Interceptările DNA din dosarul șefului Autorității Rutiere: ”Maxim o mie. Atâta ajunge la Anton. E și boier, nimeni nu intră peste el”

DNA investighează un dosar complex de corupție care îl vizează pe directorul general al Autorității Rutiere Române, Cristian Anton, reținut pentru mai multe fapte, inclusiv trafic de influență și constituirea unui grup infracțional organizat.
George Russo
01 apr. 2026, 10:47
Interceptările DNA din dosarul șefului Autorității Rutiere:  ”Maxim o mie. Atâta ajunge la Anton. E și boier, nimeni nu intră peste el”

Ancheta este derulată de DNA Cluj din august 2025, după declinarea competenței de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, și a pornit de la un denunț formulat în noiembrie 2024. Procurorii au documentat cazul prin interceptări, înregistrări ambientale și filmări, dar și prin utilizarea a trei investigatori sub acoperire, urmărind inclusiv modul în care erau organizate examenele pentru obținerea atestatelor profesionale.

Potrivit denunțului inițial, „în schimbul unor sume de bani cuprinse între 500 și 1000 de euro”, o persoană „facilitează eliberarea atestatelor pentru transport marfă și transport persoane, prin intermediul funcționarilor publici Radu Bogdan și Anton Cristian, care îi ajută să obțină acele atestate”.

Procurorii susțin că, începând din 2025, au extins supravegherea asupra examenelor, unde ar fi fost colectate sume de bani pentru promovare. Conform documentelor din dosar, la un examen organizat în București, în 25 octombrie 2025, banii ar fi fost strânși într-o geantă.

„Ulterior, în jurul orei 20.30, Radu Bogdan Alexandru a fost surprins deplasându-se de la sediul societății la imobilul unde locuiește Anton Cristian, având asupra sa un rucsac și o geantă de mână, urcând cu aceste bunuri asupra sa și petrecând aproximativ 20 de minute în interiorul apartamentului”.

Ancheta vizează mai multe episoade similare, inclusiv examene organizate în noiembrie 2025, atât în București, cât și în județul Arad. Procurorii au extins urmărirea penală în februarie 2026 pentru constituire de grup infracțional organizat, pe lângă acuzațiile inițiale de corupție.

Citește și: EXCLUSIV Cumnatul lui Ponta, mort de doi ani, citat să se prezinte la Parchet: ”Altfel primește amendă”

„RĂZVAN: Cui îi dai?

STAN ADRIAN: Lu Bogdan.

RĂZVAN: Aaaa. Mda. Tu îi dai lu Bogdan, ăla îi dă lu Bogdan, toți îi dau lui Bogdan… îți dai seama? Să strâng.

(..) STAN ADRIAN: Păi îi dădeam numai scrisu, lu Anton… cinci sute.

RĂZVAN: Cum, mă, cinci sute doar scrisu?!

STAN ADRIAN: Și pă urmă ridicase la șapte sute. Și i-am zis: bă, io nu-ți mai dau nimic… nu mai. Cum să mă duc io să-i spun ăluia, sumele astea?!

(…) PARASCHIV PETRICĂ-MARINEL: Adică? Până-n o mie cinci sute. Până-n o mie cinci sute e ok, ca preț.

STAN ADRIAN: Cum mă? Reevaluare o mie cinci sute?

PARASCHIV PETRICĂ-MARINEL: Reevaluare?

STAN ADRIAN: Da.

PARASCHIV PETRICĂ-MARINEL: Nu. Reevaluare e mult.

STAN ADRIAN: Hai mă! Ce dracu!

PARASCHIV PETRICĂ-MARINEL: E mult o mie cinci sute la reevaluare.

STAN ADRIAN: Ce dracu, mă! Și..

PARASCHIV PETRICĂ-MARINEL: E mult. Poți să-i zici maxim o mie, maxim o mie.

(…) PARASCHIV PETRICĂ-MARINEL: Atâta ajunge la… aaa atâta ajunge la Anton.

STAN ADRIAN: Atâta ajunge? Șapte sute?

PARASCHIV PETRICĂ-MARINEL: Șase sute.

STAN ADRIAN: Șase sute dă om? Na… Zice el: bă mult.

PARASCHIV PETRICĂ-MARINEL: Mai ajunge la băieții care dă calculatoarele.

STAN ADRIAN: Îhî.

PARASCHIV PETRICĂ-MARINEL: Mai ajunge la Bogdan.

(…) PARASCHIV PETRICĂ-MARINEL: Dacă venea Elefantu (n.r Stan Adrian), îi număra pă toți.

STAN ADRIAN: Aa, da.

PARASCHIV PETRICĂ-MARINEL: Și mai făcea și scandal, că tu de ce ai zece și el are cinci. (…).

STAN ADRIAN: Aaa, deci suta aia ce rămâne, se-mparte… între ei.

PARASCHIV PETRICĂ-MARINEL: Da. Da. Ajunge numai la ăla de la scris, atât. E și boier, nimeni nu intră peste el.

STAN ADRIAN: No.

PARASCHIV PETRICĂ-MARINEL: A intrat Doru, și l-a dat afară pă Doru. Și Doru-i șefă-so… e director.

STAN ADRIAN: Păi ce, mai e șefă-so, mă? Nu e el director general …(neinteligibil)… Anton… acum?

PARASCHIV PETRICĂ-MARINEL: Serios?

STAN ADRIAN: Da.

PARASCHIV PETRICĂ-MARINEL: Nici nu știam.

STAN ADRIAN: Și direct în locu lu… Doru Ștefan.

PARASCHIV PETRICĂ-MARINEL: Cum dracu?

STAN ADRIAN: Dă luni. Uită-te pe site-u ARR.

PARASCHIV PETRICĂ-MARINEL: L-a pus Grindeanu bine …(neinteligibil)… S-a terminat. Mănâncă ăștia ARR-u de tot acuma. Știi ce e? Un haos.

STAN ADRIAN: Da. Cu cel mai controversat.

PARASCHIV PETRICĂ-MARINEL: Mai bine de-atât, nici că se putea, decât să fie ministru. Asta mai lipsea.

STAN ADRIAN: Oricum, el conduce ministeru.

PARASCHIV PETRICĂ-MARINEL: Dac-ajungea ministru, asta… ajungea. E bine de știut”.

Citește și: Şeful ARR, reținut de DNA. 500.000 de euro au fost găsiți de procurorii DNA la percheziții

DNA a mers pe fir și a montat și tehnică de interceptare în apartamentul șefului ARR, Cristian Anton.

„În incinta apartamentului s-a putut observa cum Anton Cristian primește de la acesta un plic de dimensiuni mari, voluminos. (…) Din gesturile ulterioare ale lui Anton Cristian, rezultă fără dubii că acesta i-a adus sumele de bani colectate ca urmare a examenului din data de 22.11.2025, și că în imobilul acestuia există numeroase sume de bani.

Ulterior, rămas singur în apartament, Anton Cristian și-a petrecut o perioadă considerabilă de timp numărând sume de bani, astfel cum rezultă din ansamblul gesturilor efectuate în acea împrejurare:

La ora 19:28, au început să se audă sunete asemănătoare celor produse de manipularea unui plic sau a unor hârtii, după care, la foarte scurt timp, Anton Cristian a fost surprins în timp ce se ducea din zona livingului (unde a stat împreună cu Radu Bogdan Alexandru), spre zona dormitorului, având în mâna stângă un pachet de culoare maro (cel mai probabil un plic mare, pliat la unul dintre capete), care părea să aibă conținut.

Tot la ora 19:28, s-au auzit sunete asemănătoare celor produse de deschiderea/închiderea unei încuietori mecanice.

La orele 19:34, 19:35 și 19:36 au început să se audă sunete asemănătoare celor produse de manipularea unor plicuri sau hârtii.

La ora 19:38, au început să se audă sunete asemănătoare celor produse de numărarea unor sume de bani (bancnote), respectiv, de folosirea unor elastice din cauciuc, dar și de manipularea unor plicuri/hârtii.

Sunete asemănătoare celor produse cu ocazia numărării unor sume de bani (bancnote), s-au auzit și la orele 19:39, respectiv 19:40.

În continuare, la ora 19:50, Anton Cristian a venit din zona dormitorului, spre zona bucătăriei, având asupra lui un plic mare, de culoare maro, fără conținut, pe care l-a rupt (pare să fie același plic, pe care l-a dus inițial, cu conținut, din zona livingului, spre zona dormitorului).

ANTON CRISTIAN: …(neinteligibil)… 6, 7, 8, 9 …(neinteligibil)… 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30. 31, 32, 33 …(neinteligibil)… 36, 37, 38, 39, 40. 41, 42, 43 …(neinteligibil)… 49, 50, 51, 52, 53, 54 …(neinteligibil)… 56 …(neinteligibil)… 59, 60. 61, 62, 63, 64 …(neinteligibil)… 67, 68, 69, 70. 71, 72, 73, 74, 75 …(neinteligibil)… 78, 79, 80. 81, 82, 83, 84, 85, 86, 87, 88, 89, 90. 91, 92, 93, 94, 95, 96, 97, 98, 99, 100.(…)

În continuare, la ora 19:58, a fost auzit Anton Cristian, în timp ce realiza, în șoaptă, următoarea numărătoare:

ANTON CRISTIAN: …(neinteligibil)… 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20. 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30. 31 …(neinteligibil)… 40, 41 …(neinteligibil)… 44, 45.

În timpul efectuării numărătorii, s-au auzit sunete asemănătoare celor produse cu ocazia manipulării bancnotelor.

Imediat după finalizarea numărătorii descrise mai sus, s-au auzit sunete asemănătoare celor de folosire a unor elastice din cauciuc, dar și a unui pix.

La ora 20:38, Anton Cristian a stins lumina din zona livingului și a bucătăriei, după care a luat un scaun de tip scară, pe care l-a dus și l-a așezat în față mobilierului de bucătărie.

În continuare, Anton Cristian s-a urcat pe acel scaun, după care, la scurt timp, a luat din zona aceea de mobilier, un pachet asemenea unei cutii din carton sau a unui plic mai mare, care părea să aibă conținut (Anton Cristian s-a dezechilibrat la coborârea de pe scaunul de tip scară).

La ora 20:56, s-au auzit din nou sunete asemănătoare celor produse de manipularea unor plicuri sau hârtii, după care, Anton Cristian a luat pachetul (cel asemenea unei cutii din carton sau a unui plic mai mare), s-a dus cu el în zona mobilierului de bucătărie și s-a urcat pe scaunul de tip scară.

Anton Cristian a așezat acel pachet undeva în mobilier (fără să poată fi observat locul), după care a coborât de pe scaunul de tip scară și a pornit lumina din zona livingului și a bucătăriei.

Imediat după aceea, la orele 20:57 și 20:58, Anton Cristian a realizat, în șoaptă, următoarele numărători:

ANTON CRISTIAN: …(neinteligibil)… 3, 4, 5 …(neinteligibil)… 8, 9, 10 …(neinteligibil)… 14, 15, 16 …(neinteligibil)… 20.

„Practic, din întreaga conduită observată la Anton Cristian după primirea vizitei lui Radu Bogdan Alexandru se decelează motivul vizitei acestuia, respectiv remiterea sumelor de bani colectate ca urmare a ajutorului dat candidaților în vederea promovării frauduloase a examenului, actele desfășurate de Anton Cristian în apartamentul său fiind subsecvente remiterii de sume de bani: numărarea acestora, împărțirea în mai multe calupuri, legarea cu elastic, plasarea acestora într-un loc sigur, cel mai probabil într-un seif (mai ales raportat la împrejurarea că acesta a închis lumina înainte de a tasta codul, tocmai pentru a nu se observa din exterior activitatea desfășurată), și notarea defalcată a sumelor de bani, aspecte care întăresc veridicitatea informațiilor inițiale.  (…) Dacă se ține cont că acesta parea că împarte banii în calupuri, se poate presupune în mod rezonabil că acesta a format calupuri de 100 de bancnote, numărând cel puțin 700 de bancnote (100 +45 +100+ 100+23+100+20+9+20)”, notează anchetatorii.

Citește și: Nicușor Constantinescu, fost președinte CJ Constanța, a fost eliberat din penitenciar pentru 3 luni. Pedeapsa, întreruptă din cauza problemelor grave de sănătate

Procurorii au descoperit în timpul supravegherii că Anton Cristian depozita bani și în de deasupra mobilierului de bucătărie.

„Cât timp se afla cu picioarele pe blatul mobilierului de bucătărie, înainte de a lua acel pachet, Anton Cristian a fost auzit în timp ce spunea următoarele:

Anton Cristian: Să-l iau, în **** mea …(neinteligibil)…  Hai aici!

După ce a coborât de pe mobilier (ora 15:49), Anton Cristian a dus scaunul înapoi, lângă  masa din living, iar pachetul l-a introdus în sacoșa în care anterior mai pusese alte bunuri din apartament. La ora 15:57, Anton Cristian a luat sacoșa în care au fost introduse bunurile (inclusiv acel pachet), după care, la ora 15:58, a părăsit apartamentul, închizând cu cheia ușa de acces”.

Modul de operare părea să fie același iar discuțiile erau destul de deschise și transparente despre sumele de bani percepute. Discuțiile au fost interceptate de DNA inclusiv în autoturisme:

ANTON CRISTIAN: „Ba mai mult, și la Pitești …(neinteligibil)… de făcut, varianta specială. Or venit …(neinteligibil)…, bă, ești nebun?! Buletine false în Pitești, e groaznic, înțelegi? Și-atuncea ei caută urma, știi? Și orice prind… În *** mea, ne-or agăța și pe noi cu …(neinteligibil)…

RADU BOGDAN ALEXANDRU: Io…

ANTON CRISTIAN: Da stai liniștit, că ieșim în douăzeci de ani.

RADU BOGDAN ALEXANDRU: Păi …(neinteligibil)…, i-am zis și la asta

(…)

RADU BOGDAN ALEXANDRU: Ce bani mai aveam? Mai aveam… Bucureștiu ăla, Severinu și Aradu, nu?

ANTON CRISTIAN: Atât. Da.

RADU BOGDAN ALEXANDRU: Păi m-am uitat io așa… la București treizeci și unu de mii (31.000)…

ANTON CRISTIAN: Așa?

RADU BOGDAN ALEXANDRU: Opt mii șase sute (8.600) la Arad, nu?

ANTON CRISTIAN: Da.

RADU BOGDAN ALEXANDRU: Și douăzeci și două de mii (22.000) la…. Mehedinți

RADU BOGDAN ALEXANDRU: Și acuma, ultima oară la București, cât au fost? V-am dat io ceva… că io am…

ANTON CRISTIAN: Mie trebuia să-mi dai douășase de mii (26.000) și mi-ai dat treizeci.

RADU BOGDAN ALEXANDRU: Mai tre să v-aduc io douăș de mii (20.000)… plus încă cincișpe, cin…., banii care sunt la Robi și încă cincișpe mii (15.000), ca să ne ajungem la zi.

ANTON CRISTIAN: Bine.

(…)

„RADU BOGDAN ALEXANDRU:   Nu-i adevărat. E nebun la cap el.

ANTON CRISTIAN: Păi, **** mea. I-a zis la pi*** aia de mi-a sculat-o și după aia că i-ai zis la Iulian nu știu ce **** mea că la…acuma ne rămâne mai puțin, că trebuie să împărțim în mai mulți, că de aia Kalapis nu l-a mai pus pe Alban de acolo, că te duci tu și că ai treabă. Nu mai vorbi chestia asta cu proștii, te rog din suflet, Bogdan”.

Citește și: DNA îl cercetează pe şeful hotelului unde se caza Iohannis când mergea la schi, ajuns între timp director la Transelectrica. Procurorii investighează un proiect cu panouri fotovoltaice

„Cu privire la sumele de bani remise în total lui Anton Cristian în urma examenelor recente din mun. București, Arad și Mehedinți, este relevantă discuția purtată între acesta și Radu Bogdan Alexandru la data de 17.03.2026, în care cei doi se desocoteau cu privire la aceste examene trecute, stabilind sumele de bani datorate lui Anton Cristian, astfel:

31.000 la ,,Bucureștiu ăla”,

8600 la Arad,

22.000 la Mehedinți, cu mențiunea că ,,ultima dată la București” (deci la data de 07.03.2026),

Radu Bogdan Alexandru i-a remis suma de 30 000 de euro (trebuia să îi dea 26.000 și i-a dat 30.000).

Din formularea folosită reiese că banii remiși pentru ultimul examen din mun. București sunt diferiți față de sumele de bani despre care s-a făcut vorbire în cadrul discuției.

Din ansamblul discuției purtate rezultă că, la momentul 17.03.2026, Radu Bogdan Alexandru i-a remis deja suma de 34.000 de euro lui

Anton Cristian, și că mai trebuia să îi remită suma de 20.800 de euro, Radu Bogdan Alexandru arătând că, din acea sumă, ,,5000 sunt la Robi”, și diferența i-o va aduce el personal lui Anton Cristian.

Prin urmare, cu privire la aceste examene- cel mai probabil 21.02.2026 din jud. Mehedinți, 28.02.2026 din mun. București, 01.03.2026 din jud. Arad suma care i-a parvenit lui Anton Cristian, conform propriilor calcule din autoturism, a fost de 54 800 de euro, din care Radu Bogdan Alexandru i-a remis deja suma de 34.000 de euro, urmând să îi mai remită suma de 20.800 de euro.

Cu toate acestea, este cert că la data de 01.03.2026 Radu Bogdan Alexandru i-a remis acestuia cel puțin suma de 14.000 de euro, de unde se deduce că suma de 8600 de euro despre care a făcut vorbire la data de 17.03.2026 este cel mai probabil un rest din suma totală, după incidentul din data de 20.12.2026 nemaipăstrându-se tiparul privind remiterea banilor în aceeași zi cu examenele. Mai mult decât atât, din discuție rezultă că acei minim 14.000 de euro au fost, în realitate, 30.000 de euro, ceea ce este plauzibil dat fiind că la examene candidații aduc sumele de bani și în moneda euro; așadar, cei 14.000 de euro convertiți din lei reprezintă doar sumele primite în moneda leu cu ocazia examenului”, cred procurorii.

Citește și: Oana Gheorghiu, mesaj dur pentru cei care vor să-l dea jos pe Bolojan: „Politicienii ar trebui să înțeleagă că oamenii nu se mai mulțumesc cu un kilogram de zahăr înainte de alegeri”