Investiţii de trei milioane lei pentru consolidarea falezelor Eforie Nord, Costineşti şi Constanţa

Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR) a prevăzut pentru acest an cheltuieli de aproximativ trei milioane de lei pentru consolidarea falezelor din zona costieră a Mării Negre, cu scopul de a reduce eroziunea plajelor, care se retrag, în medie, cu 50 cm/an.
Iulian Tudor
20 aug. 2013, 08:08
Investiţii de trei milioane lei pentru consolidarea falezelor Eforie Nord, Costineşti şi Constanţa

Valoarea reactualizată a investiţiei în lucrări de reabilitare a falezelor este de aproape 216 milioane milioane lei, din care, până în prezent, a fost alocată şi cheltuită, în perioada 2008-2013, suma de 119 milioane lei. Lucrările de reabilitare a falezelor sunt finanţate din bugetul de stat şi sunt preconizate să se finalizeze în perioada 2017-2018, conform informaţiilor furnizate Agerpres de ANAR.

ANAR, prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, realizează, în prezent, lucrări de reabilitare a falezelor din Eforie Nord şi Sud, Tuzla, Costineşti şi din municipiul Constanţa.

Astfel, la data de 31 iulie 2013, defalcat pe lucrări, pentru consolidarea falezelor de la Eforie Nord (1.200 metri) şi Sud (2.000 metri) s-a cheltuit suma de 41.066.683 lei, iar pentru acest an, ANAR a prevăzut să fie cheltuită suma de un milion lei, realizată în proporţie de 100%. Termenul de finalizare şi punere în funcţiune a lucrării este anul 2017.

De asemenea, pentru consolidarea falezei de la Tuzla (6,75 km, suprafaţă: 13,46 hectare) s-au cheltuit 47.623.375 lei. Valoarea devizului general actualizat la data de 31 decembrie 2011 este de 73.800.135 lei, iar pentru anul 2013 ANAR a prevăzut să fie cheltuită suma de un milion de lei (realizat 97%), în timp ce termenul de finalizare şi inaugurare a lucrării este anul 2018.

Potrivit sursei citate, pentru consolidarea celor 4,2 km de faleză de la Costineşti, până la 31 iulie 2013, a fost cheltuită 99% din suma de 378.000 lei, prevăzută pentru acest an. Termenul de finalizare şi punere în funcţiune a lucrării este anul 2017.

Reabilitarea falezei de la Constanţa (1,1 km) a necesitat cheltuirea, până în prezent, a sumei de 2.219.107 lei. Pentru anul 2013, ANAR a prevăzut să fie cheltuită o sumă de 600.000 lei, termenul de finalizare şi punere în funcţiune a lucrării fiind anul 2017.

Conform datelor oficiale, litoralul românesc se întinde pe aproximativ 244 kilometri, în zona nord-vestică a Mării Negre, care a avut de suferit, în ultimele decenii, din cauza unor probleme grave privind eroziunea costieră.

Sectorul nordic al zonei costiere a României, cunoscut sub numele de Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, este cel mai afectat, însă în pericol este şi sectorul sudic, în care activităţile economice sunt dezvoltate, inclusiv industria turismului, care atrage aproximativ 800.000 de turişti cazaţi în fiecare an.

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a finalizat Master Planul zonei costiere şi cinci studii de fezabilitate pentru intervenţia în zonele prioritare afectate de eroziunea costieră. Documentul, care se doreşte a fi unul de referinţă pentru dezvoltarea zonei costiere în următorii 30 de ani, este fundamental pentru primirea de fonduri europene pentru reabilitarea zonei costiere.

Investiţiile propuse a fi realizate în primă fază a lucrărilor de combatere a eroziunii costiere vor costa aproximativ 170 de milioane de euro, fonduri care provin de la Uniunea Europeană /UE/, prin Programul Operaţional Sectorial /POS/ Mediu, Axa Prioritară 5.

În acest context, au fost identificate cinci zone prioritare de intervenţie: una în staţiunea Mamaia (Mamaia Sud), trei în municipiul Constanţa (Nord, Centru şi Sud) şi o alta în Eforie Nord. Lucrările vor fi demarate în acest an şi vor fi finalizate în 2015.

Totodată, Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a început demersurile pentru obţinerea de noi fonduri pe următoarea alocaţie bugetară a UE (2014-2020), în valoare de aproximativ 500 milioane de euro, pentru a interveni pe toate celelalte zone afectate de eroziune de pe litoralul românesc.

Studiile de specialitate relevă faptul că, în zona costieră a Mării Negre, pe sectorul Midia – Vama Veche, a apărut fenomenul de eroziune a falezelor, ceea ce duce la prăbuşiri şi alunecări de teren. Infiltraţiile apelor de suprafaţă până la nivelul argilos, cât şi abraziunea directă a valurilor asupra bazei falezelor, determină retragerea, în medie, a acestora cu circa 50 cm/an, procesul fiind intermitent.

Citeşte şi Plaja din zona Mamaia-Eforie Nord, reamenajată cu bani europeni

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Explozia de la blocul de pe Calea Rahovei ar fi fost provocată de o acumulare de gaze. Cineva ar fi dat drumul la alimentare la o zi după ce a fost oprită
Fanatik.ro
”Fenta” cu repriza a doua! Andrei Vochin explică de ce succesul de la FC Botoșani nu e un miracol
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. A murit un mare pianist de jazz: O pierdere imensă
Playtech.ro
Construcţie fără autorizaţie în curte. Ce ai voie să ridici, conform legii?
Adevarul
O călugăriță a renunțat la viața din mănăstire pentru a preda yoga în bikini: „Am fost învățată că senzualitatea era un păcat”
wowbiz.ro
Durere fără margini la Curtea de Argeș. Femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni a fost înmormântată. Imaginile cu băiatul cel mare sunt sfâșietoare: „O aștepta să vină la școală…”
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
FOTO. Tânără de 19 ani l-a refuzat pe milionarul de 48 de ani
kanald.ro
INCENDIU în sectorul 6 din București! S-a emis RO-ALERT
Cancan.ro
Anunțul medicilor despre Flavia Groșan. Din păcate, veștile sunt triste
iamsport.ro
Ion Țiriac l-a văzut pe David Popovici când era copil și a rămas marcat de ceea ce a urmat: 'L-am cunoscut din întâmplare'
MediaFlux
Zona extrem de sensibilă unde un conflict NATO-Rusia poate izbucni oricând
stirilekanald.ro
„Probabil, cu această ocazie, se vor face controale masive”. Ipoteze în cazul exploziei de pe Calea Rahovei
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025