Iohannis, mesaj pentru PNL: România are nevoie de politici liberale. Avem, împreună, un drum comun

24 05. 2016, 17:36

Dragii mei, încep această scurtă scrisoare prin a vă felicita pentru vârsta frumoasă pe care PNL o împlinește. 141 de ani de liberalism românesc reprezintă o contribuție covârșitoare la modernizarea și europenizarea României. Dacă astăzi, expresia prin noi înșine a devenit un bun comun, este pentru că înaintașii PNL au dovedit o admirabilă viziune asupra ceea ce înseamnă desăvârșirea statului român modern și mai ales conștiința că ideile trebuie trăite. Cetățenii României de astăzi, ca și cei de ieri, vă așteaptă să fiți schimbarea pe care și-o doresc. România are astăzi nevoie, mai mult decât oricând, de viziuni liberale, de politici liberale și de valori liberale. Vă încurajez să mergeți mai departe și vă asigur, totodată, că a atinge performanțe remarcabile nu poate să vă aducă decât respectul și încrederea oamenilor„, a transmis Klaus Iohannis, prin mesajul care a fost citit de copreședintele PNL Alina Gorghiu la evenimentul organizat de liberali pentru aniversarea a 141 de ani de la înființarea partidului, potrivit Agerpres.

Klaus Iohannis i-a asigurat pe liberali, în mesaj, de „întreaga sa deschidere, disponibilitate și dorință de a face lucruri bune, împreună, pentru ca România să devină o țară puternică și prosperă”. „Sunt convins că avem, împreună, un drum comun. Vă mulțumesc că duceți mai departe ideile și idealurile liberalismului și vă urez succes„, a spus șeful statului, în încheierea mesajului.

CITEŞTE ŞI: Alina Gorghiu: În Româna lui 2016, ticăloşia are nume: Dragnea, Ponta, Tăriceanu