Ministrul Justiţiei, la CSM: Am căzut de acord asupra principiilor de alegere a unui nou procuror general UPDATE

Întâlnire crucială la Consiliul Superior al Magistraturii, joi, pentru desemnarea noului procuror general. Ministrul Raluca Prună a convocat toţi procurorii din CSM la o întâlnire informală pe tema procedurii care se va aplica la alegerea noului şef al parchetelor, potrivit România TV. Ministrul Justiţiei a declarat că un candidat pentru funcția de procuror general trebuie să îndeplinească mai multe condiţii, pe care o să le publice pe site-ul Ministerului.
Iulian Tudor
04 feb. 2016, 06:22
Ministrul Justiţiei, la CSM: Am căzut de acord asupra principiilor de alegere a unui nou procuror general UPDATE

UPDATE 13.05 Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Mircea Aron, recomandă pentru numirea procurorului general al României o procedură similară desemnării șefului DIICOT, potrivit Agerpres.

Întrebat de jurnaliști, la sediul CSM, ce recomandări are legat de procedura pentru desemnarea unui nou procuror general, Aron a precizat: „Ceea ce s-a făcut în cazul DIICOT e bine să se facă și acum. Bănuiesc că o să fie mai multe candidaturi care se duc la minister, ministrul poate să trimită pe lege o singură propunere, care va ajunge la CSM — secția pentru procurori„.

UPDATE ora 12.40 Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a ieşit de la CSM, acolo unde a avut o întâlnire informală cu procurorii. Oficialul a precizat că Ministerul Justiţiei şi CSM au căzut de acord asupra modului în care trebuie procedat în situaţia alegerii unui nou procuror general.

Am avut o discutie informala, nu in plen, cu membrii sectiei de procurori. Suntem de acord ca procedura trebuie declansata cu celeritate. Am cazut de acord asupra principiilor. Nu sunt principii noi. Sunt principii pe care s-au mai facut propuneri si numiri anterioare. Si noi si CSM-ul suntem de acord cum trebuie procedat. Nu pot sa dau un termen. Tratez acest lucru cu maxima urgenta, pentru ca Romania trebuie sa aiba cat de curand un procuror general„, a declarat ministrul Justiţiei.

Raluca Prună a mai spus că, joi, la CSM, s-a discutat şi despre un calendar legat de desemnarea unui nou procuror. Mai mult, a spus ministrul, postul vacant nu va fi ocupat printr-un concurs.

Am discutat si despre un calendar, care va fi mai scurt, pentru ca suntem de acord si membrii sectiei de procurori si eu, ca ministru al Justitiei, ca Romania are nevoie de un procuror general cat mai rapid.

Nu va fi un concurs. Procedura, asa cum este stabilit de lege, nu prevede un concurs. Va fi o procedura care va avea loc la Ministerul Justitiei. Am declarat public, eu nu dau cursuri si nici teste procurorilor, legea stabileste niste conditii exacte. Am adaugat de la mine cateva criterii de integritate. Procedura va decurge ca si pana acum cu un interviu la CSM, nu va fi nimic nou„, a explicat Raluca Prună.

Ministrul Justiției a precizat că nu va declanșa o procedură comună pentru numirea conducerii DNA și PÎCCJ. „Nu. La Parchetul General suntem în situația în care avem o vacantare a postului. La DNA nu suntem în această situație, așa încât faptele mă obligă să decuplez cele două proceduri. Acum voi declanșa cu celeritate procedura pentru ocuparea postului de procuror general, pentru că această funcție este vacantă la acest moment. (…) Un concurs nu va fi. Procesul, așa cum este prevăzut acum de lege, nu stabilește un concurs. Va fi ca și la numirile precedente — o procedură care va avea loc la MJ. Am declarat public că eu nu dau concursuri și nu dau teste procurorilor. Cred că legea stabilește niște condiții foarte exacte. (…) Nu va fi nimic spectaculos și nou. Vom repeta o procedură care s-a dovedit a fi eficientă la ultimele numiri„, a subliniat Raluca Prună.

UPDATE ora 9.20 Ministrul Justiţiei Raluca Prună a declarat, joi dimineaţă, că un candidat pentru funcția de procuror general trebuie să fie integru, să dovedească faptul că a avut o activitate managerială și că îndeplinește condiții minime de profesionalism.

Candidatul trebuie să îndeplinească niște condiții prevăzute de lege de 10 ani vechime. (…) Trebuie să fie integru și trebuie să dovedească faptul că a avut o activitate managerială și că îndeplinește condiții minime de profesionalism. O să le public cât de curând pe site-ul ministerului”, a afirmat Raluca Prună.

Ministrul urmează să discute cu reprezentanții CSM pentru declanșarea procedurilor de desemnare a unui nou procuror general, menționând că nu are candidați.

……………………………………………………………………………..

„Va fi o procedură transparentă, deschisă. (…) Am discuții informale cu CSM joi și imediat voi declanșa (procedura — n.r.). (…) Avizul CSM nu este consultativ. Este un aviz… N-am lansat procedura. Vă puteți imagina că am niște candidați înainte să lansez o procedură?! Se întâmplă așa ceva în țară în legătură cu orice procedură?!„, a declarat Raluca Prună, miercuri, la sediul Ministerului Justiției, potrivit Agerpres.

Întrebată dacă i-a dat lui Nițu opțiunea să demisioneze, ea a răspuns: „Nu i-am dat nicio opțiune domnului Nițu. Îl felicit pentru hotărârea pe care a luat-o”.

Tiberiu Nițu a anunțat marți că demisionează din funcție „ca un gest de responsabilitate și onoare”, după ce numele său a apărut în scandalul legat de folosirea coloanei oficiale. Bogdan Licu, prim-adjunct al procurorului general, va asigura interimatul la conducerea Ministerului Public.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Darius de la Mireasa a spus adevărul despre împăcarea cu Alexandru. Ce s-a întâmplat, de fapt, între cei doi 
Fanatik.ro
David Popovici, calificări și semifinale la 200 m liber, LIVE la CE de natație Paris 2026. Program serii, ora la care intră în bazin și cine transmite la TV
Capital.ro
Regulă pentru românii care solicită buletin electronic. Când se predă vechiul act de identitate și până când poate fi folosit
Playtech.ro
Cum va fi vremea la mare de Sfânta Maria 2026. Câte grade vor fi pe litoral și cât de caldă ar putea fi apa
Adevarul
Cafeaua s-ar putea scumpi cu 332%, iar citricele cu 82%. Noile reguli pregătite de Bruxelles
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Schimbare pentru șoferii care folosesc Waze. Alertele și filtrele de poliție ar putea dispărea din aplicație
iamsport.ro
Jucătorul pentru care ”ar fi bine să plece” de la FCSB: ”O să o zic direct”
MediaFlux
Executare silită de la ANAF. Românii află cum pot evita poprirea și sechestrul pe bunuri
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat