Interzicerea accesului lui Naidin, colaborator al Securităţii, la funcţii publice nu contravine Convenţiei

În cazul Petre Naidin împotriva României, CEDO a stabilit, în unanimitate, că nu a existat o încălcare a Articolului 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi a vieţii de familie), în conjuncţie cu Articolul 14 (interzicerea discriminării) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, informează un comunicat al CEDO. Cazul viza o decizie de interzicere ca fostul informator al Securităţii să ocupe un post public.

CEDO a luat notă de o decizie a Curţii Constituţionale conform căreia interzicerea foştilor colaboratori ai poliţiei politice de la a fi angajaţi în serviciul public este justificată prin loialitatea care se aşteaptă de la toţi funcţionarii faţă de regimul democratic.

Curtea a reiterat că statele, ca principiu, au un interes legitim în a reglementa condiţiile de angajare în serviciul public. Un stat democratic are un interes legitim în a le cere funcţionarilor să dea dovadă de loialitate faţă de principiile constituţionale pe care a fost fondat statul.

Între 1990 şi 1991, Petre Naidin a fost subprefect al judeţului Călăraşi. El a fost ales apoi membru în Parlament, unde a servit timp de trei mandate, până în 2004. În 2000, când Naidin candida pentru cel de-al treilea mandat de parlamentar, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) i-a verificat trecutul candidatului, pe baza unei legi adoptate în 1999.

Alte articole

Verdictul CNSAS în cazul lui Crin Antonescu: candidatul coaliţiei a semnat o declaraţie, în 1988, dar nu şi angajament de colaborare

FACIAS: România a plătit în ultimii cinci ani peste 49 de milioane de euro pentru condamnările la CEDO. Statul nu a recuperat niciun leu de la vinovați, suma fiind achitată exclusiv din bugetul public

CNSAS a concluzionat că, între 1971 şi 1974, Naidin a colaborat cu Securitatea, fosta poliţie politică din timpul regimului comunist.

Fostul parlamentar a contestat decizia CNSAS la Curtea de Apel Bucureşti, care i-a respins apelul. În 2003, Guvernul a redactat un proiect de lege privind combaterea corupţiei şi nevoia de transparenţă în serviciul public. Proiectul, care a devenit apoi lege, avea un nou paragraf la Articolul 50 al Legii 188/1999 privind statul funcţionarilor publici, interzicându-le persoanelor descoperite că au lucrat cu poliţia politică de a fi angajate în serviciul public.

În 2004, spre sfârşitul mandatului său de parlamentar, Naidin a încercat să ocupe din nou un post de funcţionar public şi a cerut Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici să-i treacă numele pe o listă de rezervă pentru subprefecţi. La 1 octombrie 2004, Agenţia i-a refuzat solicitarea, bazându-se pe prevederile legii, aşa cum a fost ea amendată în 2003, privind interdicţia ca foştii colaboratori ai Securităţii să ocupe o funcţie publică.

Naidin a contestat în instanţă răspunsul Agenţiei şi a iniţiat un apel de neconstituţionalitate la Curtea de Apel Bucureşti în privinţa Articolului 50 din lege, modificat în 2003. El a spus că este vorba de o discriminare nejustificată în privinţa accesului la serviciul public.

La 24 ianuarie 2006, Curtea Constituţională a stabilit că prevederile vizate sunt compatibile cu Constituţia. Printr-un verdict al Curţii de Apel de la 11 aprilie 2006, menţinut de o decizie finală de la 23 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitările petiţionarului au fost respinse.

Naidin a sesizat CEDO la 24 august 2007.

Prin decizia anunţată marţi, CEDO a stabilit că tratamentul diferenţiat aplicat lui Petre Naidin a respectat obiectivele legitime de a proteja securitatea naţională, siguranţa publică şi drepturile şi libertăţile celorlalţi. Pentru a evita o repetare a trecutului, statul român trebuie fondat pe o democraţie capabilă de a se apăra, notează CEDO

În ceea ce priveşte proporţionalitatea măsurii, Curtea a precizat că posibilitatea ca solicitantul să poată fi angajat în sectorul privat şi chiar în companii cu potenţiale implicaţii pentru interesele economice, politice şi de securitate ale statului nu a fost supusă niciunei restricţii de către stat. De asemenea, nu i-a fost interzis accesul la o poziţie în alte zone ale sectorului public care nu implică exercitarea unei autorităţi publice.

Aceste consideraţii au fost suficiente pentru ca CEDO să stabilească faptul că nu a existat o încălcare a Articolului 8 (dreptul de respectare a vieţii private şi a vieţii de familie), în conjuncţie cu Articolul 14 (interzicerea discriminării) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.