Inspecţie ISU la Naţional Arena: Stadionul se poate redeschide „pe răspunderea beneficiarului”

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) au efectuat, joi, o inspecţie la Arena Naţională şi au declarat că obiectivele care funcţionează fără autorizaţie au obligaţia de a o obţine până la 31 decembrie 2016, iar până la acel termen, pot funcţiona pe răspunderea beneficiarului.
Filip Stan
19 feb. 2016, 06:00
Inspecţie ISU la Naţional Arena: Stadionul se poate redeschide

„Aspectele de legalitate vizează unele modificări legislative, adoptate ieri în Camera Deputaţilor, care este cameră decizională, în ceea ce priveşte Ordonanţa de Urgenţă 52 din 2015 pentru modificarea şi completarea Legii 307 privind apărarea împotriva incendiilor. La legea de adoptare a acestei ordonanţe, au fost propuse mai multe amendamente, printre care stabilirea unui termen de intrare în legalitate pentru obiectivele care funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu, aşa cum este şi Arena Naţională. Aceste obiective au obligaţia de a obţine acest act până la 31 decembrie 2016. Până la acest termen, obiectivele funcţionează pe răspunderea beneficiarului din punct de vedere al asigurărilor măsurilor de securitate la incendii. Nu se supun la aceste excepţii acele obiective la care se constată încălcarea gravă a securităţii la incendiu. Acelea vor fi oprite de la funcţionare, dar nu este cazul Arenei Naţionale”, a declarat colonelul Benone Duduc, adjunctul ISU, la finalul inspecţiei.

Duduc a lămurit şi situaţia autorizaţiei de securitate la incendiu: „Nu există o solicitare de obţinere a autorizaţiei de securitate la incendiu. În momentul în care vom avea o asemenea solicitare, cu toată documentaţia si cu întrunirea condiţiilor legale, vom analiza şi vom decide în ceea ce priveşte emiterea acestui document”.

Cel mai mare stadion din România a fost închis după tragedia din clubul „Colectiv”, la finalul lunii octombrie 2015. Arena Naţională a fost inaugurată în septembrie 2011, fiind construită în locul fostului stadion „Lia Manoliu”. Pe 9 mai 2012, Arena Naţională a găzduit finala Europa League.

Primarul interimar al Capitalei, Răzvan Sava, a declarat, în urmă cu două săptămâni, că Arena Naţională nu poate fi utilizată din cauza acoperişului retractabil, pentru care suma iniţială a proiectului a fost suplimentată cu 200 de milioane de lei. Iniţial, noul stadion a fost prevăzut un acoperiş fix, din tablă, însă autorităţile au decis construirea unui acoperiş retractabil, similar celor folosite în Germania. Construcţia a fost finalizată fără autorizaţie de la ISU, iar eliberarea acestui document nu este posibilă nici acum, deoarece materialul din care este construit acoperişul nu este omogolat în România.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Ele sunt echipele care l-au impresionat pe Marius Șumudică după 4 etape din SuperLiga. „Pretendentă clară la trofee”. FCSB, marea dezamăgire
Capital.ro
Ce se întâmplă cu o proprietate când lipsesc actele. Explicația care îi vizează pe mulți români
Playtech.ro
Ce pensie poate primi un român care a lucrat 40 de ani pe salariul minim. Calcul după regulile din 2026
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat