Israelul desfăşoară întăriri în jurul Esplanadei Moscheilor cu ocazia Paştelui evreiesc

Israelul va desfășura întăriri în jurul Esplanadei Moscheilor din orașul vechi din Ierusalim în apropierea Pesah, paștele evreiesc, pentru a preveni eventualele 'tulburări', a anunțat joi premierul israelian, Benjamin Netanyahu.
Iulian Tudor
14 apr. 2016, 17:46
Israelul desfăşoară întăriri în jurul Esplanadei Moscheilor cu ocazia Paştelui evreiesc

‘Odată cu apropierea Pesah tot felul de extremiști răspândesc minciuni despre politica noastră privind Muntele Templului pentru a provoca tulburări. Vom acționa împotriva acestor provocatori și vom desfășura întăriri în locurile în care se pot produce tensiuni’, a precizat Netanyahu într-un comunicat.

Pesah va fi sărbătorit începând de vineri, 22 aprilie. În timpul acestei sărbători, care durează o săptămână, tradiționala rugăciune așa-numită ‘binecuvântarea preoților’, care adună anual mii de credincioși, urmează să aibă loc la Zidul Plângerii, locul cel mai sacru al iudaismului, situat la poalele Muntelui Templului, al treilea cel mai sfânt loc al islamului după Mecca și Medina.

Valul de violențe, care zguduie teritoriile palestiniene, Ierusalimul și Israelul, a început în toamnă, la momentul celebrării noului an evreiesc. Palestinienii și arabii israelieni au acuzat autoritățile israeliene că vor să preia controlul asupra Esplanadei Moscheilor și să modifice statu-quo-ul din modul în care este gestionat acest loc sfânt.

‘Există în prezent tentative de a reporni dezordinea și violențele de Pesah pe Muntele Templului, așa cum s-a întâmplat în timpul sărbătorilor din toamnă’, a adăugat prim-ministrul.

Benjamin Netanyahu a dat din nou asigurări că nu are nicio intenție să modifice statu-quo-ul, care permite prezența evreilor pe Esplanada moscheilor, dar le interzice să se roage.

‘Am trimis mesaje în acest sens Iordaniei, Autorității Palestiniene și întregii lumi arabe’, a adăugat el, făcând apel la aleșii evrei și musulmani israelieni să acționeze pentru ‘a calma spiritele’.

Citeşte şi Poliţia turcă avertizează: Catolicii şi evreii pot fi ţinte ale unor atentate, de Paşte

Duminică, prim-ministrul l-a acuzat pe Raed Salah, un arab israelian lider al facțiunii radicale a Mișcării islamice, că ‘incită spiritele’ în apropierea Pesah, relansând o campanie care acuză Israelul că ‘pune în pericol’ Esplanada moscheilor.

Potrivit media, un cuplu evreu israelian a organizat o căsătorie clandestină la începutul săptămânii pe Muntele Templului. Această ceremonie, prezentată ca fiind ‘a doua de acest gen în 2.000 de ani’, a fost anunțată de Institutul Templului, o organizație de extremă dreapta. Autoritățile nu au confirmat însă desfășurarea acestei căsătorii. Orice ceremonie religioasă evreiască este interzisă de autoritățile israeliene pe Esplanada moscheilor.

Valul de violențe care a zguduit teritoriile palestiniene, Ierusalim și Israel de la 1 octombrie s-a soldat cu moartea a 201 de palestinieni, 28 de israelieni, doi americani, un eritreean și un sudanez, potrivit unui bilanț întocmit de AFP.

Benjamin Netanyahu a vorbit însă recent despre ‘o scădere semnificativă’ a numărului atacurilor palestiniene împotriva israelienilor, notează AFP.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Codruța Filip și Valentin Sanfira au divorțat! Cântăreața a confirmat despărțirea
Fanatik.ro
Cum l-a păcălit George Copos pe Traian Băsescu. „Genial”
Capital.ro
Un fost selecționer a murit. Tragedie înainte de meciul Turcia-România. Doliu în fotbal
Playtech.ro
Ora de vară 2026. De ce este mai greu de suportat de organism decât în toamnă și cum îți revii rapid
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
Imaginile care fac înconjurul internetului. Cum au fost filmați Valentin Sanfira și Codruța Filip înainte de anunțul divorțului. Cu ochii în lacrimi, vizibil afectați: nimic nu prevestea separarea
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Stare de urgență în Republica Moldova! Decizia vine în urma atacurilor militare lansate de Rusia
iamsport.ro
Previziunea fostului finanțator din Liga 1! Cu ce rezultat se va încheia Turcia - România: ”Jucăm cu iataganul deasupra capului”
MediaFlux
Mesaje creștine de Buna Vestire 2026. Ce poți să le transmiți prietenilor și apropiaților tăi
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj