Jan Ingenhousz, curiozităţi despre omul promovat de Google pe prima pagină

Jan Ingenhousz s-a plimbat destul de mult pe parcursul vieții. Născut în 1730 în orașul Breda din sudul Olandei, la vârsta de 16 a devenit deja student în Leuven, cea mai importantă universitate din Belgia. În 1753 a absolvit facultatea, dar imediat după, a investit doi ani în cercetare în cadrul aceleiași universități.
Ionela Marcu
08 dec. 2017, 19:12
Jan Ingenhousz, curiozităţi despre omul promovat de Google pe prima pagină

Jan Ingenhousz a devenit interesat de schimbul de gaze al plantelor, în anii 1770. Asta se întâmpla după întâlnirea dintre Ingenhousz și savantul Joseph Priestley. Cel din urmă a descoperit că plantele produc și absorb gaze, în timp ce cel dintâi a observat, în 1779, că în prezența luminii, plantele elimină bule de gaz din zonele înverzite, în timp ce în absența luminii, acest proces este întrerupt. Acesta a identificat gazul ca fiind oxigen. De asemenea, Ingenhousz a descoperit că în întuneric, plantele elimină și dioxid de carbon, doar că în cantități mult mai mici, în comparație cu oxigenul. Astfel, acesta a înțeles că o parte din masa plantelor provine chiar din aer, dincolo de ce extrag acestea din apă și din nutrienții din sol.

În 1799, s-a îmbolnăvit în urma unei vizite la marchizul de Bowood. Boala a dus și la decesul său. A fost îngropat în localitatea Calne din Marea Britanie.

Jan Ingenhousz este cea mai recentă personalitate celebrată de Google printr-un Doodle pe pagina sa principală.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
Fabulos! FCSB, într-un top select la nivel european. Interul lui Cristi Chivu e pe podium!
Capital.ro
Ai apartament pe Airbnb sau Booking? Când ajungi să plătești CASS și ce taxe datorezi în 2026
Playtech.ro
Poți depăși o mașină de Poliție care circulă încet? Ce spune Codul Rutier
Adevarul
Eclipsa din 12 august: orașul european cu cea mai lungă totalitate și zonele vizibile din România
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Raisa este fetița care și-a pierdut viața în tragedia rutieră din Cluj! Mama acesteia este sfâșiată de durere: „Te iubim, Raisuca noastră!”
iamsport.ro
Invitat de Banciu și Naum să comenteze Turul Franței, Călinescu l-a distrus pe Tucă în direct: ”Nu a mai existat punct de întoarcere de atunci!”
MediaFlux
Anunț de la Casa de Pensii privind recuperarea banilor din contribuțiile CASS! Pensionarii nu trebuie să depună cereri
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România