ION ILIESCU, despre redeschidea Dosarului Mineriadei: Este treaba justiţiei să analizeze

Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat imediat după decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de redeschidere a urmăririi penale în Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 că "este treaba justiţiei să să analizeze, să finalizeze".
Iulian Tudor
09 mart. 2015, 11:49
ION ILIESCU, despre redeschidea Dosarului Mineriadei: Este treaba justiţiei să analizeze

Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat luni decizia procurorului general Tiberiu Nițu de redeschidere a anchetei în dosarul „Mineriada din 13-15 iunie 1990”, în care este implicat și fostul președinte Ion Iliescu.

„Nu am ce comenta, este treaba justiţiei să vadă, să analizeze, să finalizeze. Nu am motive nici să am surprize, nici să nu am surprize. Nu am ce comenta”, a declarat, pentru gândul, Ion Iliescu, imediat după decizia Curţii Supreme.

Întrebat dacă redeschiderea dosarului este o problemă care să îl vizeze personal, fostul şef al statului a răspuns: „Justiţia dacă consideră necesar să mai clarifice aspecte, asta e”.

Înalta Curte confirmă redeschiderea anchetei în dosarul „Mineriada”

Prin decizia luată de Curtea supremă, procurorii pot dispune reînceperea urmăririi penale față de Ion Iliescu, dar și față de fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Mihai Chițac (fost ministru de Interne, decedat), Victor Atanase Stănculescu (fost ministru al Apărării), generalul (r) Vasile Dobrinoiu (fost șef al Școlii de ofițeri de la Băneasa), Corneliu Diamandescu (fost șef al Poliției Române), generalul (r) Petre Petre (fost comandant al unității de jandarmi 0575 Măgurele) și Emil Dumitrescu (fost director al Direcției Cultură din Ministerul de Interne).

Pe 5 februarie, Parchetul General a anunțat că a redeschis dosarul privind circumstanțele în care s-au produs evenimentele cunoscute sub denumirea generică „Mineriada din 13-15 iunie 1990”.

„În cauza ce formează obiectul dosarului penal nr. 47/ P/ 2014, privind circumstanțele în care, în cadrul evenimentelor produse în municipiul București, în perioada 13-15 iunie 1990, s-a produs decesul sau rănirea prin împușcare a mai multor persoane, prin referatul din data de 22.01.2015, procurorii din cadrul Secției parchetelor militare au propus infirmarea parțială a rezoluției nr.175/P/2008 din 17.06.2009 a PÎCCJ — Secția de urmărire penală și criminalistică, și redeschiderea urmăririi penale în această cauză, precum și infirmarea rezoluțiilor nr. 7335/ 3341/ II/ 2/ 2009 din 25.08.2009 și 7301/ 3419/ II/ 2/ 2009 din 03.09.2009 ale procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică”, se arăta într-un comunicat al PÎCCJ.

În rezoluția nr.175/P/2008 se arăta că, în anul 1997, la nivelul Parchetului General s-a înregistrat un dosar penal având ca obiect plângerea Asociației victimelor mineriadelor 1990-1991, împotriva mai multor demnitarii din perioada 1990, printre care Ion Iliescu, Miron Cozma, Petre Roman.

Procurorii au deschis atunci zeci de dosare, unele trimise la Parchetul Militar, după ce persoane fizice sau juridice au depus alte plângeri care vizau distrugerile săvârșite în perioada 14-15 iunie 1990 cu ocazia venirii minerilor în București, prin pătrunderea fără drept, în sediul unor instituții și în sediile unor partide politice, dar și săvârșirea unor infracțiuni de furt, tâlhărie, loviri și alte violențe.

Miron Cozma: A venit momentul ca Ion Iliescu să răspundă pentru CRIMELE pe care le-a făcut

În anul 1998, la nivelul Secției Parchetelor Militare au fost întocmite patru noi dosare, în care au fost efectuate cercetări în legătură cu împrejurările în care s-au declanșat și au avut loc evenimentele din 13-15 iunie 1990 în București, contribuția și rolul a 27 de învinuiți civili, printre care și Ion Iliescu și Virgil Măgureanu, precum și a unui număr de șapte învinuiți care aveau calitatea de militari la momentul desfășurării evenimentelor, printre care Mihai Chițac și Corneliu Diamandescu.

Concluzia procurorilor a fost aceea că aproximativ 1.300 de persoane au suferit vătămări și în jur de 100 de persoane au decedat.

Într-unul dintre aceste dosare, procurorii militari i-au cercetat pe grl (rez) Mihai Chițac, grl (rez) Gheorghe Andruța, col. Traian Ștefan Călin, col. Dumitru Costea și col. Vasile Constantin, în legătură moartea patru persoane împușcate în perioada 13-15 iunie 1990. Acest dosar a fost trimis de două ori în instanță, fiind restituit tot de atâtea ori pentru completarea urmăririi penale.

Față de Ion Iliescu s-a început urmărirea penală prin rezoluția nr.75/P/1998 din data de 9.06.2005, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care propagandă pentru război, genocid, favorizarea infractorului, complicitate la tortură, subminarea puterii de stat, acte de diversiune, comunicare de informații false.

Pe 7 decembrie 2007, procurorul general de atunci, Laura Codruța Kovesi, a infirmat rezoluția prin care a fost începută urmărirea penală față de Ion Iliescu, desemnându-se ca cercetările să fie continuate de către procurori din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică.

În anul 2008, o parte din cercetări au fost preluate de DIICOT, iar procurorii de aici au dispus scoaterea de sub urmărire penală a mai multor persoane, printre care Ion Iliescu (pentru subminarea puterii de stat, acte de diversiune, comunicare de informații false), Mihai Chițac, Emil Dumitrescu, Corneliu Diamandescu și încetarea urmăririi penale față de Virgil Măgureanu.

Prin rezoluția nr. 175/P/2008 din 17.06.2009, procurorii de la Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul PÎCCJ au dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui Ion Iliescu pentru săvârșirea infracțiunilor de propagandă pentru război (întrucât lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii), genocid (întrucât fapta nu există), tratamente neomenoase (lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii) și complicitate la tortură (întrucât fapta nu era prevăzută de legea penală la momentul săvârșirii acesteia) și încetarea urmăririi penale pentru infracțiunile de distrugere, favorizarea infractorului, complicitate la supunerea de rele tratamente.

Tot prin aceeași rezoluție au fost scoși de sub urmărire penală Virgil Măgureanu, Mihai Chițac, Victor Atanase Stănculescu, Vasile Dobrinoiu, Corneliu Diamandescu, Petre Peter, Emil Dumitrescu.

Practic, prin decizia procurorului general și a judecătorilor de la ÎCCJ, a fost infirmată rezoluția nr. 175/P/2008 din 17.06.2009 a PÎCCJ, astfel încât procurorii pot reîncepe urmărirea penală în acest dosar.

DailyBusiness
Ce să NU faci niciodată la un interviu de angajare. Cea mai importantă întrebare pe care ar trebui să o pui: „Îți arată adevărul dincolo de aparențe”
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Inimaginabil! Un elev din Vaslui luase BAC-ul cu 6,7 dar a făcut contestație. Rezultatul final e fără precedent
Capital.ro
A murit marea actriță. A fost una dintre cele mai frumoase și iubite artiste
Playtech.ro
Moneda românească din 2025 care a devenit piesă de colecție. De ce e atât de căutată și ce detalii i-au crescut valoarea, potrivit BNR
DailyBusiness
România atinge pragul critic de 60% datorie publică. Guvernul promite măsuri drastice: „Facem curățenie în sinecuri și cheltuieli discreționare”
Adevarul
Pensionarii, îngenuncheați de măsurile de austeritate. Analist: „Statul ar fi trebuit să fie primul afectat”
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Gustul pierdut al roșiilor românești. Otrava care le-a furat aroma
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Cutremur azi dimineață în România! În ce zonă s-a produs seismul
Cancan.ro
Dublă tragedie la Iași! Mamă și fiu, morți după ce au consumat acest aliment
Playsport.ro
Piedone a ajuns la Costinești și a găsit mizerie și alimente stricate. „Aici cred că e vopseaua lui Ceaușescu”
Capital.ro
Ordin de la UE. Interzis pentru șoferii care au făcut școala pe automată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
Dentistul care și-a otrăvit soția cu venin de șarpe a primit o veste teribilă după gratii
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Aproape o sută de mii de români și-au primit deja banii de pensii! Peste 900.000 de oameni cotizează în continuare
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pion într-un joc diplomatic controversat. Ce s-a întâmplat cu femeia vândută de Nicolae Ceușescu unui canibal african