Iubitul Danielei Crudu, ridicat de poliţişti după ce a agresat-o pe vedetă

Daniela Crudu a ajuns de urgență în această dimineață pe mâinile medicilor de la Spitalul Universitar, după ce iubitul său a bătut-o cu bestialitate. Rănită grav și cu fața tumefiată, vedeta a fost însoțită în unitatea spitalicească de doi prieteni, iar unul dintre aceștia este cetățean englez. Surse din anturajul divei au declarat sub protecția anonimatului că bărbatul și-a ieșit pierdut rațiunea când a aflat că aceasta a cheltuit o sumă mare de bani cât timp el fusese plecat din România
Filip Stan
09 feb. 2020, 13:06
Iubitul Danielei Crudu, ridicat de poliţişti după ce a agresat-o pe vedetă

Iubitul Danielei Crudu a făcut tot ce a putut ca să scape de Poliţia. Pentru că autoturismul său era blocat, a plecat de la domiciliul brunetei cu autobuzul. După câteva staţii petrecute în transportul în comun, a ajuns la nişte taxiuri. Doar că acolo, ce să vezi. Poliţiştii făceau controale. A stat puţin într-un taxi şi a pornit din nou, pe jos, spre autobuz. 

A coborât la o altă staţie de taxiuri şi apoi, a ajuns la hotel. De aici însă, unde a fost surprins de Paparazzii Spynews.ro în timp ce stătea pe gânduri, pe canapea, l-a luat Poliţia! Încercarea de a scăpa… a fost în zadar. 

Poliţiştii l-au dus la domiciliul Danielei Crudu, unde au petrecut câteva minute bune. Apoi, bărbatul s-a urcat în maşina Poliţiei.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Griș cu lapte și măr caramelizat din 3 ingrediente. Cum obții un desert cremos, fără cocoloașe
Fanatik.ro
Cum arată lupta la titlu în SuperLiga după 11 etape. Adrian Ilie și Cristi Balaj și-au ales favoritele
Capital.ro
Prețuri carburanți miercuri, 14 octombrie. Cât costă un litru de benzină și motorină în marile orașe din România. Cele mai mici prețuri
Playtech.ro
Ce a cumpărat o româncă cu 6 lei de la Lidl. A luat două „pungi antirisipă” şi a fotografiat toate alimentele: „Ce ziceţi? Merită?”
Adevarul
Brexitul revine în centrul disputei politice din Marea Britanie. Ce urmărește Andy Burnham și ce riscuri vede un jurnalist român stabilit în Anglia
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Papa Leon, operat pentru îndepărtarea unei formațiuni pulmonare. Diagnosticul confirmat de medici
iamsport.ro
”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga
MediaFlux
Tradiții de Sfânta Parascheva. Ce e interzis să faci în ziua de 14 octombrie
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT