RAPORT Inspecţia Judiciară: Unii deţinuţi au primit reducerea pedepsei după ce au publicat articole de câteva pagini

Raportul Inspecției Judiciare (IJ) privind cărțile scrise de deținuți, care a fost adoptat, joi, de Consiliul Superior al Magistraturii, arată că unii condamnați au beneficiat de reduceri ale pedepselor după ce au elaborat lucrări despre care s-a constatat că erau de fapt articole de câteva pagini publicate în diverse reviste.
Iulian Tudor
21 ian. 2016, 20:48
RAPORT Inspecţia Judiciară: Unii deţinuţi au primit reducerea pedepsei după ce au publicat articole de câteva pagini

În raportul IJ sunt identificate o serie de vulnerabilități referitoare la această temă, una dintre ele privind imposibilitatea cuantificării, în actuala reglementare, a efortului intelectual al persoanelor private de libertate în elaborarea lucrărilor științifice, în mod diferențiat, în funcție de tipul și complexitatea lucrării elaborate, precum și de contribuția acestora, potrivit Agerpres.

Astfel, legea acordă în mod generic un număr de 30 de zile executate din pedeapsă, pentru fiecare lucrare științifică sau invenție și inovație brevetate, indiferent de efortul intelectual depus de către autori, concretizat în lucrări științifice publicate.

În context, IJ face trimitere la mai multe cazuri de la penitenciarele Colibași și Codlea, unde persoane private de libertate au beneficiat de reducerea pedepsei după ce au publicat articole de câteva pagini în unele reviste.

Potrivit raportului, un condamnat de la Penitenciarul Colibași a elaborat lucrarea „Descoperire, pregătire și formare a arbitrilor în fotbal”, care este de fapt un articol de zece pagini publicat în revista „Sport și societate”, iar lucrarea „Managerii și managementul resurselor umane în fotbal” este tot un articol, publicat în revista „Ecoforum”, pentru fiecare dintre ele comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul penitenciarului acordând câte 30 de zile considerate ca executate.

La același penitenciar, un condamnat a elaborat lucrarea „Principiul non reformation in pejus”, care reprezintă un articol de patru pagini publicat în revista „Strategii manageriale” nr. 4, Decembrie 2014, iar lucrarea „Perspective ale pieței românești de retail în contextul Europei 2020”, aparținând altui deținut, este tot un articol de zece pagini, publicat în revista „Strategii manageriale” nr. 2/2015.

În ambele situații, comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul penitenciarului a acordat câte 30 de zile considerate ca executate.

O situație similară a existat și la Penitenciarul Codlea, unde un condamnat a elaborat șase lucrări științifice pentru care i-au fost acordate câte 30 de zile câștig, trei dintre aceste lucrări fiind articole publicate în reviste de specialitate sau în volume publicate la o editură acreditată.

Raportul IJ indică, la capitolul vulnerabilități, o serie de lacune legislative privind insuficienta reglementare a condițiilor și procedurii în care persoanele private de libertate beneficiază de liberarea condiționată în urma elaborării unor lucrări științifice.

În context, IJ face trimitere la situații în care unii deținuți au publicat un număr mare de lucrări într-un interval de timp redus.

În raport cu această constatare, trebuie menționat că intrarea în vigoare (…) a Legii nr. 254/2013, care nu mai stabilește un interval de timp minim pentru elaborarea unei lucrări științifice, indiferent de complexitatea acesteia, astfel cum era prevăzut în Legea nr.275/2006, a condus la posibilitatea ca o persoana privată de libertate să publice un număr foarte mare de lucrări, în intervale de timp foarte scurte, cu beneficiul reducerii corespunzătoare a pedepsei. Spre exemplu, condamnatul (…) a beneficiat de 150 de zile câștig ca urmare a elaborării și publicării unui număr de 5 lucrări științifice, într-o perioadă extrem de redusă (14.08.2014 — 02.03.2015), pentru fiecare în parte solicitând un interval de timp ce varia între 10-15 zile, în condițiile în care i s-a aprobat program de lucru de 1 — 2 ore pe zi, doar în zilele lucrătoare ale săptămânii”, se arată în document.

La capitolul vulnerabilități se precizează, totodată, că, în general, recomandările scrise din partea unui profesor universitar sau a unui conferențiar universitar privind relevanța tematicii în domeniul ales au un caracter „formal”, ele necuprinzând referințe științifice minime din partea persoanei private de libertate cu privire la tematica aleasă, planul provizoriu al lucrării ori bibliografia ce urmează a fi consultată.

De asemenea, inspectorii judiciari spun că singurul criteriu pentru stabilirea caracterului științific al unei lucrări este publicarea acesteia la una dintre editurile recunoscute de Consiliul Național al Cercetării Științifice din învățământul Superior (CNCSIS), respectiv Consiliului Național al Cercetării Științifice (CNCS).

Plenul CSM a dispus în 15 septembrie 2015 sesizarea IJ pentru efectuarea unui control tematic cu privire la modul de aplicare a dispozițiilor art. 96 alin. (1) lit. f) din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal de către judecătorii de supraveghere a privării de libertate și instanțele de judecată.

CITEŞTE ŞI: CSM a adoptat raportul IJ ce prevede condiţii mai DURE de elaborare a lucrărilor ştiinţifice de către deţinuţi

DailyBusiness
Un profesor a făcut, anul trecut, 1,5 milioane de lei din meditații! Câți bani au declarat la ANAF, în total, cei care pregătesc elevii în particular
Spynews
Cutremur de 6,7 în Japonia! Un tsunami a lovit coasta nordică a țării apoi
Fanatik.ro
Sporuri uriașe date de o companie de stat cu pierderi de milioane de lei. Deficitul de la fondul de salarii, acoperit prin subvenții de la buget
Capital.ro
Doliu în televiziune. A murit cea mai iubită actriță. A avut roluri memorabile în seriale emblematice
Playtech.ro
De ce ar trebui să pui un pahar cu apă și un șervețel în chiuvetă înainte să pleci în concediu
Adevarul
Imperiul lui Putin se prăbușește sub propria greutate. China câștigă teren
wowbiz.ro
El știe unde e Dani Mocanu! Ce se întâmplă acum cu artistul și evenimentele la care urma să cânte, în timp ce poliția îl caută în toată România
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
BREAKING Două trenuri s-au IZBIT unul de altul! Zeci de persoane au fost RĂNITE!
iamsport.ro
Acuzații extrem de grave la adresa lui Istvan Kovacs! Susține că arbitrul ar fi vinovat pentru decăderea unei echipe din România: ”Și-a băgat cineva coada!”
MediaFlux
Schimbare mare în caz de divorț. Ce drept capătă brusc soțiile. Nu e nevoie de acordul soțului!
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru românii care vor credite!
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume