Ion Ţiriac, despre starea sportului românesc: Suntem extraordinar de rău

Ion Ţiriac a declarat, miercuri, că situaţia sportului românesc este gravă, el menţionând că s-a ajuns de la obţinerea a 20 de medalii la Jocurile Olimpice, la doar trei medalii.
Iulian Tudor
22 nov. 2017, 19:33
Ion Ţiriac, despre starea sportului românesc: Suntem extraordinar de rău

„Fiecare an e bun pentru alea două-trei bucurii care ne-au mai rămas, dar trebuie să te gândeşti unde suntem cu adevărat. Trebuie să ne gândim cu tristeţe unde am fost şi unde suntem. Asta nu se poate uita. Nu că nu suntem prea bine, suntem extraordinar de rău.

Trebuie să recunoaştem unde suntem: de la 20 de medalii am ajuns la trei medalii la Jocurile Olimpice, e o realitate. Şi vina este a mea, este a noastră, a celor care am mai condus în sportul românesc şi nu am fost destul de hotărâţi să-i obligăm pe cei care ne-au condus până acum să investească în sănătate şi sport„, a spus Ion Ţiriac.

Ion Ţiriac este prezent, miercuri seară, la gala organizată la Ateneul Român de Asociaţia Presei Sportive din România, în parteneriat cu COSR, eveniment prilejuit de împlinirea a 90 de ani de la înfiinţarea APS.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT