Ion Ţiriac, declaraţie incredibilă despre Simona Halep înainte de Turneul Campioanelor

Ion Ţiriac a comentat grupa româncei de la Singapore, din care mai face parte Ana Ivanovici şi Serena Williams.
Filip Stan
19 oct. 2014, 19:59
Ion Ţiriac, declaraţie incredibilă despre Simona Halep înainte de Turneul Campioanelor

Simona Halep începe luni Turneul Campioanelor. „Eu cred că e grupa perfectă! Cu cât e mai grea grupa, cu atât mai bine. Fata asta a venit de undeva din cer, într-un an de zile. Important e să vezi un singur lucru la Simona Halep, în acest turneu. Dacă este sau nu competitivă la nivelul acesta. Să ne bucurăm, eu zic că e un exemplu senzaţional pentru România, pentru tinerii din România. Cred că tenisul ar putea să ia o întorsatură grozavă în mometul ăsta pozitiv. Avem steagul României la Roland Garros până în mai, anul viitor. Nu l-am mai avut de 38 de ani, şi ăsta e mare lucru.”, declara Ţiriac.>Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, va debuta luni în Turneul Campioanelor de la Singapore, contra jucătoarei canadiene Eugenie Bouchard, au anunţat organizatorii. 

Halep – Bouchard va fi al doilea meci al zilei, după ce americanca Serena Williams, liderul WTA, va deschide competiţia împotriva sârboaicei Ana Ivanovic, de la ora 14,00 (19,00, ora locală), în Grupa Roşie.

Marţi se vor juca primele meciuri din Grupa Albă, Maria Şarapova – Caroline Wozniacki şi Petra Kvitova – Agnieszka Radwanska. 

Simona Halep şi Eugenie Bouchard (20 ani, 7 WTA) şi-au împărţit până acum victoriile în circuit: românca a învins anul acesta la Indian Wells, în optimi, cu 6-2, 1-6, 6-4, iar jucătoarea canadiană s-a impus în semifinale la Wimbledon, cu 7-6 (5), 6-2. 

Halep (23 ani) disputa în urmă cu un an şi câştiga Garanti Koza WTA Tournament Of Champions, încheind astfel un an de excepţie pe locul 11 în clasamentul WTA, iar de la anul 2014 avea speranţe şi mai mare. Unul dintre obiective era calificarea pentru BNP Paribas WTA Finals Singapore, eveniment de 6,5 milioane dolari care încheie sezonul competiţional în circuitul WTA, iar românca a reuşit acest lucru. 

„Anul trecut, când jucam la Sofia, le-am spus părinţilor mei că visul meu este să joc în turneul cel mare al campioanelor. Am făcut tot ce am putut pentru a mă califica la Singapore. Am vrut să joc cu cele mai bune jucătoare din lume şi e ceva foarte special faptul că m-am calificat”, a declarat Halep, citată de site-ul oficial al competiţie. ”Am ceva emoţii, deoarece este cel mai mare turneu. Însă, nu am nimic de pierdut”, a adăugat românca. 

Simona Halep a avut opt luni ”fenomenale” în acest sezon, cucerind titlurile WTA şapte şi opt din palmares (Doha şi Bucureşti), a jucat prima finală de Mare Şlem (Roland Garros) şi a urcat pe locul doi în lume, dar apoi a suferit un uşor recul, iar la ultimele cinci turnee la care a participat nu a trecut de sferturile de finală. 

Totuşi, Halep are un bilanţ bun anul acesta contra celorlalte şapte jucătoare de la Turneul Campioanelor şi speră să revină în formă, spre bucuria ”legiunilor sale de fani români”, care o vor urmări săptămâna care vine. 

„Sper să îmi refac încrederea la sută la sută. În ultima vreme nu a fost prea mare, deoarece am pierdut devreme la US Open. Totuşi, am destul motive să fiu optimistă, deoarece am jucat foarte bine anul acest, am ajuns în finala unui turneu de Mare Şlem, la Roland Garros, şi am avut şi alte rezultate bune”, a afirmat Halep. 

„Trebuie să muncesc în continuare în fiecare zi, ca de obicei, şi să cred în mine că pot juca la un nivel foarte înalt. Abia aştept meciurile şi sper să îmi dea încredere fiecare dintre ele”, a mai spus Halep. 

Halep a fost a treia jucătoare care s-a calificat la turneul de la Singapore, după Serena Williams şi Maria Sharapova. Ea va fi a treia româncă participantă la Turneul Campioanelor, duppă Virginia Ruzici şi Irina Spirlea – singurele românce care au intrat în top 10 WTA, Ruzici ajungând pe locul 8, iar Spîrlea pe 7. Halep a devenit jucătoare română cu cea mai bună clasare, locul 2, în data de 11 august. 

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Ultimele date despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu: i-a revenit pulsul în ambulanță și a fost dus la Spitalul Universitar. Exclusiv
Capital.ro
Doliu în televiziune! A murit cea mai iubită actriță. Marea doamnă ne-a părăsit: A trăit cu pasiune
Playtech.ro
Țara care impune restricții la energie timp de o lună. Magazinele și restaurantele se închid mai devreme
Adevarul
Putin clădește „Noua Rusie” în Ucraina ocupată: cum a integrat teritoriile anexate în economia rusă
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cinci persoane încarcerate în urma unui grav eveniment rutier în Cluj! Două mașini s-au izbit puternic
iamsport.ro
A fost în TOP 30 tineri din Europa. Românul care a făcut furori la 20 de ani, în străinătate: 'Pentru ei, a fost cea mai mare sumă de transfer'
MediaFlux
Pensie anticipată 2026. Ce schimbări s-au adus anul acesta pentru milioane de români
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj