Ioan Oltean s-a răzgândit: Poziţia lui Iohannis de a nu purta negocieri cu ceilalţi candidaţi este corectă

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Copreşedintele ACL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că poziţia lui Klaus Iohannis de a nu purta negocieri cu ceilalţi candidaţi de dreapta care nu au intrat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale este cea "corectă", transmite Agerpres.
Filip Stan
07 nov. 2014, 11:22
Ioan Oltean s-a răzgândit: Poziţia lui Iohannis de a nu purta negocieri cu ceilalţi candidaţi este corectă

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014.  În urmă cu trei zile, Oltean afirma, însă, că poziţia sa este diferită de cea a lui Iohannis şi că ar trebui „să se poarte discuţii cu toate structurile politice de dreapta, e nevoie să se poarte discuţii cu toţi liderii care, într-un fel sau altul, au influenţă şi care pot determina o participare masivă a electoratului de dreapta la vot”.

„Eu am spus public care era optica mea personală. Dar, sigur, Klaus Iohannis a spus-o foarte răspicat, că vrea o altfel de politică, că el nu vrea să negocieze cu liderii politici şi să promită acestora funcţii, ca ei să-şi aducă electoratul la urne pentru a-i da votul. Şi cred că este poziţia corectă aceasta, pentru că, dacă vrei să faci o altfel de politică, trebuie să începi chiar de aici, din aceste momente, în care să arăţi ceea ce vrei să faci tu, ceea ce eşti tu şi să rămâi fidel unui anumit fel de a fi. Şi ca dovadă că acest fel de a fi este unul corect, iată că Monica Macovei a subscris ideii de a-l susţine pe Klaus Iohannis şi sunt convins că şi alţi lideri politici vor subscrie. Însă cel mai important este nu liderii să subscrie, ci cetăţenii să subscrie ideii de a-l susţine pe Klaus Iohannis, în dorinţa lui de a realiza o altfel de politică în România şi de a determina în timp o altfel de manifestare a oamenilor politici”, a declarat vineri Ioan Oltean.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014.  Întrebat despre ce crede că va face preşedintele PMP, Elena Udrea, în raport cu turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, Oltean a evitat un răspuns direct şi a spus că mai importanţi sunt cei care au votat alţi candidaţi de dreapta.

„Atâta timp cât nu este o negociere cu liderii politici, cei care vor să o facă o fac de bună voie şi nesiliţi de nimeni. Klaus Iohannis nu a negociat nici cu Monica Macovei, nici cu Elena Udrea, nici cu UDMR, nu a negociat cu nimeni. Iată că avem două reacţii pozitive până acum: una a Monicăi Macovei şi una a liderilor UDMR (…). Eu cred că electoratul de dreapta, fie că este vorba despre cei care au votat-o pe Elena Udrea, fie o mare parte dintre cei care l-au votat pe Tăriceanu sau pe Meleşcanu, va veni alături de Klaus Iohannis, n-am nicio reţinere în privinţa aceasta, cu voia sau fără voia celor care au beneficiat în primul tur de votul acesta”, a afirmat Ioan Oltean.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Marele secret al lui David Popovici! Cum a scăpat de depresie după ce a câștigat aurul olimpic: „Am făcut terapie!”
Capital.ro
Ai muncit în Italia, Spania sau Germania? Ce se întâmplă cu anii lucrați când ieși la pensie
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Șoferii vor fi întrebați de unde vin și unde merg. Polițiștii vor să afle și scopul călătoriei
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte