Israelul va elibera „un număr limitat” de deţinuţi palestinieni

Israelul se pregăteşte să elibereze "un număr limitat" de deţinuţi palestinieni încarceraţi de israelieni, în semn de bunăvoinţă, a anunţat un ministru sâmbătă, după o zi de la un acord care deschide calea unei reluări a unor negocieri israeliano-palestiniene, relatează AFP.
Iulian Tudor
20 iul. 2013, 10:56
Israelul va elibera

„Va fi vorba despre un număr limitat de eliberări de deţinuţi” palestinieni, a declarat pentru postul public de radio ministrul pentru Relaţii Internaţionale şi Informaţii Youval Steinitz, fără să precizeze numărul deţinuţilor vizaţi, potrivit Mediafax.

El a precizat că unii dintre ei au petrecut până la 30 de ani în carcerele israeliene.

Steinitz nu a anunţat când vor avea loc eliberările, dar a precizat că vor fi efectuate „în etape”. „Va fi vorba, fără îndoială, de un gest puternic”, a adăugat el.

Anunţul lui Steinitz intervine la o zi după ce secretarul de Stat american John Kerry a anunţat că negociatori israelieni şi palestinieni vor merge în curând la Washington, în urma unui acord de principiu care pregăteşte terenul în vederea unor negocieri directe, întrerupte de aproximativ trei ani.

Potrivit grupului de apărarea drepturilor omului B’Tselem, 4.713 palestinieni sunt deţinuţi în Israel, dintre care 169 sunt plasaţi în detenţie administrativă, o procedură care permite menţinerea lor încarceraţi fără inculpare timp de şase luni, cu posibilitatea prelungirii arestului pe termen nelimitat.

Negocierile directe între palestinieni şi israelieni au încetat complet în septembrie 2010, când Israelul a refuzat să menţină o blocare parţială a construirii de colonii în teritoriile palestiniene ocupate.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Șoc în lumea mondenă! Mădălina Apostol a murit! S-a întâmplat azi noapte la 2:00
Fanatik.ro
Ce i-a spus Ovidiu Burcă lui Marius Șumudică la pauză. „Șumi” a refuzat să dea mâna cu oponentul său la final: „Bă, băiatule, tu cu cine vorbești?”
Capital.ro
Horoscop săptămânal, 14-20 septembrie  2026. Această zodie ar trebui să aibă acea conversație importantă cu persoana iubită
Playtech.ro
Compania care nu a dat afară niciun angajat de aproape 100 de ani. Proprietarul promite să păstreze tradiția și în era AI
Adevarul
Un cal de rasă în valoare de 15.000 de lei a fost împușcat din greșeală de braconieri, în Vaslui. Vânătorii l-ar fi confundat cu cerbul pe care îl urmăreau
wowbiz.ro
Monica Gabor, adevărul dureros despre moartea Mădălinei Apostol! A dezvăluit ce probleme de sănătate avea partenera lui Nick Rădoi: „O bătălie pe care a purtat-o în secret”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Șocant! Fostul jucător al FCSB s-a lăsat de fotbal la doar 27 de ani: 'O săptămână n-am putut să mă mișc'
MediaFlux
Asigurare de sănătate 2026. Cât costă pe un an și cum o poți cumpăra dacă nu ai venituri
stirilekanald.ro
A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor