Inundaţii în Quebec cum n-au mai fost de o jumătate de secol. Peste 1.500 de persoane au fost evacuate

Râuri şi fluvii au ieşit din matcă şi au inundat grădini, case şi străzi în provincia canadiană Québec (sud-est), unde 1.500 de persoane au fost evacuate începând de sâmbătă, iar 600 de militari au fost desfăşuraţi pe teren pentru a le veni în ajutor, relatează Euronews.
Iulian Tudor
22 apr. 2019, 15:20
Inundaţii în Quebec cum n-au mai fost de o jumătate de secol. Peste 1.500 de persoane au fost evacuate

Întreaga parte de est a Canadei este afectată, de mai multe zile, de inundaţii de primăvară, cauzate de precipitaţii puternice şi topirea zăpezii, iar creşterea temperaturii accelerează acest fenomen.

La vest de Ottawa, în comuna Pontiac din Quebec, inundaţiile s-au soldat cu o primă victimă, sâmbătă. O septuagenară a murit la volanul vehicului său, don cauză că nu a observat că podul pe care traversa de obicei a fost luat de ape.

La Laval, o comună situată la nord de Montréal, unde peste 800 de reşedinţe sunt ameninţate de ape în zilele următoare, premierul provinciei Québec François Legault a efectuat o vizită, pentru a vedea situaţia pregătirilor.

El s-a declarat în favoarea unor măsuri care să-i determine pe riveranii din zonele inundate cu regularitate – aşadar indemnizaţi în mod regulat – să se mute. ”Trebuie să fim lucizi, dacă este necesar să obligăm oameni să de deplaseze, atunci este necesar să o facem”, a declarat el pentru presă.

Estul Canadei s-a confruntat în 2007 cu o primăvară cu cele mai grave inundaţii de o jumătate de secol. Aceste inundaţii au provocat pagube importante şi evacuarea câtorva mii de persoane din Ontario în New Brunswick.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Marius Mitran, necruțător: „România B a fost un experiment. O tentativă eșuată în gândurile lui Hagi!”
Capital.ro
Salariu de 3.500 €/lună în Germania pentru o meserie banală. Ce primesc angajații romani după două luni
Playtech.ro
Prețurile apartamentelor au scăzut într-un mare oraș din România. Ce arată datele pentru restul țării
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Zeci de mii de români rămân fără pensie. Mai au doar o zi să trimită documentele obligatorii la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte