INTERVIU cu fiica lui Radu Beligan: „Manifestările băbeşti ale credinţei mi se par ridicole”

Anamaria Beligan este absolventă a secției de regie film a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, dar adevărata vocație, cea de scriitoare, și-a descoperit-o ceva mai târziu. Recent și-a lansat la Cluj cartea „Încă un minut cu Monica Vitti”, ocazie cu care a acordat un interviu pentru emisiunea Casa Poporului, scrie citynews.ro.

Reporter: După ce ați văzut România așa cum e ea, ați vorbit de acest limbaj al tinerilor. Ei au alte valori, folosesc alte rigori. Sunt mult mai pretențioși cu privire la viață, în general. Există și lucruri care vă surprind mai neplăcut în România?

Anamaria Beligan: Eram sigură că o să îmi puneți această întrebare. Ce se întâmplă de la an la an mă fascinează că pe de o parte văd o fantastică evoluție în direcția democratizării și nimic nu mă încântă mai tare decât când văd tineri care protestează pentru orice. Ies în stradă, protestează. Au o conștiință politică care la noi nu putea exista pentru că dacă o aveai erai desființat. Acești tineri au acum o conștiință politică și cred foarte mult în valorile democratice și ecologice și ale toleranței și văd de la an la an această dorință de a fi normali. De a fi normali și de a avea o viață normală într-o societate normală. Deci văd lucrul ăsta pe de-o parte, dar și tineri care vorbesc limbi străine și care se simt bine și la ei acasă, dar și în alte țări, netrădându-și prin asta valorile. Adică poți să fii foarte bine român și să te simți foarte bine și la Londra, și la Paris, și oriunde. Asta nu înseamnă că îți trădezi neamul. Deci văd treaba asta pe de o parte și pe de altă parte văd resurgescențe ale naționalismului, ale intoleranței, ale rasismului și chiar ale legionarismului. Și un fel de religiozitate din asta care, pe undeva, ajunge la limita medievalismului. Adică mă fascinează. De multe ori am o programare la dentist și pe urmă nu se poate face pentru că e Sfântul nu știu care și sunt atâția sfinți în jurul cărora nu se mai poate lucra. Și o nebunie din asta cu Biserici, cu morminte, cu uleiuri sfinte, cu icoane care lăcrimează. Eu nu denigrez credința. Eu însămi sunt credincioasă și am mare respect pentru spiritualitate. Dar acest medievalism, aceste manifestări băbești ale credinței mi se par ridicole în secolul nostru, totuși.

R: Cum e privită din afară? Ca un soi de notă exotică a unei Românii care a făcut pasul spre modernitate, dar e și zona de medievalism, cum spuneați dumneavoastră, foarte aproape?
A.B.: Foarte exotică. Da. Și lucrul ăsta poate să fie pitoresc, poate să fie exotic. Dar în momentul în care apare rasismul, în care apare…

R: Intoleranța religioasă?
A B: Da. Și începe ideea cu bunul român. Ăla îi bun român. Ăla nu-i bun român. Ortodoxia și toată nebunia asta cu ortodoxia. Adică îmi pare foarte rău, dar eu nu cred că ortodoxia reprezintă un etalon pentru România de azi.

R: A fost ales un protestant președinte.
A.B: Exact. Și toată chestia asta că ăla nu-i român, că nu e ortodox, naeionescianismul ăsta… Mai apar tot felul de prelați care își pontifică asupra a ceea ce au voie sau nu au voie să facă copiii. Chestia asta cu manualele, cu religia obligatorie și cu aberațiile pe care le-am văzut în anumite manuale de religie. Cu copii pe care îi bate Dumnezeu că au mințit la confesional sau nu știu ce. Sau mama moare de cancer sau pe tată îl calcă mașina că a spus băiețelul o minciună. Am văzut niște aberații din astea din manualul de religie care absolut m-au speriat. M-au șocat. Care părinte și-ar dori ca, copilul lor să fie supus unor asemenea traume. Totuși trăim în epoca…..

R: Trăim într-o epocă a toleranței sau nu?
A.B.: Nu, sigur că nu. Toleranța și, mi se pare că însuși Paler spunea – cuvântul toleranță are conotații negative pentru că înseamnă a tolera, adică abia că-l suporți pe cineva, nu? Probabil că acceptarea și dacă se poate conviețuirea normală între națiuni și credințe. E singurul deziderat pe care îl pot avea niște oameni normali. Pentru că suntem cu toții diverși. Suntem cu toții de diferite credințe și neamuri. Suntem la un fel de compromis. Ce, o să ne dăm foc așa la infinit?