Ioana Mihăilă aşteaptă posibile modificări ale deciziilor judiciare în cazul vaccinurilor Pfizer. „Toate statele au acceptat intrarea în contract”

Ioana Mihăilă a declarat că se așteaptă să existe în continuare modificări în deciziile instanțelor privind procesul cu Pfizer. Fosta ministră a Sănătății a subliniat că România nu și-a respectat contractul, iar hotărârea instanței din Belgia reprezintă o consecință directă a acestui fapt.
Marius Gherghe
02 apr. 2026, 17:42
Ioana Mihăilă aşteaptă posibile modificări ale deciziilor judiciare în cazul vaccinurilor Pfizer.
Ioana Mihăilă aşteaptă posibile modificări ale deciziilor judiciare în cazul vaccinurilor Pfizer. "Toate statele au acceptat intrarea în contract"

Ioana Mihăilă a explicat că situația reală a fost diferită față de estimările făcute de Uniunea Europeană în momentul semnării contractului cu Pfizer.

„România nu şi-a respectat contractul, nu a acceptat renegocierile care i-au fost propuse, motiv pentru care asta este o primă consecinţă, pe de o parte. Pe de altă parte, situaţia într-adevăr a fost altfel decât ce a previzionat în momentul în care Uniunea Europeană a semnat contractul cu Pfizer. Aşa că, fără să fiu în deplină cunoştinţă de cauză a dosarului, mă aştept ca ulterior să mai fie modificări în deciziile judecătoreşti. Dar, din nou, asta este doar o părere proprie, personală, făra argumente legale”, a declarat, Ioana Mihăilă, referindu-se la faptul că România a pierdut în primă instanţă procesul cu Pfizer.

Fosta ministră a reamintit că, la începutul lunii mai 2021, a avut loc o negociere între Comisia Europeană şi furnizorul Pfizer: „Este vorba de contractul pentru furnizarea de vaccinuri aferente anilor 2022-2023, în situaţia în care vaccinurile pentru care erau deja asemnate contracte aveau termen de valabilitate depăşit şi de livrare depăştit (…) Contractul a fost negociat de către Comisia Europeană. Statele aveau voie să accepte sau să refuze intrarea în contract. Numărul de doze nu a fost un termen de negociere”.

Citeşte şi: Radu Miruţă a găsit prăpăd la la CSA Steaua: raportul controlului efectuat va ajunge la DNA. Gigi Becali, luat în calcul pentru o asociare cu echipa Armatei

Nimeni „nu a făcut poziţie separată” în ceea ce priveşte contractul cu Pfizer

Ioana Mihăilă a precizat că dozele au fost stabilite în concordanţă cu populaţia fiecărui stat membru, „indiferent de vârstă sau de indicaţia sau nu a vaccinării” şi a explicat că „în momentul acela, toate statele membre ale Uniunii Europene, fie că era Ungaria, fie ca era Bulgaria, fie ca era Polonia, au acceptat intrarea în contract, nimeni nu a făcut poziţie separată”.

„Deci, toate statele au acceptat intrarea în contract, era vorba de 2022-2023, cu nişte termene contractuale actualizate faţă de contractele vechi, în sensul că Pfizer se obliga să adapteze noile vaccinuri la tulpinine noi, care apăreau, cu împachetare individuală, astfel încât nu mai exista şansa de risipă şi dozele nu erau negociabile. Statul român nu a trimis un număr de doze pe care să le justifice, ci Comisia Europeană a împărţit numărul de doze de vaccin din contract la fiecare ţară în funcţie de populaţia fiecărui stat membru. Cred că decizia pe care am luat-o în momentul acela a fost bine argumentată şi justificată. Vă amintesc că era mai 2021, într-o perioadă în care era coadă la vaccinare, erau 100.000 de doze de vaccin Pfizer administrate pe zi, erau raportate infecţii, inclusiv în România, cu noua tulpină, care s-a şi dovedit a fi cea mai virulentă şi e vorba de tulpina Delta”, a adăugat fosta ministră a Sănătăţii.

Citeşte şi: Daniel Băluţă prezintă cele trei scenarii luate în calcul de PSD pentru votul din 20 aprilie 2026. „Aceasta este concluzia la care s-a ajuns”

Ioana Mihăilă apreciază că „nu era momentul ca România, în vârf pandemic, să refuze semnarea unui contract cu furnizorul vaccinului celui mai solicitat din acel moment”.

O instanţă belgiană a obligat miercuri Polonia şi România să preia o livrare de vaccinuri COVID-19 în valoare de 1,9 miliarde de euro (2,2 miliarde de dolari), produse de compania farmaceutică americană Pfizer. Ministerul Finanţelor sau Guvernul nu au transmis până la momentul publicării acestei ştiri un punct de vedere cu privire la decizia tribunalului belgian.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
Cum ajunge echipa lui Curelea la baraj şi scenariul utopic în care se califică direct la Euro! România U21, misiune imposibilă
Capital.ro
Se schimbă regulile pe piața muncii din Germania. Ce urmează pentru românii care lucrează la marile companii
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
Îngrozitor! Președintele unui club din România, afirmații uluitoare despre o femeie:'Târfă, nebună dovedită'
MediaFlux
Decizia PSD după ce a picat Guvernul Mureșan! Anunțul lui Grindeanu
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte