Italiancă însărcinată înjunghiată în gât de cumnata româncă, la Suceava

O italiancă în vârstă de 25 de ani, Deborah Lauria, a ajuns la spital după ce a fost înjunghiată de cumnata sa.
Iulian Tudor
28 iun. 2019, 06:15
Italiancă însărcinată înjunghiată în gât de cumnata româncă, la Suceava

Incidentul a avut loc în comuna Frătăuții Noi, din județul Suceava, a notat monitorulsv.ro.

Italianca venise la Frătăuţii Noi, la domiciliul lui Marcel Ştefan Pleşca, care este iubitul său. Femeia a venit şi împreună cu cei doi copii ai lor, unul de 3 ani şi unul de 1 an şi jumătate, şi este însărcinată din nou, în luna a patra.

La ora agresiunii, în jur de 14.00, în locuinţă se aflau cele două femei, care au avut un conflict spontan. Petronela Pleşca, sora concubinului italiencei, era în stare avansată de ebrietate. Aceasta a pus mâna pe un cuţit şi a lovit-o în mai multe rânduri pe victimă. Italianca s-a apărat cu braţele, suferind tăieturi la nivelul mâinilor. Una dintre lovituri a fost aplicată în zona cervicală. Lovitura a fost atât de puternică încât lama cuţitului s-a rupt şi a rămas înfiptă adânc în zona cervicală.

Agresoarea a fost găsită ulterior ascunsă într-o livadă, poliţiştii găsind asupra ei mânerul cuţitului. Aceasta nu a putut da o explicaţie coerentă pentru ce a făcut.

La faţa locului au intervenit şi medicii de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. Aceştia au găsit victima în stare gravă, cu corpul străin rămas în zona cervicală, astfel că medicul de la Rădăuţi a solicitat intervenţia de urgenţă a echipajului SMURD cu elicopter.

Medicul Adrian Săraru, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, a declarat că pacienta a fost stabilizată şi transferată la Iaşi cu elicopterul, fiind în stare stabilă. Deşi stabilizată, starea victimei era gravă, iar aceasta se află încă în pericol de a-şi pierde viaţa.

Petronela Pleşca, tânăra acuzată de cumplita agresiune, are 29 de ani şi a fost condamnată pentru o faptă de tâlhărie, pedeapsa aplicată fiind suspendată condiţionat, cu impunerea unui termen de încercare. După ancheta iniţială a primilor poliţişti care au ajuns la faţa locului, cercetările au fost preluate de judiciariştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale, care urmau să încadreze fapta, cel mai probabil la tentativă de omor.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Marcel Andrei de la Insula Iubirii a transmis un mesaj clar pentru cei care îl critică! Ce le spune răutăcioșilor
Fanatik.ro
Andrei Vochin a explodat după ce l-a auzit pe Gigi Becali: „Toți care vin la FCSB sunt proști, iar când pleacă sunt buni!”
Capital.ro
Banii primiți în plus la pensie pot fi recuperați. Ce se întâmplă cu seniorii care nu îi pot returna
Playtech.ro
Cum vor da banii înapoi pensionarii care au primit sume mai mari. Situația celor care au încasat pensii mai mici
Adevarul
Satul unde o nuntă întreagă a dispărut în apele Siretului. Gheața s-a rupt sub săniile pline cu nuntași și doar mirele a scăpat
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Imagini sfâșietoare de la înmormântarea Mădălinei Apostol. Mariachi, lacrimi și scene sfâșietoare la mormânt. Mama ei a fost dusă la spital
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoarea de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
Ce i-a transmis Adrian Mititelu lui Siegfried Mureșan, după ce acesta a acceptat propunerea lui Nicușor Dan pentru funcția de premier
MediaFlux
Reguli în Uniunea Europeană privind banii cash. Cardurile bancare au învins numerarul
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte