Inspiraţie incredibilă. A mizat peste 7 goluri şi a câştigat de aproape o mie de ori suma pariată

Un parior a intuit că în patru partide din Spania şi Chile se vor înscrie cel puţin şapte goluri şi a câştigat peste 22.000 lei, după ce a mizat 25 de lei. Trei dintre meciurile sale aveau cotă 31.
Daniel Spătaru
18 apr. 2013, 08:15
Inspiraţie incredibilă. A mizat peste 7 goluri şi a câştigat de aproape o mie de ori suma pariată

Cel mai norocos parior al săptămânii trecute a fost microbist care a dat dovadă de o inspiraţie fantastică, el anticipând că se vor marca cel puţin şapte goluri în mai multe partide din Segunda Division şi campionatul statului  Chile. Performanţa sa este cu atât mai deosebită cu cât în acest ligi media de goluri extrem de scăzută, mai puţin de două goluri pe meci.

Pariorul a mizat în cel puţin 3 din cele 9 meciuri alese se vor înscrie 7 sau mai mult de 7 goluri, iar acest lucru s-a întâmplat în patru meciuri: Girona – Real Murcia 5-2, Villareal – Numancia 6-1, Sabadell – Gijon 4-3 şi Huachipato – Universidad de Chile 3-4. Astfel, cu 25 de lei el a câştigat 22.336,61 lei.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Iustin Petrescu va avea un decor atipic la nuntă! Rar vezi așa ceva în România | VIDEO
Fanatik.ro
”Un milion de dolari pentru Nadia Comăneci!” Cât de aproape a fost Ion Țiriac să obțină o avere de pe urma marii campioane
Capital.ro
Noua carte electronică de identitate. Decizia luată de Ministerul Afacerilor Interne (MAI)
Playtech.ro
Urmează o nouă minivacanță pentru elevi în luna iunie. Elevii vor merge la școală doar trei zile
Adevarul
„Autostrada cu tuneluri”, la doi ani de la startul lucrărilor. Ce a mai rămas de construit din tronsonul Margina - Holdea
wowbiz.ro
1 iunie vine cu modificări la plata concediilor medicale! Categoriile care vor fi plătite și în prima zi
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Tânărul din Arad suspect de hantavirus a fost confirmat pozitiv. Opt contacți ai pacientului, izolați pentru 21 de zile
iamsport.ro
Prunea a răbufnit în direct după Craiova - U Cluj 5-0: ”Am înnebunit când am văzut, vorbeam singur! Spuneți-mi și mie de ce?!”
MediaFlux
Infecția cu hantavirus din România nu se transmite de la om la om ci este tulpina transmisă de rozătoare, confirmă Institutul Cantacuzino
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi