Ionel Chiriţă, preşedintele AOR, solicită premierului demararea unui program de infrastructură pentru oraşele mici

Președintele Asociației Orașelor din România (AOR), Ionel Chiriță, i-a transmis premierului Dacian Cioloș, marți, cu prilejul unei întâlniri, solicitarea AOR privind demararea unui program de infrastructură pentru orașele mici și mijlocii.
Iulian Tudor
05 apr. 2016, 10:21
Ionel Chiriţă, preşedintele AOR, solicită premierului demararea unui program de infrastructură pentru oraşele mici

„Solicităm un program de infrastructură pentru orașele noastre, pentru că noi avem foarte puține posibilități să ne abordăm infrastructura — și aici vorbesc de drumuri, apă, canal și alte elemente ale infrastructurii locale — iar acest program să vină în completarea fondurilor. Sigur, ne interesează pe anumite axe să și suplimentăm sumele de acolo. (…) Nu există un program de infrastructură pentru orașele mici și mijlocii”, a susținut el, potrivit Agerpres.

Ionel Chiriță a adăugat că o altă problemă importantă pentru primari o reprezintă corelarea surselor financiare cu competențele transmise prin lege.

„Suntem parteneri viabili pentru o descentralizare reală, dar care să cuprindă și resursa financiară. Orice competență dată primarului, dacă nu este însoțită de resursă financiară și puterea de a decide, rămâne undeva nedusă la îndeplinire”, a arătat el.

Totodată, a semnalat faptul că actualul exercițiu financiar a început cu „o întârziere nepermis de mare”, dar a atras atenția și asupra altor probleme în ce privește utilizarea fondurilor europene.

„Este vorba de închiderea proiectelor pe exercițiul financiar 2007-2013, mai ales în POR, unde valorile sunt foarte mari. (…) Dacă pentru proiectele peste 10 milioane de euro s-au găsit soluții și ele se pot închide până în 2019, avem o situație critică în cazul proiectelor de până în cinci milioane, care trebuie închise până în 30 iunie 2016. Aici sunt două probleme: timpul efectiv nu va putea permite închiderea tuturor proiectelor. Al doilea lucru: s-a creat un instrument de a împrumuta bani, chiar la o dobândă preferențială, de trezorerie, dar din păcate orașele noastre nu vor avea capacitatea de a returna aceste sume fără să gâfâie serios. (…) Dacă nu vom reuși să închidem până la 30 iunie — iar asta ar însemna să nu îndeplinim obiectivele și indicatorii din proiect — se pot returna toți banii, așa cum bine știți. De aceea, cerem de urgență să trecem la o discuție pe această temă”, a spus el.

Chiriță a menționat că AOR dorește să promoveze conceptul de oraș — centru de dezvoltare zonală.

„Dacă acceptăm acest principiu al dezvoltării policentrice și vom echipa orașele noastre — nu doar orașele, ci și niște comune mai puternice (…) care pot fi centre de dezvoltare zonale—, dacă le echipăm cu infrastructură instituțională și edilitar-urbană, vor deveni germeni de dezvoltare locală pentru întreaga zonă”, a consideră președintele AOR.

În acest sens, Chiriță a subliniat că orașele, prin serviciile pe care le prestează pentru populație (licee, spitale), nu se adresează doar cetățenilor din localitatea respectivă, ci de pe un areal mult mai mare.

Premierul Dacian Cioloș a avut, marți, o întâlnire cu reprezentanții AOR.

Citeşte şi Guvernul va prezenta un pachet de măsuri privind reforma în administraţia publică, după alegerile din iunie

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
Noua Dacia, surprinsă pe străzile din București! Cum arată modelul înainte de lansare
Capital.ro
Calendarul școlar toamna-primăvara 2026-2027. Vacanțe și zile libere
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
Legenda Stelei a numit echipa care va promova ”cu siguranță” în SuperLiga la finalul acestui sezon: ”Lucrurile merg bine spre foarte bine”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte