Iohannis, nou atac la Guvern: Celebrul program de guvernare s-a dovedit a fi un veritabil manual de manipulare

Preşedintele Klaus Iohannis îi invită pe tineri să intre în politică, să participe activ la procesul de luare a deciziilor şi le cere să nu permită ca promisiunile guvernanţilor să rămână ''simple pasaje într-o arhivă''.
Filip Stan
08 nov. 2018, 09:17
Iohannis, nou atac la Guvern: Celebrul program de guvernare s-a dovedit a fi un veritabil manual de manipulare

„Ştiu că mulţi sunteţi profund dezamăgiţi de modul în care se face politică astăzi la noi. Soluţia nu este abandonul sau părăsirea ţării. Soluţia este, şi vă invit, aşa cum am făcut-o şi cu alte ocazii, să intraţi în politică, să participaţi activ la procesul de luare a deciziilor. Nu permiteţi ca viitorul să fie decis în absenţa voastră sau fără să fiţi consultaţi. Nu permiteţi ca promisiunile guvernanţilor să rămână simple pasaje într-o arhivă. Şi, dacă tot veni vorba despre promisiuni neonorate, oare cine îşi mai aduce aminte de perspectivele promiţătoare din celebrul de-acum program de guvernare, care, între timp, s-a dovedit a fi un veritabil manual de manipulare”, spune şeful statului, joi, într-un mesaj transmis la cea de a III-a ediţie a Summitului Tinerilor.

El le solicită tinerilor să îşi asume cu responsabilitate acest rol.

„Aţi demonstrat că se poate să aduceţi la masa discuţiilor autorităţile publice, aţi reuşit să rupeţi acest cerc închis al modului de a face politică, i-aţi făcut conştienţi de nevoile pe care le aveţi. Poate că nu toţi au răspuns prompt şi aţi întâmpinat dificultăţi în a-i convinge, dar, cu siguranţă, dacă veţi insista, politicienii îşi vor da seama că, fără să ţină cont de părerea voastră, nu se poate. Vă îndemn să aveţi curaj şi să continuaţi!”, subliniază şeful statului.

Iohannis arată că tinerii au dreptul să îşi construiască propriile politici.

„Aceasta nu este o lozincă. Nu trebuie să permiteţi ca programele şi proiectele care vă sunt destinate să fie apanajul unor decidenţi rupţi de nevoile, ideile şi aspiraţiile voastre. Sunteţi cei care hotărâţi cum va arăta viitorul vostru, dar şi al ţării noastre, întrucât România de mâine vă aparţine. Nicio societate nu poate progresa fără să ţină cont de necesităţile şi aşteptările tinerei generaţii şi de aceea ţin foarte mult ca vocea voastră să fie auzită şi ascultată”, spune şeful statului.

Preşedintele vorbeşte şi de preluarea de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

„În mai puţin de două luni, România va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, iar comunitatea europeană aşteaptă de la noi nu doar un mandat serios, dar mai ales rezultate foarte bune. Mă bazez pe implicarea voastră în această etapă. Faceţi parte din generaţia care dispune de suficient entuziasm şi creativitate pentru a putea readuce optimismul în viitorul proiectului european şi sunt sigur că, împreună, vom găsi soluţii pentru a depăşi provocările actuale cu care se confruntă atât societatea românească, cât şi Uniunea. Este un test pe care sper că îl vom trece cu succes şi, de aceea, mă aştept să aveţi o contribuţie inovativă şi constantă”, arată Iohannis, care menţionează că a acordat Înaltul Patronaj programului Capitala Tineretului din România.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
Câți bani a obținut statul din amenzi și sancțiuni. Cum a adus ANAF-ul sute de milioane în plus la buget
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Doar cine îi citește cărțile poate înțelege: E comunist, cu un cult creștin rescris de el
Playtech.ro
Ce este divorţul gri: fenomentul, din ce în ce mai întâlnit în România
Adevarul
Va reuși UE să finanțeze Ucraina cu banii Moscovei? Ce spun eurodeputații români
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un ciclon puternic amenință Europa! Cum se va manifesta fenomenul și ce țări vor fi afectate
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Taxă pe electrocasnice în Uniunea Europeană. Pe listă intră frigiderele și mașinile de spălat
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”