii anunță categoria de români care primește mai mult
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului