ISLANDA-UNGARIA 1-1. Egal dramatic, stabilit de un autogol în minutul 88

ISLANDA-UNGARIA LIVE VIDEO DOLCE SPORT. Ambele reprezentative au produs surprize în primele lor meciuri la EURO 2016, 1-1 cu Portugalia şi, respectiv, 2-0 cu Austria. În meciul direct, de la Marsilia, au încheiat 1-1, ambele goluri fiind marcate de islandezi.
Filip Stan
18 iun. 2016, 15:22
ISLANDA-UNGARIA 1-1. Egal dramatic, stabilit de un autogol în minutul 88

ISLANDA-UNGARIA LIVE VIDEO DOLCE SPORT 1-1 (G Sigurdsson – min. 40, din 11 metri/B Saevarsson – min. 88, autogol)

Islanda, o echipă foarte disciplinată și pragmatică, a condus mult timp grație golului marcat de Gylfi Sigurdsson, din penalty, în minutul 40. Egalarea a venit de-abia în minutul 88, când Birkir Saevarsson a înscris un autogol.

În urma acestui rezultat, cele două echipe rămân neînvinse la EURO 2016.

Antrenorii Islandei, Lars Lagerback și Heimir Hallgrimsson, au aliniat aceeași formulă de start ca în meciul cu Portugalia (1-1).

În schimb, selecționerul Ungariei, Bernd Storck, a efectuat o serie de schimbări față de unsprezecele inițial din jocul cu Austria (2-0). Storck l-a lăsat pe banca de rezerve pe autorul primului gol din meciul precedent, Adam Szalai, trimițându-l pe Tamas Priskin, considerat mai mobil. Fundașul Attila Fiola, accidentat, i-a lăsat locul veteranului Roland Juhasz, iar Zoltan Stieber, marcator în finalul partidei cu Austria, a fost preferat lui Krisztian Nemeth.

Ambele echipe s-au bucurat de o susținere impresionantă din partea suporterilor la această partidă. Înaintea meciului au avut loc incidente între o parte a fanilor maghiari și stewarzi.

În prima jumătate de oră, meciul a avut un ritm bun, Ungaria a arătat mai mult fotbal, însă ocaziile au lipsit.

O șansă uriașă a aparținut Islandei, în minutul 31: fundașul maghiar Tamas Kadar a greșit grav, Johann Gudmundsson a ajuns singur cu portarul Gabor Kiraly, însă acesta a reușit să salveze.

Ungaria a fost periculoasă după trei minute, la șutul lui Kleinheisler. În minutul 38, Sigthorsson, ajuns în poziție periculoasă după o eroare a defensivei maghiare, a fost blocat.

Kiraly a scăpat apoi mingea la un corner, Gunnarsson a fost faultat de Kadar, iar arbitrul Serghei Karasev a dictat penalty, transformat cu siguranță de Gylfi Sigurdsson (40).

Deși a părut să controleze jocul și a avut o posesie mult mai bună, Ungaria s-a văzut condusă la pauză. Ea a atacat susținut după reluarea jocului, cu o dominare sterilă, și a fost aproape să primească un nou gol în minutul 59, la o fază la care arbitrul a arătat controversat ofsaid.

O combinație spectaculoasă a maghiarilor nu a fost finalizată în minutul 64. Primul șut pe poartă al maghiarilor a venit abia în minutul 66, la lovitura liberă a lui Dzsudzsak. Cinci minute mai târziu, portarul Islandei a greșit, dar adversarii nu au reușit să profite.

În minutul 76, Dzsudzsak a executat periculos altă lovitură liberă și partida a continuat cu o dominare tot mai accentuată a Ungariei.

Când meciul părea să se îndrepte spre victoria Islandei, fundașul Saevarsson a înscris în propria poartă în minutul 88, după o centrare de pe dreapta a lui Nemanja Nikolic.

Eidur Gudjohnsen, 37 de ani, probabil cel mai valoros jucător islandez al tuturor timpurilor, a debutat la acest turneu final, fiind introdus pe teren în minutul 83, și a fost la un pas să aducă victoria echipei sale în al cincilea minut de prelungire.

După desfășurarea partidei, rezultatul de egalitate poate fi socotit echitabil.

Islanda, debutantă la un turneu final, are 2 puncte.

Ungaria, fosta adversară a României în preliminarii, a acumulat 4 puncte și continuă să fie pe primul loc în această grupă.

În Grupa F mai este programată sâmbătă întâlnirea Portugalia — Austria.

Miercuri sunt programate întâlnirile Ungaria — Portugalia și Islanda — Austria.

Componenţa formaţiilor:

Islanda: Halldorsson – Sævarsson, R Sigurdsson, Árnason, Skúlason – Gudmundsson, G Sigurdsson, Gunnarsson, Bjarnason – Sigthórsson, Bödvarsson.

Ungaria: Király – Lang, Guzmics, Juhasz, Kádár – Gera – Nagy, Kleinheisler – Dzsudzsák, Stieber, Priskin.

Islanda este pentru prima oară la un turneu major şi a impresionat încă de la debut, reuşind să smulgă un egal Portugaliei, 1-1. Nici Ungaria nu se poate lăuda cu prea multe prezenţe la EURO, ultima oară participând la ediţia din 1972.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT