Israelul a bombardat Qatar fără să anunţe SUA – Trump tună şi fulgeră şi se declară ”foarte nemulţumit” de atac

Președintele american Donald Trump a încercat să adopte o poziție neutră în urma atacului Israelului asupra oficialilor Hamas din Qatar. Inițial el a spus că „nu este încântat” de atacul de marți, dar nu a condamnat Israelul pentru atac. Ulterior, Trump s-a declarat „foarte nemulțumit” de situație.
Filip Stan
10 sept. 2025, 08:14
Israelul a bombardat Qatar fără să anunţe SUA - Trump tună şi fulgeră şi se declară ”foarte nemulţumit” de atac

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că este ”foarte nemulţumit de toate aspectele” atacului israelian asupra Qatarului şi că va face o declaraţie completă pe această temă miercuri, transmite Reuters.

”Nu sunt încântat de asta”, a spus Trump la sosirea la un restaurant din Washington. ”Nu este o situaţie bună, dar voi spune asta: vrem ca ostaticii să se întoarcă, dar nu suntem încântaţi de modul în care s-au petrecut lucrurile”, a adăugat preşedintele american.

 

În timp ce Israelul a apărat atacurile ca fiind justificate, Qatarul a declarat că Israelul este perfid şi se angajează în ”terorism de stat”. Prim-ministrul qatarez, şeicul Mohammed bin Abdulrahman al-Thani, a declarat că atacurile aeriene ameninţă să deraieze negocierile de pace pe care Qatarul le-a mediat între Hamas şi Israel.

Administraţia Trump a declarat că a considerat lovirea Hamasului un obiectiv demn, dar că regretă faptul că atacul a avut loc în statul arab din Golf, care este un aliat important al Washingtonului în afara NATO şi unde gruparea islamistă palestiniană are de mult timp baza sa politică.

Război în Ucraina: Polonia, ţară NATO, a doborât drone ruseşti care au pătruns în spaţiul său aerian

Atacul a fost condamnat de Arabia Saudită, Egipt, Emiratele Arabe Unite şi Uniunea Europeană şi riscă să compromită negocierile de încetare a focului din Gaza şi eforturile lui Trump de a ajunge la o soluţie negociată a conflictului care durează de aproape doi ani.

Qatarul este un partener de securitate al Statelor Unite şi găzduieşte baza aeriană al-Udeid, cea mai mare instalaţie militară americană din Orientul Mijlociu. Acesta a acţionat ca mediator alături de Egipt în negocierile dintre Israel şi Hamas pentru un armistiţiu în Gaza, care pare să fie din ce în ce mai greu de atins.

Hamas a declarat că cinci dintre membrii săi au fost ucişi în atac, inclusiv fiul şefului Hamas din Gaza, aflat în exil, şi negociatorul principal Khalil al-Hayya. Hamas a afirmat că Israelul a eşuat în ceea ce a numit o încercare de asasinare a echipei de negociere a încetării focului.

Administraţia Trump a primit avertismentul privind atacul de la armata americană chiar înainte ca acesta să aibă loc, a declarat Trump într-o declaraţie pe reţelele de socializare. El nu a precizat dacă Israelul a fost cel care a notificat armata americană.

Aproape 10.000 de soldați SUA sunt staționați in Qatar

Americanii sunt aliați cu Israel și Qatar. În plus, liderii din Qatar joacă un rol important în negocierile privind crizele din Orientul Mijlociu, precum cele din Gaza și Iran. De asemenea, americanii au aproximativ 10.000 de militari la baza aeriană Al Udeid din Qatar, o unitate care servește drept sediu avansat al Comandamentului Central al SUA.

Ucraina atacă cu drone chiar lângă reședința lui Putin. Liderul de la Kiev plecase cu doar câteva ore mai devreme

Nu este clar dacă oficialii din Qatar au fost informați înainte de atac. Se pare că armata americană a fost notificată în prealabil despre atacul israelian prin canale militare, dar un oficial SUA a descris această notificare ca fiind foarte vagă. Hamas a transmis că liderii săi au supraviețuit atacului israelian și că cinci membri de rang inferior au murit.

Armata israeliană a anunțat marți că a desfășurat un atac aerian la Doha, Qatar, țintind conducerea Hamas. Operațiunea s-a desfășurat în coordonare cu serviciul intern de securitate Shin Bet. Oficialii israelieni susțin că persoanele vizate au condus activitățile grupării ani la rând și că operațiunea face parte dintr-o strategie de a „învinge organizația teroristă Hamas”. Inițial s-a vorbit de o implicare a americanilor sau de un acord privind atacul din partea lui Donald Trump, dar informația nu a fost confirmată oficial.

DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Drama neștiută a Anei Maria Barnoschi: „Am făcut undeva la 12-15 înțepături”
Fanatik.ro
Dan Șucu a rupt tăcerea despre momentul în care l-a vrut pe Cristi Chivu antrenor la Rapid. Tehnicianul ar fi fost șocat
Capital.ro
Se schimbă regulile la locul de muncă. Guvernul a aprobat legea. Se aplică amendă de până la 7.000 de lei angajatorilor
Playtech.ro
Cine este şi ce AVERE are Raluca Moroșanu, judecătorul care a făcut declaraţii neaşteptate la Curtea de Apel Bucureşti
Adevarul
Obiectul misterios descoperit în colonul unui pacient. Medic chirurg: „M-a înțepat în deget, m-a făcut să îngheț”
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
România s-a cutremurat din nou! Ce magnitudine a avut seismul și în ce zonă a fost localizat
iamsport.ro
Unul dintre cei mai bogați afaceriști din Ungaria, investiție majoră în România! Proiectul gândit în apropiere de ansamblul rezidențial dezvoltat de Gigi Becali
MediaFlux
Lege pentru toți românii care au rate la bancă!
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Cum a murit, de fapt, fiul lui Florin Călinescu