Iohannis, despre Kovesi şefa Parchetului European: Sunt şanse bune, dar garantat nu este

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că o susţine pe Laura Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror-şef european şi crede că sunt ”şanse bune” pentru ca aceasta să câştige postul. Şeful statului atrage atenţia că postul nu este garantat şi că nu se poate negocia cu comisarii europeni, preşedinţii sau vicepreşedinţii Parlamentului European.
Iulian Tudor
10 iul. 2019, 10:49
Iohannis, despre Kovesi şefa Parchetului European: Sunt şanse bune, dar garantat nu este

„Eu am susţinut-o din capul locului pe doamna Kovesi şi acest lucru i l-am spus şi doamnei Kovesi şi mai multor conducători relevanţi din politica europeană. Deci, acest lucru se ştie în Europa, că eu o susţin pe doamna Kovesi, însă această poziţie nu este una care intră în negocieri cu comisarii sau cu preşedinţii sau cu vicepreşedinţii de la nivelul Parlamentului European. Este un capitol separat şi am speranţa că acest post se poate aloca doamnei Kovesi, ar fi un rezultat foarte bun şi pe care eu mi-l doresc”, a declarat, miercuri preşedintele Klaus Iohannis.

Întrebat ce părere are despre afirmaţia liderului PLUS, Dacian Cioloş, porivit căreia va negocia direct cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, pentru ca fosta şefă a DNA să devină procuror-şef european, Iohannis a spus: „Fiind o temă de mare vizibilitate, tot felul de politicieni se agaţă de ea, dar dacă contribuie la reuşită e bine”.

Iohannis a precizat, răspunzând altei întrebări, că şansele Laurei Codruţa Kovesi de a deveni procuror-şef european sunt „bune”.

„Sunt şanse bune, dar garantat nu este”, a mai spus Iohannis.

Fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, în luna iunie, într-un interviu acordat Politico, că nu are de gând să se retragă din cursa pentru funcţia de procuror-şef european.

Laura Codruţa Kovesi şi Jean-François Bohnert sunt cei doi candidaţi rămaşi în cursă pentru a deveni primul procuror-şef european, care va avea sarcina de a investiga fraudele, corupţia sau spălarea de bani cu fonduri europene.

Kovesi a fost susţinută de Parlamentul European, în timp ce Consiliul UE l-a preferat pe Bohnert.

Negocierile dintre cele două părţi vor fi reluate, având în vedere că noul Parlament European şi-a început activitatea.

Citeşte şi: Iohannis: Guvernul PSD-ALDE a primit un cartonaş roşu de la GRECO. Solicit guvernului un proiect de lege pentru legile justiţiei

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Când trebuie montate anvelopele de iarnă? Șoferii riscă amenzi de până la 4.325 de lei
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT