Istoricul Thierry Wolton, declaraţii alarmante la Bucureşti. „Sunt condiţiile pentru începerea celui de-al Treilea Război Mondial. Scenariul actual poate fi comparabil cu cel din 1914”

Istoricul francez Thierry Wolton este unul dintre invitaţii de marcă de la ediţia din acest an a Bookfest, ocazie cu care şi-a împărtăşit o parte dintre reflecţiile sale cu privire la situaţia globală actuală.
Daniel Spătaru
02 iun. 2022, 11:44
Istoricul Thierry Wolton, declaraţii alarmante la Bucureşti.

Thierry Wolton şi-a lansat miercuri la Bucureşti volumul „Reflecţii despre comunism”, apărut la Editura Humanitas, la eveniment fiind prezenţi Gabriel Liiceanu şi Ioan Stanomir. El i-a acordat un interviu jurnalistului Sabina Fati, de la Deutsche Welle, în care îşi expune reflecţiile şi asupra situaţiei generate de războiul din Ucraina.

„Vladimir Putin trăiește în propria lui realitate, de aceea nu cred că occidentalii ar fi putut să-l oprească. Nu cred că Putin e la fel ca Hitler, dar dacă un om vrea să facă ceva cu tot dinadinsul nu poți să-l împiedici. Hitler voia să extindă Germania și să supună populațiile din Estul Europei, trăia cu această idee. La fel e și Putin, de aceea cred că Emmanuel Macron a greșit când a încercat să-l convingă pe liderul rus și să negocieze cu el, pentru că un astfel de om nu poate ieși din propria sa idee”, este de părere istoricul francez.

„Până la urmă războiul tot se va opri. Multă lume suferă din cauza războiului, dincolo de ucraineni, urmează criza grâului, a cerealelor, plus aprovizionarea cu gaz și combustibil a Europei. Foarte probabil Occidentul va face presiuni asupra ucrainenilor să accepte pierderile de teritoriu din Sud și din Est. Ucraineni vor ieși în pierdere, în final. Mai degrabă Europa Occidentală decât SUA ar vrea să pună punct războiului. Dovadă și ceea ce spunea Macron: „ar trebui să se ajungă la un armistițiu, fără ca Putin să fie umilit”. Nu înseamnă că ucrainenii vor accepta această propunere”, mai spune Thierry Wolton.

Citeşte şi Miliardarul George Soros susţine că invazia din Ucraina poate fi începutul celui de-Al Treilea Război Mondial

Întrebat de Sabina Fati dacă actualul conflict ar putea conduce la o conflagraţie globală, acesta a răspuns afirmativ: „Da, sunt create condițiile pentru începerea celui de-al Treilea Război Mondial. E probabil. Ar putea fi un scenariu comparabil cu cel din 1914, pentru că ar fi confruntarea unor blocuri: de o parte Rusia, China, Iran, Siria, state foarte diferite, dar unite acum de o magmă antioccidentală, iar de partea cealaltă puterile democratice NATO, Japonia, Australia. Spre deosebire de Primul Război Mondial, care a avut la bază astfel de blocuri, în 1939, la baza războiului a stat ideologia.

Lupta pentru putere din acest moment poate duce la un scenariu de război mondial, spre deosebire de atacurile din 2001, când a fost mai degrabă o confruntare a civilizațiilor. Înaintea Primului Război Mondial au avut loc o serie de războaie mai mici, așa cum s-a întâmplat și acum. Dacă se va ajunge la acest scenariu, China va fi liderul, așa cum a fost Germania în prima conflagrație mondială. Eu sper că de data aceasta să nu se ajungă la un conflict global„.

Citeşte şi Sorin Ovidiu Vîntu, predicţii despre momentul în care va începe al Treilea Război Mondial: „Ruşii vor trage fără discuţie asupra navelor care escortează vasele ucrainene care transportă cereale”

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Marcel Andrei de la Insula Iubirii a transmis un mesaj clar pentru cei care îl critică! Ce le spune răutăcioșilor
Fanatik.ro
„Ne-a spus că are alte opțiuni”: românul care a jucat contra lui Messi refuză să joace pentru România
Capital.ro
2.150 de locuri scoase la concurs în școlile de poliție. Locurile disponibile și organizarea admiterii
Playtech.ro
Cum vor da banii înapoi pensionarii care au primit sume mai mari. Situația celor care au încasat pensii mai mici
Adevarul
Notă de plată usturătoare la o cafenea din Veneția: cât a plătit o turistă pentru muzica ascultată în timpul mesei
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Imagini sfâșietoare de la înmormântarea Mădălinei Apostol.. Mariachi, lacrimi și scene sfâșietoare la mormânt. Mama ei a fost dusă la spital
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ploile torențiale fac ravagii în Spania. Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost luat de ape, iar transporturile au fost puternic afectate
iamsport.ro
BOMBĂ! David Popovici s-a întâlnit cu legendara Oprah și a postat câteva cuvinte
MediaFlux
Mama Mădălinei Apostol a leșinat la înmormântare. A fost luată cu ambulanța de la procesiune | Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte