Iohannis a promulgat legea iniţiată de USR care simplifică procesul de înfiinţare a ONG-urilor

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea referitoare la asociaţii şi fundaţii, care vizează eliminarea declaraţiei de beneficiar real pentru majoritatea asociaţiilor, simplificarea condiţiilor pentru înfiinţarea unui ONG şi defineşte organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale ca fiind cazuri distincte de asociaţii.
George Russo
27 nov. 2020, 14:40
Iohannis a promulgat legea iniţiată de USR care simplifică procesul de înfiinţare a ONG-urilor

Iohannis a promulgat legea care are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, conform Agerpres. Actul normativ vizează, între altele, eliminarea obligaţiei de a depune o declaraţie autentică anual, exceptarea de la obligaţia de a depune declaraţie autentică atunci când asociaţia/fundaţia respectivă e constituită/condusă doar de persoane fizice, iar beneficiarul real poate fi identificat şi preluat în registru cu datele de identificare relevante pe baza documentelor aflate deja la dosarul entităţii. Această exceptare este aplicabilă doar cazului în care entitatea are în componenţă doar persoane fizice şi nu există un alt beneficiar real care să nu rezulte din actele de la dosar.

Potrivit legii, asociaţia este subiectul de drept privat constituit de trei sau mai multe persoane care, pe baza unei înţelegeri, pun în comun şi fără drept de restituire contribuţia materială, cunoştinţele sau aportul lor în muncă pentru realizarea unor activităţi în interes general, al unor colectivităţi sau, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial.

Iohannis a promulgat legea care prevede statutul organizaţiilor minorităţilor naţionale

Un caz distinct de asociaţie îl reprezintă acea organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale al cărei scop îl reprezintă: a) apărarea, păstrarea, dezvoltarea şi promovarea identităţii unei minorităţi naţionale; b) reprezentarea publică a cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale cu rolul de a îndeplini o misiune publică constituţională. Prin minoritate naţională se înţelege acea etnie reprezentată în Consiliul Minorităţilor Naţionale.

Legea prevede eliminarea dispoziţiei potrivit căreia denumirea unei asociaţii trebuia să cuprindă în mod obligatoriu cuvântul „asociaţie”.

Organizaţiile legal constituite ale cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale reprezentate în Consiliul Minorităţilor Naţionale, care participă în procesul electoral, îşi pot păstra denumirea sub care sunt reprezentate în Consiliul Minorităţilor Naţionale.

În vederea dobândirii personalităţii juridice, membrii asociaţiei încheie statutul asociaţiei, prin act sub semnătură privată.

Astfel, statutul cuprinde, sub sancţiunea nulităţii absolute: datele de identificare ale membrilor asociaţi, exprimarea voinţei de asociere şi precizarea scopului şi a obiectivelor, denumirea asociaţiei, sediul, durata de funcţionare, patrimoniul iniţial, componenţa nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare şi control ale asociaţiei, persoana sau, după caz, persoanele împuternicite să desfăşoare procedura de dobândire a personalităţii juridice, drepturile şi obligaţiile asociaţilor; categoriile de resurse patrimoniale, atribuţiile organelor de conducere, administrare şi control, destinaţia bunurilor, în cazul dizolvării asociaţiei, semnăturile membrilor asociaţi.

Asociaţia îşi poate constitui filiale, ca structuri teritoriale, cu un număr minim de 2 membri, organe de conducere proprii şi un patrimoniu distinct de cel al asociaţiei.

Potrivit legii, activul patrimonial iniţial al fundaţiei trebuie să includă bunuri în natură sau în numerar, a căror valoare totală să fie de cel puţin 10 ori salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, la data constituirii fundaţiei.

Statutul fundaţiei cuprinde, sub sancţiunea nulităţii absolute: datele de identificare ale fondatorului sau, după caz, ale fondatorilor, explicitarea scopului şi a obiectivelor, denumirea, sediul, durata de funcţionare, patrimoniul iniţial al fundaţiei, componenţa nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare şi control ale fundaţiei, persoana sau persoanele împuternicite să desfăşoare procedura de dobândire a personalităţii juridice, categoriile de resurse patrimoniale ale fundaţiei; atribuţiile organelor de conducere, administrare şi control, procedura de desemnare şi de modificare a componenţei organelor de conducere, administrare şi control, destinaţia bunurilor, în cazul dizolvării fundaţiei, semnăturile fondatorilor.

Citeşte şi: Klaus Iohannis, despre Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. „Este momentul cel mai bun să ne asumăm reforme ambiţioase”

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Sorana Cîrstea a acumulat 2,3 milioane de dolari în 2026: titlu WTA, sferturi la Roland Garros și optimi la US Open
Capital.ro
Siegfried Mureșan a depus programul de guvernare la Parlament: Vom continua pe baza lucrurilor făcute de Guvernul României în ultimul an
Playtech.ro
Unde poți călători fără viză cu pașaport românesc. România, în clasamentul celor mai puternice pașapoarte
Adevarul
Locul de pe Pământ unde s-au născut printre cele mai letale și devastatoare popoare din istorie. Cum era viața în patria originală a războinicilor de coșmar
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Dan Șucu a refuzat transferul lui Alex Dobre la un club de top din Marea Britanie
MediaFlux
Horoscopul weekendului 26-27 septembrie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte