Investiție de 4,5 milioane de euro pentru a transforma gunoiul de grajd de la o fermă din Iași în gaz: „Poate să compenseze pierderile din lapte”

După mai bine de doi ani de așteptare pentru finanțare, stația de biogaz de la Pașcani a fost finalizată. Investiția se ridică la aproape 4,5 milioane de euro și a intrat deja în testări.
Bianca Bocioacă
12 aug. 2026, 10:15
Investiție de 4,5 milioane de euro pentru a transforma gunoiul de grajd de la o fermă din Iași în gaz: „Poate să compenseze pierderile din lapte”
O fermă cu peste 3.000 de animale din Iași produce biogaz

Proiectul de energie regenerabilă al Agrocomplex Lunca Pașcani, așteptat la finanțare încă din 2024, a fost finalizat și a intrat în testări. Ferma din județul Iași, una dintre cele mai mari din regiune, mizează pe transformarea gunoiului de grajd și a resturilor vegetale în energie electrică și termică, într-o investiție care se apropie de 4,5 milioane de euro.

Instalația funcționează în regim de testare și este pregătită pentru livrarea în rețea.

„Acum suntem în perioada de testări pentru injecție în rețea. Ea va ajunge la o capacitate de 630 kW, asta este capacitatea maximă de producere, o parte va fi autoconsum în fermă și diferența o vom injecta în rețea”, explică directorul general al fermei, Bogdan Pantazi.

Citește și: Iulian Stanciu continuă investițiile în energie. A vândut recent toate acțiunile la eMAG şi acum pregătește o tranzacție de 9,5 milioane de euro

Cu toate acestea, cadrul legislativ pentru instalațiile de biogaz este încă neclar pentru mulți operatori, tocmai pentru că aceste unități au dublu rol: produc energie și tratează deșeuri.

„Categoric, anul acesta începem, cât de curând chiar, pentru că în momentul de față noi avem gazul și putem oricând să și injectăm, numai că mai e partea asta legislativă și mica noastră birocrație care ne mai ține în loc”, a mai spus Pantazi.

Stația de biogaz a fost construită în incinta fermei Agrocomplex din Pașcani. Ferma se întinde pe aroape 20.000 mp și exploateză peste 3.000 de hectare de teren. Aici sunt crescute peste 3.000 de bovine și ovine, dintre care aproximativ 1.600 – 1.700 sunt bovine.

Fermierul estimează că instalația va folosi anual aproximativ 10.000 de tone de dejecții animale ca materie primă, acoperind peste 90% din necesar. Restul va proveni din deșeuri vegetale, aproximativ 2.000 de tone pe an.

Investiția a fost finanțată prin PNRR, valoarea totală fiind de aproape 4,5 milioane de euro, din care 2,98 de milioane reprezintă ajutorul acordat prin program.

Pentru operarea instalației, o parte dintre angajați vor fi instruiți, iar consultanța tehnică va fi esternalizată, pentru că în România există foarte puțini specialiști în domeniul biogazului.

Citește și: Primarul Ionel Ciocan a cerut şi a încasat despăgubiri de secetă, apoi a vândut recolta-record de porumb

În Europa, tehnologia biogazului este deja standard în fermele mari, explică directorul Agrocomplex Lunca Pașcani, iar astfel de instalații aduc un venit suplimentar care acoperă pierderile din lapte.

„În alte țări, precum Germania, Italia sau Olanda, cam fiecare fermă are așa ceva, pentru că este o sursă de venit care poate să compenseze pierderile din lapte, care se află acum într-o criză foarte mare a prețului la fermă. Cred că 99% din ferme sunt pe pierderi în momentul de față cu laptele”, este de părere Bogdan Pantazi.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Încă o despărțire în casa Mireasa! Maria și Valentin au încheiat relația: „Nu a fost capabil”
Fanatik.ro
Ruptură Marius Şumudică – Denis Drăguş, după ce atacantul a ales FCSB: „Relaţia noastră nu mai este ca înainte! Fiecare cu treaba lui”
Capital.ro
Prognoza meteo luni, 7 septembrie. Săptămâna începe cu soare în cea mai mare parte a țării. La ce maxime se pot aștepta românii
Playtech.ro
Oraşul din România care ar putea renaşte după o investiţie importantă. Localitatea, cândva o mândrie, a ajuns o ruină
Adevarul
Povestea doctorului care a transformat nămolul de la Amara într-un medicament celebru: de la manifestația promonarhistă la persecuțiile Securității
wowbiz.ro
Anda este adolescenta din Gorj care a murit la scurt timp după ce a ajuns la spital! Fata de 14 ani a fost adusă în stare gravă, în urma unor complicații
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cosmin este tânărul motociclist care și-a pierdut viața în urma accidentului din Gorj. Acasă îl așteptau o soție și o fetiță
iamsport.ro
Valentin Ceaușescu, apariție rară în public! Cum a fost surprins fiul fostului dictator
MediaFlux
Toți românii cu cont în bancă sunt vizați! Risc major de blocare a banilor de către băncile din România
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor