Ioan Oltean, audiat la ICCJ, în dosarul ANRP

Ioan Oltean, cercetat sub control judiciar în dosarul despăgubirilor ANRP, a ajuns, miercuri dimineaţă, la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Acesta le va cere judecătorilor revocarea controlului judiciar, potrivit România TV.
Iulian Tudor
10 feb. 2016, 07:47
Ioan Oltean, audiat la ICCJ, în dosarul ANRP

Ioan Oltean a ajuns la ICCJ, miercuri, în jurul orei 9.00. Întrebat de jurnalişti ce argumente are ca să ceară judecătorilor revocarea controlului judiciar, Oltean a răspuns: „Argumentele le susţin în faţa instanţei”.

Ioan Oltean este urmărit penal de procurorii anticorupție în dosarul despăgubirilor ANRP, pentru trafic de influență și complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Potrivit DNA, în data de 17 iunie 2010, Cătălin Teodorescu, împreună cu alți inculpați care au făcut parte din Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor (Crinuța Dumitrean — președinte, Sergiu Diacomatu, Remus Baciu, Attila Marko, Rodica Constantinovici și Lăcrămioara Alexandru), prin exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu, a aprobat raportul prin care un teren în suprafață de aproape 62.000 mp situat în municipiul Pitești a fost evaluat la aproximativ 109 milioane lei, sumă acordată drept despăgubire omului de afaceri Mihai Rotaru.

Procurorii susțin că terenul a fost supraevaluat cu aproape 87,3 milioane lei, ceea ce reprezintă prejudiciu în dauna bugetului de stat și avantaj patrimonial pentru Mihai Rotaru.

Suma plătită în acest dosar de despăgubire pentru un teren reprezintă un sfert din totalul despăgubirilor civile plătite de ANRP în tot cursul anului 2011. Mihai Rotaru, beneficiar al sumei de 108.932.000 lei (aproximativ 25 milioane euro), cumpărase drepturile litigioase de la o altă persoană cu câteva luni înainte de decizia comisiei ANRP, mai precis la data de 27.11.2009, cu suma de 750.000 euro. Persoana a vândut aceste drepturi după ce, timp de 8 ani, nu reușise să obțină proprietățile revendicate, ceea ce condusese și la inițierea unui proces în instanță„, au constatat anchetatorii.

DNA precizează că deputatul Ioan Oltean, care avea relații apropiate cu Mihai Rotaru și cu președinta ANRP, Crinuța Dumitrean, și-a exercitat influența la aceasta din urmă pentru urgentarea și aprobarea despăgubirii în favoarea lui Rotaru.

În schimbul acestui ajutor, Mihai Rotaru i-a dat lui Ioan Oltean suma de 600.000 euro anterior datei de 17.06.2010, locul primirii banilor fiind în incinta unei parohii din Chitila.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Președintele clubului din SuperLiga, acuze uluitoare la adresa sistemului VAR: „Nu a funcționat! Arbitrii parcă ascundeau ceva!”
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 14 august. Cât costă benzina și motorina în București și în marile orașe
Playtech.ro
Părinții ar putea avea liber pe 7 septembrie, în prima zi de școală. Ce prevede proiectul
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sute de turiști și localnici, evacuați pe mare din Halkidiki, în urma incendiilor uriașe. Anunțul Consulatului General al României
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat