Internship la Guvern sau în ministere pentru studenţi şi absolvenţi. Vezi ce condiţii trebuie să îndeplineşti

Programul oficial de Internship al Guvernului României a ajuns la cea de-a treia ediţie. Studenţii şi absolvenţi români de până la 25 de ani pot aplica până la sfârşitul lunii mai 2015 pentru un post de internship în Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Transporturilor, Ministerul Educației şi Cercetării Ştiinţifice, Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Finanţelor Publice sau Ministerul Justiţiei.
Roxana Gagiu
17 apr. 2015, 06:16
Internship la Guvern sau în ministere pentru studenţi şi absolvenţi. Vezi ce condiţii trebuie să îndeplineşti

Programul oficial de Internship al Guvernului România a ajuns la cea de-a treia ediţie.

În 2015, 300 de studenţi şi tineri absolvenți au oportunitatea să facă parte din administrația centrală, în 77 instituții centrale timp de două luni, să-şi valideze reuşitele academice, să capete experienţă practică şi chiar să contribuie la eficientizarea aparatului administrativ prin aportul lor de idei, iniţiative şi cunoştinţe actualizate.

Astfel, dacă ai vârsta maximă de 25 ani, eşti student ori absolvent al unui program universitar ori postuniversitar, cunoşti o limbă străină de circulație internațională, ai cunoștințe minime din zona tehnologiei informației, poţi lucra pentru Guvernul României (27 locuri disponibile), Ministerul Afacerilor Interne (17 locuri), Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (13 locuri), Ministerul Afacerilor Externe (11 locuri), Ministerul Apărării Naţionale (5 locuri), Ministerul Transporturilor (15 locuri), Ministerul Educației şi Cercetării Ştiinţifice (14 locuri), Ministerul Tineretului și Sportului (17 locuri), Ministerul Finanţelor Publice (13 locuri) sau Ministerul Justiţiei (5 locuri). VEZI AICI TOATE LOCURILE DIPONIBILE.

Cum poţi obţine un post de Internship?

Candidații trebuie să dețină cetățenia română la data înscrierii şi trebuie să aibă vârsta maximă de 25 ani la începerea programului, fiind născuţi nu mai devreme de anul 1990. Această limitare a fost stabilită luând în considerare pragul superior de vârstă stabilit de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD) şi Uniunea Europeană pentru ecartul demografic de tineret/tineri adulţi, mai precis 24 ani.

De asemenea, candidații trebuie să dețină la momentul debutului programului calitatea de student ori să fie tineri absolvenți ai unui program universitar ori postuniversitar, în țară ori în străinătate.

Experienţa nu este necesară pentru a participa la programul de internship, deşi poate constitui un avantaj. Candidaţii activi pe piaţa muncii (angajaţi) nu sunt eligibili pentru înscriere.

Candidații trebuie să stăpânească o limbă străină de circulație internațională (engleză, franceză, spaniolă, italiană, germană etc.). În plus, eitrebuie să dețină cunoștințe minime din zona tehnologiei informației, preponderent fiind necesare cunoștințe pentru utilizarea pachetului de programe Microsoft Office.

Studenţii şi tinerii absolvenți care au participat deja în cadrul Programului oficial de Internship al Guvernului în anii anteriori nu sunt eligibili pentru program. Se pot reînscrie, însă, toți candidații care şi-au depus candidaturile în trecut, însă au fost respinşi în urma etapelor de selecție.

Dincolo de aceste condiții generale, candidații trebuie să întrunească condițiile specifice menționate în pagina fiecărei instituţii participante, raportate la preferințele lor.

Calendar Internship.gov.ro:
  • 31 mai – termenul limită pentru înscrieri
  • 1 iunie 20 iunie: evaluarea candidaţilor
  • 23 iunie 9 iulie: test şi interviu online
  • 14 iulie – notificarea candidaţilor acceptaţi
  • 20 iulie – 20 septembrie: desfăşurarea programului

Stagiarii vor avea acelaşi program de lucru similar angajaţilor instituţiei în care vor fi repartizaţi, cu amendamentul programului scurt (ora 14.00) în zilele de vineri.

 
În primii doi ani, peste 180 tineri au avut oportunitatea de a se alătura pentru două luni Executivului, lucrând atât la sediul central al Guvernului, cât și în toate ministerele.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Risc de pandemie de hantavirus? Medicii explică de ce nu trebuie să ne facem griji. „Astea sunt principiile în epidemiologie”
Capital.ro
România, în criză economică. Sorin Grindeanu critică politica financiară a Guvernului: Acesta este adevărul crud și dur despre Ilie Bolojan
Playtech.ro
Ce îi face pe clienți să cumpere mai mult din supermarketuri. Strategia retailerilor după ce un magazin a fost urmărit timp de trei luni
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Răsturnare de situație la Kremlin! Vladimir Putin, dispus să negocieze cu UE. Care este condiția Rusiei
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi