Iohannis, atac la Guvern: Legea salarizării, un eşec. Statul de drept, stabilitatea fiscală, politica externă sunt puse în pericol

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, sâmbătă, la Blaj, că pilonii pe care se construieşte un stat eficient sunt statul de drept, stabilitatea fiscală, politica externă predictibilă, care însă au fost puse în pericol în ultimul an prin aşa-zise reforme, ultima ”de mare insucces” fiind Legea salarizării, are nu este o reformă, ci un eşec.
Filip Stan
12 mai 2018, 14:40
Iohannis, atac la Guvern: Legea salarizării, un eşec. Statul de drept, stabilitatea fiscală, politica externă sunt puse în pericol

„Îmi doresc o ţară puternică, bine ancorată în Europa şi în valorile europene. Independenţa şi autonomia instituţiilor, funcţionarea statului de drept, stabilitatea fiscală, o politică externă predictibilă – nu chiar aşa ca acum – o politică externă responsabilă sunt pilonii pe care se construieşte un stat modern şi eficient. (…) În primul rând trebuie să ştim ce vrem şi să lucrăm toţi pentru aceleaşi lucruri. Pentru că am vorbit de sportive, imaginaţi-vă că jumătate de echipă merge către o poartă şi cealaltă jumătate către cealaltă poartă. Rezultatul evident este o catastrofă. Pentru a evita catastrofe politice, care până la urmă se răsfrâng asupra fiecărui român, trebuie să fim înţelepţi şi să acţionăm astfel încât să construim o Românie solidă şi europeană, şi acum, dar şi pentru viitor”, a afirmat preşedintele Iohannis.

El a arătat că tocmai aceşti piloni au fost „puşi în pericol” în cursul ultimului an prin „aşa-zise reforme” ale guvernării actuale, un exemplu în acest sens fiind măsurile luate de Guvern în domeniul salarizării, şeful statului punctând că acestea reprezintă de fapt „un eşec”, nu pot fi numite ca o reformă.

„Tocmai lucrurile pe care le-am menţionat – independenţa instituţiilor, autonomia instituţiilor, statul de drept, stabilitatea fiscală – tocmai acestea au fost puse în pericol în cursul ultimului an prin aşa-zise reforme, printre care vă amintesc doar ultima, de mare insucces, aşa numita reformă a salariilor. Cum să înţeleagă un om de rând că i se promite o creştere de 25%, dar după scurt timp se mută contribuţiile sociale de la angajator la angajat, şi în loc să îi crească salariul, chiar unii au păţit să le scadă salariile. Or, aşa ceva nu putem să numim reformă, aşa ceva este un eşec”, a declarat preşedintele.

El a subliniat că „astfel de eşecuri trebuie evitate”, deoarece au repercusiuni în timp, iar cei care nu câştigă corespunzător muncii depuse nu vor putea să îşi întreţină aşa cum trebuie familiile.

„Astfel de eşecuri trebuie evitate, pentru că ele au repercusiuni în timp, au repercusiuni în profunzime. Cel care câştigă bani trebuie să întreţină o familie, iar dacă nu i se onorează munca atunci nici nu va fi în situaţia să îşi întreţină aşa cum trebuie familia”, a spus Iohannis.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT