Israelul bombardează căile de acces la Fordo. Atacuri asupra bazelor Gardienilor Revoluţiei din Teheran

Armata israeliană a anunțat luni că a desfășurat atacuri aeriene asupra instalației subterane de îmbogățire a uraniului de la Fordo, situată la sud de Teheran, într-un efort de a bloca accesul către acest obiectiv nuclear. Acțiunea vine în contextul intensificării operațiunilor militare în cea de-a 11-a zi a războiului dintre Israel și Iran.
Mircea Filipescu
23 iun. 2025, 19:16
Israelul bombardează căile de acces la Fordo. Atacuri asupra bazelor Gardienilor Revoluţiei din Teheran

În paralel, mai multe zone din capitala iraniană s-au confruntat cu întreruperi de curent, pe fondul atacurilor asupra infrastructurii energetice, iar explozii puternice au fost semnalate în nordul Teheranului. Armata israeliană susține că avioanele sale de luptă vizează cartierele generale ale Gardienilor Revoluției și alte ținte militare considerate periculoase pentru securitatea statului evreu.

Tensiunile au escaladat după ce Iranul a amenințat cu represalii împotriva Statelor Unite și a promis “consecințe grele” în urma atacurilor asupra instalațiilor sale nucleare. În acest context, ambele părți au raportat distrugeri semnificative ale infrastructurii militare și au continuat schimbul de lovituri, sporind temerile privind o extindere a conflictului în întregul Orient Mijlociu.

Atacuri israeliene la o instalaţie de alimentare cu energie electrică a Teheranului au provocat luni întreruperi ale curentului în capitala iraniană, potrivit unei publicaţii locale.

Linii de distribuţie ale electricităţii ”au fost avariate, cauzând întreruperi în anumite cartiere” ale Teheranului, anunţă agenţia iraniană de presă Fars.

Compania publică israeliană de electricitate a anunţat, la rândul ei, pagube ”în apropierea unei instalaţii strategice” a reţelei electrice – în sudul Israelului -, în urma unor noi atacuri iraniene cu rachetă.

”Din cauza pagubelor lângă o instalaţie a infrastructurii strategice a Companiei de Eelectricitate a Israelului, în sudul ţării, pertubări în aprovizionarea cu electricitate sunt semnalate în mai multe (părţi) ale zonei”, a anunţat într-un comunicat compania, fără să precizeze cauza acestor pagube.

Armata israeliană a anunţat tot luni după-amiaza că era pe cale să desfăşoare atacuri la cartiere generale ale Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii islamice, la Teheran.

Citeşte şi: Atac masiv cu drone la Kiev. Sunt cel puțin cinci morți și 20 de răniți

”În acest moment (…), avioane (isreliene de luptă) îşi intensifică atacurile în regiunea Teheranului, punând accentul asupra cartierelor generale ale Gardienilor Revoluţiei şi tuturor elementelor care ameninţă Israelul”, a anunţat într-o conferinţă de presă televizată un purtător de cuvânt al armatei israeliene, generalul de brigadă Effie Defrin.

Armata a precizat că viza ”ţinte militare” la Teheran.

Cu puţin timp mai înainte, un jurnalist AFP a auzit explozii puternice în nordul Teheranului, unde Semiluna Roşie a anunţat un bombardament israelian în apropierea unui sediu de-al său.

Armata israeliană a anunţat că a desfăşurat luni un atac aerian la Karaj, în nordul Teheranului.

Mai multe expozii au avurt loc, potrivit unei agenţii locale de presă.

Pe de altă parte, sirene de alarmă au răsunt luni, timp de peste 30 de minute, în mai multe zone în israel, la puţin timp după ce armata a avertizat cu privire la mai multe salve de rachete lansate de Iran către Israel.

După peste 30 de minute de la pornirea sirenelor, armata a publicat un comunicat în care a anunţat că publicul poate ieşi din adăposturi.

Serviciile de securitate nu au anunţat răniţi imediat.

Mai multe explozii s-au auzit deasupra Ierusalimului.

Iranul a ameninţat luni că va ataca militar Statele Unite şi le vor impune ”consecinţe gerele”, după atacurile fără precedent din weekend vizând instalaţii nucleare iraniene.

Citeşte şi: ONU reacționează dur după atacul SUA asupra instalațiilor nucleare iraniene: „Pacea în Orientul Mijlociu nu poate fi obținută prin folosirea forței”

”Acest act ostil (…) va lărgi raza ţintelor legitime ale Forţelor Armate ale Republicii islamice şi va deschide calea extinderii războiului în regiune”, a ameninţat un purtător de cuvânt al armatei iraniene, Ebrahim Zolfaghari.

”Combatanţii islamului vă vor face să suferiţi consecinţe grele imprevizibile prin operaţiuni (militare) puternice şi ţintite”, a ameninţat el într-o înregistrare video difuzată de televiziunea iraniană de stat.

”Armata israeliană a atacat şase aerporturi în Iran. Drone au distrus 15 avioane de război şi elicoptere de luptă aparţinând regimului iranian”, a anunţat armata israeliană într-un comunicat.

”În cadrul eforturilor de consolidare a superiorităţii aeriene în spaţiul aerian iranian, armata israeliană a atacat şase aerodromuri ale regimului iranian în vestul, estul şi centrul Iranului. În timpul raidurilor, piste, hangare subterane, un avion de reaprovizionare cu carburant şi avioane (de tip) F-14, F-5 şi AH-1 ale regimului au fost ţintite”, a anmunţat ea.

Ea a anunţat că o dronă israeliană care opera în provincia Lorestan, în care desfăşura operaţiuni militare, a fost doborâtă.

Distrugerea dronei – de tip Hermes 450 sau 900 – a fost revendicată pe mai multe canale apropiate Gardienilor Revoluţiei.

Armata israeliană a anunţat că a lovit, în noaptea de duminică spre luni, instalaţii de rachete şi alte infrastructuri militare în vestul Iranului.

”În cadrul atacurilor, Forţele Aeriene israeliene au lovit instalaţii de infrastructură, depozitare şi lansare de rachete menite să facă rău Israelului”, dar şi infrastructuri radar şi setalitare militare situate în vestul Iranului, a anuţnat ea.

”Avioane de vânătoare aparţinând Forţelor Aeriene atacă infrastructuri militare la Kermanshah”, anunţa într-un comunicat armata isareliană.

Citeşte şi: Netanyahu i-a mulțumit lui Donald Trump pentru intervenția militară în Iran, menționându-l într-o rugăciune specială la Zidul Plângerii din Ierusalim

DailyBusiness
Doi muncitori îngropați de vii la 5 metri sub pământ, într-o localitate din Prahova, după surparea unui mal. Pompierii militari intervin de urgență
Spynews
O tânără din Bacău, găsită decedată, lângă o șină de cale ferată. Ar fi fost ucisă aseară. Autorul este în continuare căutat
Fanatik.ro
Gigi Becali, fermecat de golul lui Bîrligea din Bosnia – România 3-1: “Luam imediat 10 milioane”. Ce a spus despre celebrarea în „stil Radu Petrescu”
Capital.ro
Doliu pe scena teatrului. A murit actrița care a făcut istorie. A fost o legendă, un nume de referință
Playtech.ro
Se schimbă vremea în toată țara: urmează zile reci, lapoviță și ploi abundente, anunță ANM
Adevarul
Cum poate fi învinsă Rusia „pe cale inteligentă”
wowbiz.ro
Mama fetiței de 2 ani care a murit la stomatolog, gest sfâșietor după ce nu a putut participa la înmormântare. Durere de nesuportat pentru cei doi părinți
Economica.net
Noi taxe! Cât vom plăti în plus şi pentru ce
kanald.ro
Ea este Violeta, tânăra cu chip de înger care a murit la doar 20 de ani într-un mod GROAZNIC! Mama fetei își strigă acum durerea pentru copilul mult iubit, pe care l-a pierdut când nu s-ar fi așteptat vreodată: „Erai fericită că ți-ai luat permisul. Mi-ai
iamsport.ro
Cristi Chivu îl face pe Dan Șucu să-și frece mâinile de bucurie
MediaFlux
Bani în plus pe lângă a 13-a pensie de Crăciun. Românii care primesc tichete sociale suplimentare de Sărbători
stirilekanald.ro
Anunț de ultim moment pentru români! Breaking news
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume