Jihadiştii din gruparea Stat Islamic au decapitat patru JUCĂTORI de FOTBAL

În timp ce Cristiano Rolando, fraţii Borlee sau Chris Froom suscită admiraţie în Europa, sportiviii din Siria nu au parte de aceeaşi admiraţie. Din contră, gruparea Stat Islamic le-a pus gând rău şi a început să îi lichideze în stil jihadist.
Sânziana Stancu
11 iul. 2016, 14:07
Jihadiştii din gruparea Stat Islamic au decapitat patru JUCĂTORI de FOTBAL

Statul Islamic, care consideră că orice sport colectiv este împotriva islamului a decapitat, săptămâna trecută, nu mai puţin de patru fotbalişti care jucau la echipa Al-Shabab SC, din Raqqa – fieful Islamului. Cel de-al cincilea jucător, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost, de asemenea, executat de jihadişti.

Victimele jihadiştilor se numesc Osama Abu Kuwait, Ihsan Al Shuwaikh, Nehad Al Hussen şi Ahmed Ahawakh.

Bănuiţi că sunt spioni în favoarea rebelilor kurzi, aceşti fotbalişti au fost masacraţi în cel mai barbar mod, în faţa copiilor şi familiilor lor care au fost forţate să asiste la aceste scene. După aceea, au fost obligaţi să cerceteze trupurile fără suflare, potrivit presei belgiene.

Citeşte şi Jihadişti ai organizaţiei Stat Islamic au intrat în Europa

Un grup din rezistenţa siriană a difuzat o serie de fotografii cu aceste orori.

Nu este pentru prima dată când jihadiştii din Daech au luat ca ţinte ametori de fotbal. Anul trecut, SI a ucis 13 adolescenţi pentru că aceştia voiau să vizioneze un joc de fotbal, din Cupa Asiei, între Iran şi Iordania.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Leo de la Kuweit a răspuns zvonurilor despre scandalul cu Robert Lele! Manelistul a negat că ar fi existat vreun conflict între ei
Fanatik.ro
Gigi Becali, reacție virală în direct în scandalul merdenelelor. „Care nea Mihai? Regele Mihai?” Exclusiv
Capital.ro
Programul Rabla 2026 se redeschide pentru persoanele fizice. Înscrierile încep marți, 25 august
Playtech.ro
Stațiunea din România care rămâne aglomerată și în septembrie. Cât costă cazarea după încheierea sezonului
Adevarul
Cum își răcoreau grecii casele acum 2.000 de ani, fără aer condiționat. Trucurile care funcționează și astăzi
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alexandru Gabriel, un tânăr de 22 de ani din Iași, a dispărut fără urmă. Iubita lui a alertat autoritățile
iamsport.ro
Afacere de milioane de euro între frații Pavăl și Ion Țiriac
MediaFlux
Adio card de sănătate! Milioane de români întâmpină schimbarea chiar începând cu 1 septembrie
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat