Irina Margareta Nistor, o viaţă ca-n filme: "Când văd filme fără să vreau în cap îmi fac traducerea"

„Nu mi-a dat prin minte cand am inceput povestea sa devin o voce cunoscuta. A fost un concurs de imprejurari. O mare pasiune. Eu nu pot trăi fără filme, am tradus filme din 85 până în 89 şi mai departe şi le-am dublat deşi eu una sunt împotriva dublajului total a fost un rău necesar, sunt împotriva dublajului pentru că trebuie să auzim originalul, e păcat să nu auzim originalul la filme”, îşi începe Irina Margareta Nistor firul amintirilor, în exclusivitate pentru România TV.

„Când văd filme fără să vreau în cap îmi fac traducerea aproape fiecărei replici în parte şi mă gândesc care ar fi mai potrivit cuvântul. E un exercitiu frumos. Îmi iubesc foarte mult meseria şi îmi iubesc şi meseria de traducător, mama mea era tot profesor de franceză, iubesc foarte mult franceza, din păcate sunt prea puţine filme şi îm general evenimente în franceză”.

Dacă s-ar face un film despre viaţa dumneavoastră care ar fi primul cadru?

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

„Primul cadru ar fi probabil cînd am ajuns acasă, m-au adus acasă de la maternitate şi spre deosebire de cei care nu ştiu ce să facă mai întâi cu câiele şi pisica la noi era un câine în curte, unul în casă, două pisici nimeni nu se speria, am supravieţuit. Nu va indepartati de animale. Mi-au facut fotografii. Era un coş foarte mare la care voalul de la nunta mamei era făcut ca să închidă coşul”

Alte articole