Judecătoarea care a devenit celebră pe Facebook: Românii ar trebui să încerce măcar să aibă încredere în justiţie

„Să încerce măcar să aibă. Știu că statistic lucrurile nu stau bine, dar nu pot să nu mă întreb în ce măsură statistica reflectă realitatea și în ce măsură mass-media contribuie la această statistică. Toți trebuie să știm că o soluție, oricât de legală, temeinică și umană ar fi, nu va mulțumi niciodată toate părțile implicate într-o cauză”, spune Camelia Folea în interviul pentru Agerpres.

De asemenea, ea spune că în calitate de magistrat este conștientă că dincolo „de coperta unui dosar sunt oameni, sunt destine, sunt suflete”, iar cazurile în care copii ajung să fie „monedă de schimb între părinți” nu sunt deloc simple. Camelia Folea adaugă că, înainte de a discuta despre înființarea instanțelor speciale pentru minori, așa cum sunt în alte state, este necesar ca în România să avem „judecători specializați, în adevăratul sens al cuvântului” pentru rezolvarea unor astfel de cauze.

‘Doamna cu pantofi albaștri’ chiar există. Nu este o poveste, nu este o magie. Exist. Și ca mine mai sunt multe alte doamne și domni cu pantofi albaștri, judecători în această țară.

„Nu sunt o eroină, sunt un om obișnuit. Viața mi-a oferit șansa de a fi judecător și mi-a lăsat, în același timp, șansa de a fi om. Știu că dincolo de coperta unui dosar sunt oameni, sunt destine, sunt suflete. Postura de eroină este dificilă. Am sperat ca numele meu să nu fie facut public, dar nu toate speranțele se împlinesc. Nu mi-am dorit celebritate. Nu îmi doresc vreo distincție și nici un alt loc de muncă. Locul potrivit pentru mine este în robă, în sala de judecată.

Alte articole

Ozana Barabancea nu se implică în viața sentimentală a copiilor săi: „Important este să fie amândoi fericiți. Nu contează dacă eu o plac sau nu”

Carte de identitate pentru copiii sub 14 ani, inclusiv pentru nou-născuți. Cât timp este valabil documentul

Povestea care a impresionat o țară întreagă a avut în centru un copil aflat într-o situație delicată.

Camelia Folea: Toți copiii care ajung să fie monedă de schimb între părinți se află într-o situație delicată, indiferent de vârsta pe care o au, și toți judecătorii care soluționează cauze cu minori se confruntă cu asemenea situații. Mă întrebați dacă sunt dificil de soluționat? Sigur nu sunt simple, pentru că sunt implicați copii.

Despre cazul care i-a adus celebritatea

Camelia Folea: Nu cred că excepțional este cuvântul potrivit. Este o situație cu care instanțele se confruntă frecvent. Excepțional este doar talentul cu care doamna avocat a relatat acest caz. Și îmi cer scuze, dar nu pot da detalii despre această cauză. Dacă doriți, discutăm despre aspecte generale. Ca judecător în astfel de cauze ești obligat să audiezi minori. Unii au 10 ani, alții 12, alții 16. Unii sunt timizi, alții nu.

Unii găsesc puterea să zâmbească, altora le joacă ochii în lacrimi. Nu ai la dispoziție foarte mult timp pentru a găsi calea de comunicare cu acel copil și pentru a încerca să afli ce este mai bine pentru el, fără a-l traumatiza. Doamnei avocat i s-a părut extraordinar că am luat copilul de mână. E un gest pe care l-am făcut întotdeauna. Indiferent de vârsta copilului. E un prim pas spre încredere și comunicare. De asemenea, i s-a părut extraordinar că audierea (minorului — n.r.) a durat 35 de minute. In instanță timpul se oprește în loc. Nu mi-am stabilit niciodată un timp limită pentru audierea unui minor. Nu aș putea să vă spun cât va dura audierea în următorul dosar de acest fel, pe care îl voi avea de soluționat. Ce pot spune cu certitudine este că va dura atât cât va fi necesar ca eu să mă conving ce este mai bine pentru acel copil. Am procedat la fel și atunci când am avut o ședință de numai 10 cauze, și atunci când aveam ședințe de 60-70 de cauze săptămânal și lucram în instanță doar doi judecători, pe patru posturi.

Ce doriți sa transmiteți celor care încă nu au încredere in justiție?

Camelia Folea: Să încerce măcar să aibă. Știu că statistic lucrurile nu stau bine, dar nu pot să nu mă întreb în ce măsură statistica reflectă realitatea și în ce măsură mass-media contribuie la această statistică. Toți trebuie să știm că o soluție, oricât de legală, temeinică și umană ar fi, nu va mulțumi niciodată toate părțile implicate într-o cauză. Într-un dosar, civil sau penal, măcar una dintre părți va fi nemulțumită. În cea mai simplă cauză, având ca obiect o pensie de întreținere, cel puțin pârâtul va fi nemulțumit că trebuie să plătească pensie. Dacă ar plăti de bună voie, acel dosar nu ar exista. La fel într-o cauză penală, în care se solicită daune morale exorbitante și pe care judecătorul nu le poate acorda în cuantumul solicitat, partea civilă va fi nemulțumită că nu le-a obținut, iar inculpatul va fi nemulțumit că e obligat să le plătească. La un calcul elementar, veți constata că doar una din patru persoane este mulțumită, chiar dacă soluțiile sunt legale. Pe de altă parte, cel care este mulțumit de hotărârea obținută va împărtăși celor apropiați rezultatul, în timp ce celălalt va face publică soluția.

„Doamna cu pantofi albaștri”, textul postat pe Facebook de către avocata Mădălina Scutelnicu și care a fost redistribuit de peste 27.000 de alți utilizatori și a fost comentat de alte zeci de mii de oameni, a impresionat lumea virtuală, și nu numai, povestea fiind relatată și în mass-media.

Inclusiv Consiliul Superior al Magistraturii a felicitat, vineri, judecătoarea „pentru modalitatea în care și-a exercitat atribuțiile de serviciu”, apreciind, totodată, faptul că activitatea acesteia „a fost remarcată atât de către profesioniști, cât și de mass media și publicul larg”.

Potrivit celor prezentate de către Mădălina Scutelnicu, atunci când judecătoarea l-a văzut pe puștiul de opt ani, s-a apropiat de el și i-a spus: „Vezi, R., am pantofi albaștri! Tu ai pantofiori albaștri? Uite, am și pelerină! Dă-mi mânuța și hai cu mine, să-ți arăt cât de maaare e castelul ăsta!”.

După ce copilul a fost audiat, la întoarcerea în sala de judecată, judecătoarea i-a spus să coboare atent de pe podium, să nu se lovească și „să meargă la mami sau la tati, unde vrea el”.

Ulterior, după ce a suspendat ședința, „doamna judecător cu pantofi albaștri”, mama și copilul au stat un sfert de oră într-o altă încăpere, de unde clienta avocatei a ieșit radiind de fericire pentru că avusese șansa să-și țină copilul în brațe după 1 an și jumătate.

Mama copilului i-a spus apoi avocatei că judecătoarea i-a dat băiatului „un pumn de bomboane”, din care copilul i-a oferit și celei care i-a dat viață, și le-a făcut și o fotografie celor doi.

„N-am trăit așa ceva în 10 ani de avocatură. Am văzut magistrați pentru care audierea minorului însemna următorul dialog, purtat fix în fața ușii sălii de judecată, așa, din voleu, cum ar veni: — ‘Câți ani ai, cu cine vrei să stai, cu mama sau cu tata? Bine, pa!’.  Doamna cu pantofi albaștri a alocat 3 ore cauzei noastre, fiind conștientă că lucrează cu destinele oamenilor, cu sufletele lor, iar nu cu chei de 14. Domnilor magistrați, permiteți-mi o sugestie: cumpărați-vă pantofi albaștri, poate în asta stă magia! Nu există nici castel, și nici pelerină, fără un strop de magie, nu-i așa?”, a conchis avocata.