Joe Biden, prima reacție după ce Putin a ordonat începerea atacului militar în Ucraina: „Doar Rusia este responsabilă pentru moartea și distrugerea pe care le va aduce atacul”

Joe Biden, liderul SUA, a condamnat ferm acțiunile Rusiei, la scurt timp după ce Vladimir Putin a anunțat, într-un discurs televizat, acțiuni militare în regiunea Donbas din estul Ucrainei.
Claudia Simion
24 feb. 2022, 06:16
Joe Biden, prima reacție după ce Putin a ordonat începerea atacului militar în Ucraina:

Joe Biden a precizat că monitorizează situaţia şi că se va întâlni cu ceilalţi lideri G7 în cursul dimineţii.

Liderul american a descris acțiunile președintelui Rusiei drept un „război ales premeditat, care va aduce o pierdere catastrofală de vieți omenești și suferință umană”. „Doar Rusia este responsabilă pentru moartea și distrugerea pe care le va aduce atacul”, a spus el, potrivit CNN.

Joe Biden a precizat că va „lumea va trage Rusia la răspundere”, declarând, totodată, că monitorizează situația de la Casa Albă și că va primi actualizări de la echipa sa de securitate națională. Președintele SUA a transmis că va anunța „consecinţele suplimentare” impuse Rusiei de către SUA şi aliaţii săi.

„Rugăciunile întregii lumi sunt alături de poporul ucrainean în această seară, în timp ce suferă un atac neprovocat şi nejustificat din partea forţelor militare ruse. Preşedintele Putin a ales un război premeditat care va aduce pierderi catastrofale de vieţi omeneşti şi suferinţă umană. Rusia este singura responsabilă pentru moartea şi distrugerea pe care le va aduce acest atac, iar Statele Unite şi aliaţii şi partenerii săi vor răspunde într-un mod unit şi decisiv. Lumea va trage Rusia la răspundere”, a declarat Joe Biden.

„În această seară, Jill și cu mine ne rugăm pentru oamenii curajoși și mândri din Ucraina”, a adăugat președintele american.

Vladimir Putin a ordonat începerea operațiunilor militare în regiunea ucraineană Donbas

Reacția lui Joe Biden vine la scurt timp după ce Vladimir Putin a ordonat începerea operațiunilor militare în Donbas. Liderul rus le-a transmis soldaților ucraineni din estul țării să lase armele jos și să se întoarcă la casele lor.

„Am luat decizia unei operațiuni militare”, a anunțat Putin într-o declarație la televiziune, susținuță cu puțin înainte de ora 05.00.

În discursul său, Vladimir Putin s-a adresat și soldaților ucraineni: „Vă cer să depuneți armele”, dându-le apoi asigurări că astfel vor putea „părăsi câmpul de luptă fără impedimente”.

Liderul de la Kremlin a mai susținut și că nu vrea o „ocupare” a Ucrainei, ci o „demilitarizare” a sa.

„Sunt sigur că soldații și ofițerii Rusiei își vor îndeplini datoria cu curaj”, a mai spus el, precizând că securitatea țării este garantată”.

Putin nu a oferit însă detalii privind amploarea acestei operațiuni militare în Ucraina, dacă va fi limitată la estul țării sau va fi mai extinsă.

Echipa CNN din Kiev a spus, joi dimineața, că a auzit mai multe explozii puternice în apropiere de Kiev, capitala Ucrainei, potrivit CNN. „Un flux constant de explozii puternice”, a transmis și echipa CNN din Harkiv, al doilea oraș ca mărime din Ucraina, situat în nord-estul țării.

Citește și Începe războiul în Ucraina! Vladimir Putin a ordonat începerea operațiunilor militare în regiunea ucraineană Donbas

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Cum a fugit Nadia Comăneci din România lui Ceaușescu! Drumul periculos spre libertate, cu doar câteva săptămâni înainte de Revoluție
Capital.ro
România, sub cod portocaliu și cod galben de ploi torențiale și vijelii de până la 140 km/h. Când începe vremea extremă
Playtech.ro
Termopanele au sau nu „mod de iarnă”? Adevărul despre trucul care promite să păstreze căldura în casă
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat motivul pentru care femeia din Galați și-a pierdut viața la doar 10 minute după ce a plecat din spital: „Mama ta este sănătoasă tun”
iamsport.ro
Bombă! Lukasz Szukala ar urma să semneze cu o echipă din SuperLiga
MediaFlux
Lista orașelor din România care vor dispărea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România