Isteria panterei negre cu origini bulgărești ia amploare. În timp ce jandarmii din sudul țării sunt în alertă, Kaufland, Miniprix și Poșta Română se întrec în ironii: „E la noi, i-am dat noi bobițe și pliculeț”

Pe 20 iunie, autoritățile din Bulgaria au intrat în alertă după ce o panteră neagră ar fi dispărut din regiunea platoului Şumen. După dispariție, animalul ar fi fost văzută în zona Ruse, apoi în Giurgiu și Teleorman. Jandarmii sunt în alertă și merg pe orice pistă indicată de localnici.
Alina Costache
02 iul. 2025, 17:16
Isteria panterei negre cu origini bulgărești ia amploare. În timp ce jandarmii din sudul țării sunt în alertă, Kaufland, Miniprix și Poșta Română se întrec în ironii: „E la noi, i-am dat noi bobițe și pliculeț”

Între timp, mai mulți experți bulgari au căzut de acord că, de fapt, nu ar fi vorba despre o panteră neagră, ci despre un câine de talie mare. Conf. univ. dr. Stoyan Lazarov, zoolog la Muzeul Național de Istorie Naturală din cadrul Academiei Bulgare de Științe, a declarat pentru presa bulgară că, dacă ar fi fost crescută în captivitate, pantera nu s-ar descurca să vâneze în sălbăticie și ar căuta surse ușoare de hrană în apropierea caselor. Or, animalul nu a fost văzut în apropierea așezărilor omenești.

Dincolo de îngrijorarea autorităților, evadarea panterei negre din platoul Şumen a provocat un val de reacții ironice. Primele reacții de acest fel au venit de la câțiva comercianți, dar și de la Poșta Română.

Citeste si EXCLUSIV Tanti Vasilica, bulversată după întâlnirea de gradul zero cu pantera-câine ce a pus pe jar două țări: „Am crezut că mi s-a arătat Satana în față. O văd, mi-o închipui, privirea ei mi-a rămas mie întipărită în cap”

Pantera neagră care a pus pe jar România, subiect de glume: Kaufland – „E la noi, i-am dat noi bobițe și pliculeț”.

O primă postare care a stârnit amuzamentul internauților a venit din partea Kaufland România.

„Nu o mai căutați, i-am dat noi bobițe și pliculeț”, a scris magazinul pe Facebook.

La rândul său, Miniprix a anunțat că pantera neagră le-a făcut și lor o vizită în scopul unei achiziții: „A trecut și pe la noi, își căuta rochie”.

Poșta Română a postat o fotografie cu o panteră într-o cutie de carton însoțită de textul: „E la noi, o expediem înapoi acasă”.

Internauții au fost, la rândul lor, la fel de inspirați și s-au întrecut în reacții:

Citeste si Pantera neagră din Bulgaria ar fi, de fapt, un… câine. Ce spun experiții bulgari despre urmele lăsate de animalul misterios

„Mergi la guvern, acolo vei avea tot ce dorești”, glumește un internaut.

„A venit să verifice prețurile”, spune ironic alt internaut.

„Nu vă temeți, nu au găsit ei coiful, cum să găsească pantera?”, comentează altă persoană.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT