Ioan Ghişe nu a putut înfiinţa Partidul pentru Creşterea Salariilor şi Pensiilor şi s-a înscris în PPU

Senatorul Ioan Ghişe s-a înscris miercuri în Partidul Puterii Umaniste - social liberal, formaţiune condusă de eurodeputatul Maria Grapini şi înscrisă recent în registrul partidelor. Ghişe explică, într-un comunicat de presă, că el a vrut să înfiinţeze  Partidul pentru Creşterea Salariilor şi Pensiilor, dar nu a reuşit să îl înscrie la Tribunal.
Ionela Marcu
18 nov. 2015, 12:51
Ioan Ghişe nu a putut înfiinţa Partidul pentru Creşterea Salariilor şi Pensiilor şi s-a înscris în PPU

Senatorul Ioan Ghişe, care activa în grupul ALDE, s-a înscris în Partidul Puterii Umaniste, unde va deţine funcţia de vicepreşedinte al Partidului Puterii Umaniste şi va coordona organizaţiile judeţene de partid.

Ghise a transmis un comunicat către „COMUNICAT pentru susținătorii și simpatizanții înființării  Partidului pentru Creşterea Salariilor şi Pensiilor” în care le explică decizia:

 „Stimați susținători și simpatizanți vreau să vă comunic și să vă justific decizia politică pe care am luat-o.

Credincios voinței electoratului, care în 2012 a ales în proporție de peste 60% să fie reprezentat de o majoritate social liberală, în 2014, după ruperea USL, am devenit senator independent, considerând că noul partid liberal nu mai reprezintă dezideratele celor care m-au votat.

După patru mandate de parlamentar liberal am devenit senator independent. Intenția mea și a unui grup de colaboratori a fost inființarea unui nou partid PCSP (Partidul pt. Creșterea Salariilor și Pensiilor) care să militeze pentru relansare economică și CREȘTEREA ACCELERATĂ a SALARIILOR și PENSIILOR și ALINIEREA lor la MEDIILE EUROPENE.

În acest sens am elaborat un amplu proiect de țară, fundamentat științific și politic, numit „România bunăstării”, pe care l-am lansat la 7 august 2014.

Până în urmă cu două luni a fost foarte dificil să înscriem partidul deoarece legea ne impunea zeci de mii de semnături de la susținători, ceea ce s-a dovedit foarte greu de realizat, datorită timpului și resurselor.

Între timp, a aparut o foarte bună oportunitate, prin care un partid deja înscris, PPU-SL (Partidul Puterii Umaniste-social liberal), care împărtășește valorile social liberale, s-a oferit să-și însușească în integralitate și să susțină cu toate forțele și resursele sale programul nostru politic.

Cum timpul până la alegerile locale din mai 2016 este foarte scurt, după consultarea cu cei mai apropiați colaboratori, am realizat că este mai util și mai eficace politic și electoral să ne unim forțele, încă de pe acum, cu un partid nou, curat și care ne împărtășește viziunea politică.

În consecință vă anunț, și pe această cale, înscrierea mea în PPU-SL și sper ca această decizie să îmi permită să fiu alături de colegii mei mai util celor pe care îi reprezentăm, poporului român.

PPU-SL are un scop umanist și generos pentru care merită să luptăm, unindu-ne eforturile la nivel național.
Cetățenilor care susțin acest nou partid le sunt deschise șansele de a participa la alegerile locale și parlamentare pe listele PPU-SL.”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT