Ion Țiriac recunoaște fără ocolișuri: „Absolut că sunt zgârcit!”. Povestea cu două felii de franzelă care i-a marcat copilăria

Ion Țiriac a vorbit deschis despre eticheta de „zgârcit” care i-a fost pusă de-a lungul anilor. Miliardarul român spune că nu aruncă banii pentru că știe cât de greu se câștigă, iar o amintire din copilărie i-a rămas întipărită până astăzi.
Bianca Bocioacă
29 apr. 2026, 20:45
Ion Țiriac recunoaște fără ocolișuri: „Absolut că sunt zgârcit!”. Povestea cu două felii de franzelă care i-a marcat copilăria
Ion Țiriac admite că este zgârcit

Ion Țiriac a comentat, într-un interviu recent, percepția publică potrivit căreia ar fi zgârcit, mai ales atunci când vine vorba despre investiții în sport.

„Absolut că sunt zgârcit! Eu sunt încă cu picioarele pe pământ și spun că banii trebuie câștigați și nu aruncați. Eu pot să fac lucruri… Dacă o fac, nu o fac pentru notorietate și publicitate. Sunt prea bătrân! Am ajuns să fiu atât de supărat pe mine și pe societate încât nu vreau să mai aud. Mă duc cu căciula în mână la toată lumea și numai piedici avem peste tot. La treburile cele mai simple.

Dar la treaba cu zgârcenia, nu arunc banii. Pentru că știu că banii s-au muncit greu, iar o felie de franzelă în 1954 costa 30 de bani. Se vindea franzela cu felia! La 14 ani am avut un leu și mi-am cumpărat două felii de franzelă de ziua mea. Nu regret nimic, chiar dacă lumea o să spună „mitocanul ăla nu regretă că e în scaunul care este”. Se poate, dar am muncit mai mult decât alții”, a spus Ion Țiriac.

Citește și: Fostul campion cu Dinamo își vinde vila de lux din Cluj. Cere peste jumătate de milion de euro pentru casa în care a locuit când juca la CFR

Ion Țiriac este în prezent unul dintre cei mai bogați români. În clasamentul Forbes din 2026 ocupă locul 1755 la nivel mondial, cu o avere estimată la aproximativ 2,4 miliarde de dolari, în creștere față de 2,1 miliarde în 2025.

Fostul jucător de tenis conduce Grupul Țiriac, cu investiții în domenii precum imobiliare, auto sau servicii financiare. După retragerea din tenis, în anii ’70, el a devenit antrenor și manager pentru mai mulți jucători de top, printre care Guillermo Vilas, Marat Safin și Boris Becker.

De asemenea, Ion Țiriac este cunoscut și pentru impresionanta sa colecție de automobile și motociclete, care numără peste 400 de modele, unele dintre ele aparținând în trecut unor personalități celebre precum Al Capone, Sammy Davis Jr. sau Elton John.

Citește și: Antonia reacționează după scandalul piesei „Mamacita” cântate de fiii ei: „Crede ce vrei. Viața merge mai departe”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
El e jucătorul de la UTA a cărui soție a vrut să-și ia viața. În vară, a fost refuzat de FCSB! Exclusiv
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT